Isinbaeva e din nou campioană mondială!

0
1495

În ziua a patra de la Moscova, Elena Isinbaeva și LaShawn Merritt au câștigat finalele de la săritura cu prăjina feminin și, respectiv, 400 metri masculin, devenind din nou campioni mondiali. Tot astăzi au mai avut loc finalele la 3000 metri obstacole feminin cu Ancuța Bobocel printre concurente, 800 metri masculin, aruncarea discului masculin, precum și proba de 20 kilometri marș feminin care a fost programată în sesiunea de dimineață. Mai mult, tot în această zi s-a încheiat și heptatlonul care începuse ieri.

După două titluri olimpice, Atena 2004 și Beijing 2008, care le-au încadrat pe cele două mondiale de la Helsinki (2005) și Osaka (2007), pentru Elena Isinbaeva a venit o perioadă în care nu a mai câștigat nicio medalie de aur importantă și în care a și luat o pauză de aproape un an. Ea a redevenit însă campioană mondială chiar pe ”teren propriu” învingând-o chiar pe Jennifer Suhr, cea care a câștigat anul trecut la Jocurile Olimpice, atunci când Elena a luat doar bronzul.. Sportiva din Rusia a intrat în concurs la 4,65 m, trecând din a doua încercare peste stacheta aflată la acea înălțime. După ce a trecut și pe 4,75 m și 4,82 m, Isinbaeva a fost singura care a trecut și de 4,89 m, iar apoi a încercat, fără reușit, să și doboare recordul mondial deținut chiar de ea. Podiumul a fost completat de ”argintul” de la Londra, cubaneza Yarisley Silva, în timp ce campioana mondială de acum doi ani, Fabiana Murer, a terminat pe cinci.

Rezultate SĂRITURA CU PRĂJINA FEMININ – finală:

  1. Elena Isinbaeva (Rusia) 4,89 m (SB)
  2. Jennifer Suhr (SUA) 4,82 m
  3. Yarisley Silva (Cuba) 4,82 m
  4. Silke Spiegelburg (Germania) 4,75 m (SB)
  5. Fabiana Murer (Brazilia) 4,65 m
  6. Anastasia Savchenko (Rusia) 4,65 m
  7. Angelina Zhuk-Krasnova (Rusia) 4,65 m
  8. Lisa Ryzih (Germania) 4,55 m (SB)
  9. Jirina Ptacnikova-Svobodova (Cehia) 4,55 m (Cehia)
  10. Kristina Gadschiew (Germania) 4,45 m
  11. Li Ling (China) 4,45 m
  12. Marion Lotout (Franța) 4,45 m

Campionul olimpic de la Beijing, de la 400m, LaShawn Merritt, a devenit pentru a doua oară campion mondial (după titlul obținut la Berlin în 2009) în această probă, bătându-și recordul personal și stabilind cel mai bun timp din acest an la această specialitate. Conaționalul lui Merritt, Tony McQuay, și-am îmbunătățit și el Personal Best-ul și a luat medalia de argint, iar Luguelin Santos a luat bronzul după ce l-a devansat la photo-finish pe belgianul Jonathan Borlee. Campion mondial la Daegu și campion olimpic la Londra, Kirani James a terminat finala doar pe locul șapte.

Rezultate 400 M MASCULIN – finală:

  1. LaShawn Merritt (SUA) 43.74 (WL, PB)
  2. Tony McQuay (SUA) 44.40 (PB)
  3. Luguelin Santos (Rep. Dominicană) 44.52 (SB)
  4. Jonathan Borlee (Belgia) 44.54 (SB)
  5. Pavel Maslak (Cehia) 44.91
  6. Yousef Masrahi (Arabia Saudită) 44.97
  7. Kirani James (Grenada) 44.99
  8. Anderson Herinques (Brazilia) 45.03

Rezultate 3000 M OBSTACOLE FEMININ – finală:

  1. Milcah Chemos Cheywa  (Kenya) 9:11.65 (WL)
  2. Lidya Chepkurui (Kenya) 9:12.55 (PB)
  3. Sofia Assefa (Ethiopia) 9:12.84 (SB)
  4. Hiwot Ayalew (Ethiopia) 9:15.25 (SB)
  5. Etenesh Diro (Ethiopia) 9:16.97 (SB)
  6. Hyvin Kiyeng Jepkemoi (Kenya) 9:22.05 (PB)
  7. Valentyna Zhudina (Ucraina) 9:33.73
  8. Antje Moeldner-Schmidt (Germania) 9:34.06
  9. Gesa Felicitas Krause (Germania) 9:37.11 (SB)
  10. Elish McColgan (Marea Britanie) 9:37.33
  11. Diana Martin (Spania) 3:38.30 (SB)
  12. Natalya Gorchakova (Rusia) 9:38.57 (SB)
  13. ANCUȚA BOBOCEL (ROMÂNIA) 9:53.35
  14. Silvia Danekova (Bulgaria) 9:58.57
  15. Salima Elouali Alami (Maroc) 10:08.36

Rezultate 800 M MASCULIN – finală:

  1. Mohammed Aman (Ethiopia) 1:43.31 (SB)
  2. Nick Symmonds (SUA) 1:43.55 (SB)
  3. Ayanleh Souleiman (Djibouti) 1:43.76
  4. Marcin Lewandowski (Polonia) 1:44.08 (SB)
  5. Andrew Osagie (Marea Britanie) 1:44.36 (SB)
  6. Duane Solomon (SUA) 1:44.42
  7. Pierre-Ambroise Bosse (Franța) 1:44.79
  8. Abdulaziz Ladan Mohammed (Arabia Saudită) 1:46.57

Rezultate ARUNCAREA DISCULUI MASCULIN – finală:

  1. Robert Harting (Germania) 69,11 m (încercarea 4)
  2. Piotr Malachowski (Polonia) 68,36 m (încercarea 5)
  3. Gerd Kanter (Estonia) 65,19 m (încercarea 2)
  4. Martin Wierig (Germania) 65,02 m (încercarea 4)
  5. Victor Hogan (Africa de Sud) 64,35 m (încercarea 1)
  6. Robert Urbanek (Polonia) 64,32 m (încercarea 3)
  7. Vikas Gowda (India) 64,03 m (încercarea 4)
  8. Victor Butenko (Rusia) 63,38 m (încercarea 2)
  9. Frank Casanas (Spania) 62,89 m (încercarea 2)
  10. Jorge Fernandez (Cuba) 62,88 m (încercarea 1)
  11. Julian Wruck (Australia) 62,40 m (încercarea 3)
  12. Mario Pestano (Spania) 61,88 m (încercare 3)

Rezultate 20 KM MARȘ FEMININ – TOP10:

  1. Elena Lashmanova (Rusia) 1:27:08
  2. Anisya Kirdyapkina (Rusia) 1:27:11
  3. Liu Hong (China) 1:28:10
  4. Sun Huanhuan (China) 1:28:32
  5. Elisa Rigaudo (Italia) 1:28:41 (SB)
  6. Beatriz Pascual (Spania) 1:29:00 (SB)
  7. Anezka Drahotov (Cehia) 1:29:05 (PB)
  8. Ana Cabecinha (Portugalia) 1:29:17 (SB)
  9. Julia Takacs (Spania) 1:29:25
  10. Eleonora Anna Giorgi (Italia) 1:30:01 (PB)

Rezultate finale HEPTATLON – TOP10:

  1. Ganna Melnichenko (Ucraina) 6586 puncte (PB)
  2. Brianne Theisen Eaton (Canada) 6530 puncte (PB)
  3. Dafne Schippers (Olanda) 6477 puncte (NR)
  4. Claudia Rath (Germania) 6462 puncte (PB)
  5. Katarina Johnson-Thompson (Marea Britanie) 6449 puncte (PB)
  6. Sharon Day (SUA) 6407 puncte
  7. Eliska Klucinova (Cehia) 6332 puncte (NR)
  8. Antoinette Nana Djimou Ida (Franța) 6326 puncte (SB)
  9. Karolina Tyminska (Polonia) 6270 puncte
  10. Nadine Broersen (Olanda) 6224 puncte

sursă foto

Articolul precedentScoţia, “soră” cu Anglia. Degajare caraghioasă a portarului
Articolul următorCocalarii tineri lovesc din nou: România – Europa 0-6! PS: Emil Săndoi, Ceaușescu doi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here