Prima femeie-fotbalist din România: Elisabeta Szigeti

0
516

În orașul Ineu activa, prin 1930, echipa de fotbal „Victoria” (culori alb-negru), formată din vreo 20-30 de tineri muncitori – croitori, pantofari, frizeri, tâmplari – și 2-3 funcționari de la finanțe și judecătorie, printre care și judecătorul-pensionar de azi, Silviu Andru, semnatarul acestor rânduri. Echipa era de talia unei divizionare „C” de azi și avea ceva care ieșea din comun, ceva cu care nu se putea mândri nimeni atunci, în anii 1930-1937. Centrul atacant, în sistemul WM, era o femeie, domnișoara Elisabeta Szigeti!

Elisabeta Szigeti femeie fotbalist
Elisabeta Szigeti femeie fotbalist

În echipă mai juca și un frate al ei, extremă dreapta, Alexandru. Această femeie, centrul atacant, avea toate calitățile unui înaintaș, bine clădită, după cum se vede și din fotografie, avea viteză, orientare în joc, deschidea bine extremele, dribla, fenta, lovea mingea cu capul, șuta, era aproape dură în joc și, la nevoie, știa să dea și la glezne. Singurul ei defect era că nu rezista ritmului dictat de noi băieții decât 50-60 de minute. De regulă, la începutul reprizei secunde trebuia înlocuită.

Prima femeie-fotbalist din România: Elisabeta Szigeti
Prima femeie-fotbalist din România: Elisabeta Szigeti

În deplasările noastre la jocuri amicale – atunci nu era organizat fotbalul ca în prezent – în județele învecinate Timiș și Bihor și chiar în orașele Oradea și Timișoara – nu mai zic de Arad – făceam senzație și eram punct de atracție cu Elisabeta noastră – centrul atacant. „Victoria”, echipa de atunci, activează și azi în campionatul județean. Eu jucam half pe dreapta, la nevoie și pe stânga, după cum era de periculoasă extrema, și eram și căpitan de echipă. Deși nu erau atâtea rigori regulamentare, băieții erau disciplinați pe teren și respectuoși față de public, de arbitri și, mai ales, față de Elisabeta. Jucam fotbal din dragoste pentru minge și din mândrie pentru orașul nostru.

Ca intelectual și ca judecător, am avut neplăceri pentru că jucam fotbal cu croitorii, pantofarii, chelnerii etc. Mi se spunea că sunt neserios, că nu cadrează cu mine și am primit observație scrisă de la Ministerul Justiției. Dar eu am jucat mai departe, până în 1937, când am fost mutat din Ineu. Terminând, deși despre felul cum se făcea sport acum 45-50 de ani aș ști să spun multe. Poate că voi face acest lucru cu altă ocazie. Am vrut mai ales să arăt că pasiunea femeilor pentru jocul de fotbal nu e chiar așa de nouă cum se crede și că pe la noi există mărturii în acest sens, poate unice în lume la data aceea.

Text scris de Silviu Andru, în anul 1971 pentru ziarul Sportul. Andru a fost fost căpitanul echipei Victoria Ineu în anii 1930

Articolul precedentÎntâmplări vesele de pe terenurile de fotbal cu Cibi Braun
Articolul următor#PronoLiga1. Adrian B, campionul Ediției a 13-a. Al doilea titlu din palmares

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here