Final în #Pronoliga1! @clllaudiu, Marele Câștigător al Ediției I !

5
2135

Dacă fotbalul din Liga I ar avea în fiecare an deznodământul pe care l-a avut concursul nostru,  #Pronoliga1, atunci am putea susține fără riscul de a exagera, că avem un fotbal foarte spectaculos. Din păcate, cu doi ochi plângem, pentru că fotbalul nostru nu e așa de frumos, și cu toate celelalte elemente ale corpului zâmbim. Iar cel ce zâmbește cel mai mult este, doamnelor și domnilor, primul câștigător din istoria #Pronoliga: @clllaudiu !

@cllaudiu s-a impus, la fotografie putem să spunem, în fața unuia dintre cei mai constanți jucători de pe parcursul acestor peste 130 de zile de concurs, @danielnazare.  Pe ultimul loc de pe podium a venit un alt jucător care s-a menținut multe etape în vârful ierarhiei, talentatul și tânărul @klypoparo.

Ceilalți jucători care au prins un loc de ”cupe europene” a premiilor #Pronoliga1 sunt: @adriano_qld, @radubichis, @katalind, @moty70 și @FotbalTop.

În ceea ce privește locul 13, care îl recompensa pe câștigător cu un set de  fulare originale cu FC  Barcelona și Real Madrid, aici avem o mică problemă, întrucât 4 jucători sunt pe această poziție. Modul prin care vom decide câștigătorul, îl vom anunța în curând. Cei 4 sunt:  @daninhodj, @iuliacaramaș, @beni_ono și @fmro.

Iată lista finală a căștigătorilor și premiile aferente:

Premiile FINALE:

1. @cllaudiu,  740 ron + un tricou personalizat  

2. @danielnazare,  190 ron + un tricou personalizat 

3. @klypoparoModulator FM MP 3 Player de masină + un tricou personalizat 

4. @adriano_qld,  Modulator FM MP 3 Player de masină

5. @radubichis,  Modulator FM MP 3 Player de masină

6. @katalind,  Stick memorie de 8 GB

7. @moty70, Stick memorie de 8 GB

8. @FotbalTop, Stick memorie de 8 GB

13. @daninhodj, @iuliacaramaș, @beni_ono  @fmro, un set de fulare cu Barcelona și Real! 

Update! ” În urma extragerii, un set de  fulare originale cu FC  Barcelona și Real Madrid vor merge la @fmro! Felicitări!

Update!’ Extragerea pentru un set de  fulare originale cu FC  Barcelona și Real Madrid va avea loc azi, intre orele 19:00 – 19:20, în direct la SportTotal FM cu @NarcisD

Înainte de a prezenta clasamentul final, trebuie să-i felicităm pe toți cei 31 de participanți la acest concurs și să le promitem că în curând vom realiza și Ediția a II-a de #Pronoliga1. Mai multe detalii, în curând pe tikitaka.ro!

Așadar, acesta este CLASAMENTUL #PRONOLIGA1 DUPĂ 17 ETAPE:

Loc Jucator  Puncte
1. clllaudiu (ioanițoaia) 93
2. danielnazare 92
3. klypoparo 86
4. adriano_qld 85
5. radubichis 84
6. katalind 83
7. moty70 83
8. fotbaltop 82
9. dany1029 80
10.* mariusb12 79
11. daninhodj 79
12. iuliacaramas 79
13. beni_ono 79
14. fmro 79
15. gulucel 78
16. caramavrov 78
17. ekurtasan 78
18. narcisd 76
19. interromania 76
20. lavinclu 75
21. bostanflower 74
22. ellunes 72
23. drgshstphn 71
24. sebiraducu 69
25. alex_tikitaka 68
26. bodoniattila 68
27. lucasartz 67
28. cuibus 64
29. carabusi 64
30. corneliucosma 62
31. djayrares 59

* fanul Valenciei, @mariusb12, s-a retras din cursa pentru fularele granzilor!

Articolul precedentEl Shaarawy, Isco și Curtois, candidați la Golden Boy 2012
Articolul următorPlatini vrea o Ligă a Campionilor cu 64 de echipe!

5 COMENTARII

  1. Mi-a facut o placere deosebita sa particip la concursul vostru de pronosticuri si ma bucur ca am ocupat un loc in primii 10 la prima editie. O astept pe urmatoarea.
    Nu in ultimul rand, felicitari marelui castigator, clllaudiu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here