Ei au fost primii (II)

Continui astăzi ceea ce am început în urmă cu o zi, când aţi aflat mai multe lucruri despre câţiva fotbalişti care au reuşit să atingă o anumită bornă în istoria fotbalului. Aţi aflat cine a fost primul român marcator la un Campionat Mondial, cine este fotbalistul care a ajuns primul la 100 de meciuri la echipa sa naţională sau cine este singurul fotbalist care a jucat peste 1.000 de partide la nivel divizionar (exceptând cupelenaţionale, internaţionale, meciurile la nivelul echipei naţionale şi cele amicale). Astăzi voi continua cu alte poveşti interesante.

Poate v-aţi întrebat, în timp ce vedeţi sau aţi văzut foarte mulţi fotbalişti valoroşi ca Pele, Rivaldo, Ronaldo sau Samuel Eto’o, cine a fost primul fotbalist de culoare care a jucat fotbal la nivelul unei echipe naţionale. Ei bine, el se numeşte ANDREW WATSON, şi s-a născut în Georgetown, pe atunci în Guiana Britanică (azi în Guyana). El a fost trimis în Anglia pentru a studia, iar în 1875 a ajuns la Universitatea din Glasgow. Fiind destul de talentat la fotbal, sport care începea să devină foarte popular în Marea Britanie, el a ajuns la Queen’s Park Glasgow, cel mai bun club de fotbal din Marea Britanie, unde în scurt timp a ajuns liderul formaţiei şi a câştigat cu aceasta câteva Cupe ale Scoţiei. În 1881, a debutat la echipa naţională a Scoţiei, într-un meci în care aceasta spulbera Anglia, scor 6-1 .Watson a fost chiar căpitanul echipei naţionale a ţării sale. Până la urmă, Watson a mai jucat în două meciuri pentru naţionala Scoţiei. A emigrat mai apoi în Australia, la Sydney, unde se presupune că a decedat în anul 1902.

Penalty-urile au fost, şi încă sunt, faze care pot influenţa decisiv cursul unui meci de fotbal. Când a fost introdusă regula loviturilor de departajare? În anul 1890, portarul William McCrum a avut această idee, care, însă, nu a fost acceptată de la început. Până la urmă, în perioada acestor dezbateri, în 1891, un jucător de la Notts County a făcut henţ în mod voit pe linia porţii într-un sfert de finală al Cupei Angliei, cu Stoke City, iar lovitura liberă indirectă acordată pe atunci nu a fost transformată în gol, ceea ce a iscat controverse. Datorită acestei faze, pe 2 iunie 1891,regula penalty-ului a fost acceptată. Pe 14 septembrie 1891, în meciul Wolverhampton Wanderers – Accrington F.C., a fost acordată prima astfel de lovitură de pedeapsă, iar jucătorul gazdelor, JOHN HEATH, a intrat în istorie ca fiind primul fotbalist care să transforme un penalty !

Ajungem şi în secolul XX, acolo unde aflăm că argentinianul AMADEO CARRIZO va fi primul portar din istorie care să poarte mânuşi. Portarul lui River Plate a fost un adevărat model pentru gener>aţiile următoare de portari şi chiar pentru contemporanii săi, deoarece, prin stilul său foarte mobil, reuşea de multe ori să evite primirea unui gol. De ce mobil ? În afară de purtarea celebrelor mânuşi, Carrizo a fost, se pare, primul portar care îşi părăsea careul pentru a ieşi în întâmpinarea atacanţilor adverşi, şi astfel reuşea de multe ori sau să ajungă înaintea lor la mingea urmărită sau să le blocheze unghiul necesar finalizării. Până atunci, portarii obişnuiau să rămână aproape de linia porţii mai tot timpul, astfel că atacantul avea o mai mare şansă de a marca. Mai mult, acelaşi portar argentinian a inventat degajările din propriul careu, deoarece, până la această idee a lui Carrizo, portarii obişnuiau să paseze scurt sau să arunce mingea unui jucător aflat în apropierea careului.

După cum ştiţi, cea mai importantă competiţie inter-cluburi din Europa este Liga Campionilor, numită în trecut Cupa Campionilor Europeni. Pentru că toată lumea ştie cine este ultimul marcator în această competiţie, argentinianul Lionel Messi în finala de la Roma, puţini ştiu cine a fost primul marcator din această competiţie. Se întâmpla, fireşte, în primul sezon al C.C.E., în partida Sporting Lisabona – Partizan Belgrad. Marcatorul primului gol a fost portughezul JOAO BAPTISTA MARTINS (foto 1), care înscria acest gol în minutul 14 al meciului, desfăşurat la data de 4 septembrie 1955. Deşi a marcat o dublă în acest prim meci al C.C.E., nu Martins este primul care se poate lăuda cu această reuşită, deoarece atacantul lui Partizan, MILOS MILUTINOVIC, reuşise să marcheze două goluri până când Martins a egalat pentru Sporting. Nici primul hat-trick nu s-a lăsat aşteptat : în următorul meci din primul tur, disputat la câteva zile distanţă, maghiarul PETER PALOTAS(foto 2)Vörös Lobogó – actualul club MTK Budapesta)marca trei goluri în poarta formaţiei belgiene Anderlecht. Dacă ar fi să continuăm, în returul partidei Partizan – Sporting, Milos Milutinovic reuşea să marcheze patru goluri, iar primul jucător care avea să înscrie cinci goluri avea să fie Owe Ohlsson, de la IFK Goteborg, în partida cu Linfield din ediţia 1959-1960.

Încheiem, pentru astăzi cel puţin, cu primul marcator român în cupele Europene! El se numeşte KOSTAS HUMIS şi făcea parte din echipa “Negrilor” de la Venus Bucureşti, formaţie care, pe 13 iunie 1937, în prima rundă a Cupei Europei Centrale (Cupa Mitropa) a fost înfrântă la Bucureşti, scor 4-6, de chiar adversara Stelei din preliminariile UEFA Champions League, Ujpest Budapesta! Humis, pe care îl puteţi vedea în fotografia din stânga, a marcat golul egalizator pentru Venus, în minutul 25. Acelaşi Humis avea să marcheze şi în minutul 71, ducând scorul la 4-3, însă trei goluri din partea maghiarilor au năruit şansele de calificare ale bucureştenilor, care au fost înfrânţi clar şi în returul de la Budapesta, 4-1 (meci în care acelaşi Humis a fost marcatorul românilor). Astfel, se încheia prima aventură a unei formaţii româneşti în cupele europene, cu aproape 50 de ani înainte ca Helmuth Duckadam să apere patru penalty-uri în finala de la Sevilla.