Johan Neeskens, jandarmul lui Cruyff

0
3217

În 1987, în vestiarul lui Chicago Bulls, intra un puşti de 22 de ani care absolvise matematica şi îi anunţa pe noii săi coechipieri că vrea să câştige titlul NBA. Michael Jordan, vedeta echipei, atunci şi întotdeauna, s-a uitat lung la tânărul cu mult tupeu şi a început să râdă. Însă Scottie Pippen s-a dovedit a fi exact coechipierul de care avea nevoie Air pentru a cuceri titluri peste titluri.

În 1964 debuta la Ajax un jucător extrem de talentat, Johan Cruyff. Avea 17 ani şi îi va conduce spre „lăncieri” spre titlu în 1966, 1967, 1968 şi 1970. În ciuda finalei de Cupa Campionilor din 1969, pierdută în faţa Milanului cu 4-1, consacrarea europeană întârzia să apară. Cruyff nu putea face totul singur. Avea nevoie de cineva care să-l completeze, să-i păzească spatele sau să iasă la rampă atunci când el prindea o zi mai proastă. Rinus Michels, antrenorul de atunci al lui Ajax, ochise un puşti talentat de la o echipă obscură, RCH Heemstede. Evolua la mijloc, nu făcea rabat de la efort, iar calităţile sale, fizice şi tehnice, se potriveau de minune cu filosofia tehnicianului. Aşa se face că, în vara lui 1970, la numai 19 ani, Johan Neeskens a intrat pe poarta stadionului De Meer, fosta arenă a „lăncierilor”, pentru a se umple de glorie.

Transplantul a reuşit din prima. Deşi a pierdut titlul în Olanda, în 1971 Ajax s-a încoronat regina Europei. Iar Neeskens, deşi a marcat un singur gol, a impresionat. În finala Cupei Campionilor cu Panathinaikos a jucat mijlocaş dreapta fără nicio problemă, deşi postul său era în centru. După triumful din 1971, au mai urmat încă două consecutive, contra Interului şi a lui Juventus. Superioritatea fotbalului total practicat de batavi va fi confirmată şi de victoriile din Cupa Intercontinentală şi Supercupa Europei. Toate obţinute cu cei doi Johan, Cruyff şi Neeskens, în rolurile principale.

Cruyff a plecat în 1973 la Barcelona, lăsându-l pe jandarmul său lider într-o echipă ce încheia un ciclu. Deşi a marcat 15 goluri, Neeskens nu nu şi-a putut conduce colegii spre un alt succes, în campionat sau în Europa. Şirul dezamăgirilor avea însă să continuie. Deşi la Campionatul Mondial din 1974 „Johan cel mic” a avut o evoluţie excelentă, încununată de 5 goluri, inclusiv în finala cu Germania, naţionala batavă a pierdut titlul chiar în faţa ţării gazdă. Neeskens avea nevoie de o nouă provocare. Iar ocazia i s-a ivit imediat.

În Catalunia, la Barcelona, se visa la gloria Ajaxului. Cu Rinus Michels pe bancă şi cu Cruyff în teren, formaţia blau-grana l-a transferat şi pe Neeskens, în încercearea de a reedita performanţele „lăncierilor”. Nu a fost însă cazul, dar în cei cinci ani petrecuţi pe Nou Camp, „Johan cel mic” i-a cucerit pe suporterii catalani, chiar dacă au fost cucerite doar două trofee. În 1978, Barca a câştigat Cupa Spaniei, un an mai târziu, urmând să vină în vitrina clubului şi Cupa Cupelor, după o finală cu Fortuna Dusseldorf. La acea partidă, desfăşurată la Basel, a avut loc prima deplasare masivă a suporterilor catalani în afara graniţelor.


Neeskens s-a văzut din nou lăsat singur de Cruyff, de această dată la naționala Olandei. La Mondialul din 1978, el a fost liderul unei echipe care va pierde a doua finală consecutivă şi, culmea, tot în faţa ţării gazdă, Argentina de această dată. Deşi nu a înscris niciun gol, Neeskens a fost unul dintre jucătorii cheie ai batavilor, stând la originea multor reuşite ale colegilor săi. Din păcate însă, titlul mondial a fost şi atunci un vis interzis pentru o generaţie senzaţională.

Simţind poate că nu mai are nimic de demonstrat în fotbalul mare, Neeskens a hotărât în 1979, la doar 28 de ani, să se transfere la New York Cosmos, un loc în care se încerca construirea unei echipe formate doar din cei mai buni fotbalişti ai lumii. Cinci ani a stat în America, apoi a revenit în Olanda, la FC Groningen. Dar gloria era deja departe. A mai jucat până în 1991, la formaţii care nu spun nimic, retrăgându-se de la FC Zug, din Elveţia. A trecut pe banca tehnică, în cele mai multe cazuri ca secund, însă niciodată al lui Cruyff. Poate tocmai de aceea nu a reuşit şi în această carieră. Pentru că el a fost mereu jandarmul lui Cruyff.



Lasă un comentariu

Lasă comentariul tău
Introdu numele tău