Ion Gheorghe Ionescu, cunoscut mai mult cu numele de “Puiu” Ionescu, s-a născut pe 5 aprilie 1938 în București. Chiar dacă și-a petrecut copilăria în cartierul Cotroceni, nu a jucat pentru Progresul niciodată. A ajuns însă la Rapid, în tricoul căreia își și face debutul în Divizia A sub îndrumarea antrenorului Ion Mihăilescu, pe 30 octombrie 1960, într-o înfrângere cu scorul de 2–0 împotriva echipei Minerul Lupeni.
A petrecut 8 sezoane în Giulești, formând un cuplu de succes în ofensiva echipei alături de Emil Dumitriu, câștigând de două ori titlul de golgeter al Diviziei A în sezoanele 1962/63 cu 20 de goluri și în 1965/66 cu 24 de goluri.
În sezonul 1966/67, cu Valentin Stănescu pe banca tehnică, a contribuit la câștigarea primului titlu de campioană în istoria clubului Rapid, fiind golgeterul echipei cu 15 goluri marcate în 22 de meciuri.
Rapid, primul titlu de campioană din istorie (11 iunie 1967)
Ion “Puiu” Ionescu a jucat 184 de meciuri în Divizia A, în care a marcat 107 goluri, apărând de asemenea în patru meciuri în ediția Cupei Europene din 1967/68, marcând un gol împotriva echipei Trakia Plovdiv, gol care l-a ajutat pe Rapid să avanseze în runda următoare, unde au fost eliminați de Juventus.
În octombrie 1967, Rapid București a disputat un meci amical împotriva echipei Alemannia Aachen, în care Ion “Puiu” Ionescu a reușit să înscrie două goluri, iar în luna decembrie a aceluiași an, echipa națională a României a jucat un meci amical împotriva aceleiași echipe, în care atacantul rapidist a marcat trei goluri. Aceste cinci goluri l-au impresionat pe conducătorii clubului german, care au dorit să-l transfere în echipa lor.
În timpul regimului comunist din România, transferurile fotbaliștilor români în afara țării erau rareori permise. Ion “Puiu” Ionescu a trebuit să convingă atât regimul cât și Federația Română de Fotbal să permită transferul său, și a reușit să facă acest lucru după ce a avut o întâlnire cu politicianul comunist Gheorghe Apostol, care a discutat cu activistul Leonte Răutu și l-a ajutat pe Ionescu să primească aprobarea pentru transferul său în Germania. Astfel, Ion Ionescu a devenit primul fotbalist român care a obținut, în regimul comunist, dreptul de a juca în străinătate.
Aachen a plătit 100.000 de dolari și un autobuz pentru transferul lui Ionescu, iar acesta și-a făcut debutul în Bundesliga pe 17 august 1968 cu antrenorul Michael Pfeiffer, într-o victorie în deplasare cu scorul de 4–1 împotriva lui Nürnberg.
El a reușit să marcheze 7 goluri în 24 de meciuri de campionat până la sfârșitul primului său sezon petrecut la club, formând un cuplu de succes în ofensiva echipei alături de Roger Claessen, ajutând echipa să termine pe locul al doilea în campionat.
După doi ani petrecuți în Germania de Vest la Alemannia Aachen, Ionescu s-a întors în România pentru a juca pentru Crișul Oradea, unde și-a făcut ultima apariție în Divizia A pe 28 iunie 1970, într-un meci terminat la egalitate, scor 0–0, împotriva lui Dinamo Bacău. Ulterior, și-a încheiat cariera jucând două sezoane la Cercle Brugge, echipă pe care a ajutat-o să promoveze din a doua în prima ligă.
La nivel internațional, Ion “Puiu” Ionescu a jucat 15 meciuri în tricoul echipei națională a României, debutând pe 23 decembrie 1962, când antrenorul Silviu Ploeșteanu l-a trimis pe teren în locul lui Cicerone Manolache, la pauză, într-un meci amical împotriva Marocului, care s-a încheiat cu o înfrângere scor 3–1. Următoarele sale trei meciuri au fost în cadrul calificărilor pentru Mondialul din 1966. Într-un meci amical împotriva Greciei, încheiat cu victoria României cu 2–1, Ionescu a marcat primele sale două goluri pentru echipa națională. Următoarele sale trei meciuri au fost în cadrul calificărilor pentru Euro 1968, în care a marcat două goluri într-o victorie cu 7–0 împotriva Ciprului. Ultimul meci al lui Ionescu pentru echipa națională a fost un 2–2 împotriva Greciei, în cadrul calificărilor pentru Cupa Mondială din 1970.
În plus față de contribuția sa la echipa națională de fotbal a României, Ionescu a jucat și pentru echipa olimpică a țării. El a participat la Jocurile Olimpice de vară din 1964 de la Tokyo, unde a jucat patru meciuri și a marcat un gol într-o victorie cu 3–1 împotriva Mexicului, contribuind astfel la clasarea echipei pe locul al cincilea în competiție.
Talentul și contribuția lui “Puiu” Ionescu în fotbalul românesc îl fac unul dintre jucătorii emblematici ai vremii sale și unul dintre cei mai apreciați atacanți din istoria Rapidului și a fotbalului românesc.
Ion “Puiu” Ionescu a fost unul dintre cei mai buni atacanti din istoria fotbalului romanesc, reusind sa impresioneze atat in tara, cat si in Germania de Vest. Cariera sa a fost impresionanta, iar contributia sa la castigarea primului titlu de campioana pentru Rapid Bucuresti ramane una dintre cele mai importante realizari ale sale. Este un exemplu de curaj si perseverenta, reusind sa treaca de obstacolele impuse de regimul comunist pentru a-si urmari visul de a juca si in strainatate. Ion “Puiu” Ionescu ramane un nume de referinta in fotbalul romanesc si va fi mereu un erou pentru suporterii echipei Rapid. Asadar, putem spune fara indoiala ca este o legenda a fotbalului romanesc, care va fi mereu amintita si pretuita pentru realizarile sale de neegalat.