Dacă credeți că în urmă cu o sută de ani suporterii ce mergeau pe stadioane erau cetățeni pacifici, cu un profuns spirit civic și îmibibați în spiritul fair-play-ului, vă înșelați.
17 aprilie 1909. Celtic Glasgow și Glasgow Rangers disputau finala Cupei Scoției pe, unde altundeva, stadionul Hampden Park. Cu o săptămână înainte, pe același stadion, cele două echipe se mai întâlniseră o dată, însă meciul se terminase la egalitate, scor 2-2, așa că era nevoie de un al doilea meci.
În acel an, campionatul fusese câștigat de către Celtic iar suporterii ”green” așteptau dubla. De celalaltă parte, logic, suporterii Rangers vroiau să se evite așa ceva. În acea epoca ruptura dintre cele două cluburi din capitala Scoției era deja destul de evidentă, o rivalitate care pe parcursul anilor s-a contaminat de ideologii religioase: catolicii de la Celtic versus protestanții de la Rangers. Lucru curios însă, nu a fost și cazul finalei Cupei Scoției jucată pe 17 aprilie 1909, în urmă cu exact 104 ani.
După primul meci, încheiat la egalitate, au început să apară zvonurile că cele două echipe pactaseră remiza pentru a juca un al doilea meci și a mai face o dată bani pe spatele fanilor. Așa că, cei 60 000 de specatori care au umplut pentru a doua oară într-o săptămână stadionul Hampden Park s-au prezentat puțin suspicioși. Ei bine, meciul s-a terminat 1-1 și toată lumea aștepta prelungirile. Ce nu știau cei din tribune era faptul că în regulament era specificat faptul că dacă și al doilea meci se termină egal, atunci va avea loc un al treilea și abia atunci se vor juca prelungiri. Marea majoritate a spectatorilor nu știau această regulă. Nici măcar toți jucătorii, unii dintre ei rămânând pe gazon, în timp ce alții, conștienți de zvonurile ce circulaseră pe durata întregii săptămâni, au rămas și ei pe teren. Însă arbitrul a arătat drumul spre vestiare, iar mulțimea furioasă, a explodat în momentul în care fanioanele de la colțurile terenului au fost retrase, semn clar că meciul nu va mai continua.
Aproximativ 10 000 de spectatori au invadat terenul, copleșind forțele polițienești, asaltând și incendiind cu ajutorul sticlelor de whisky vestiarele și cladirile anexe stadionului. Jucătorii au fugit care cum au putut. Masei înfuriate i s-a promis că se vor restitui banii plătiți pe bilete, însă era prea târziu ” Nu vrem banii înapoi, vrem ca banii noștri să muncească”. Când au sosit pompierii au fost atacați și ei, iar furtunele de apă au fost tăiate bucăți. Porțile, balustradele, scaunele și tot ce mai era de lemn pe stadion au fost smulse și arse. Două ore a durat acea revoltă comună a fanilor Celtic și Rangers, iar în urma ei 130 de persoane au ajuns rănite la spital, majoritatea polițiști și pompieri. Gloata s-a retras doar când a obosit, pentru că forțele de ordine erau clar depășite.
Cel de-al treilea meci nu s-a mai jucat, pentru că atât cluburilor, cât și Federației, li se părea imprudent. Plus că stadionul era distrus. Așa că, Cupa Scoției din 1909 a rămas fără stăpân, iar pentru o zi, cea de 17 aprilie , fanii Celtic și Rangers ”au luptat” cot la cot.
