Vuelta s-a încheiat, tricoul roșu a dispărut

0
1535

chris horner finalConform ziarelor AS și Marca, proaspătul câștigător al Turului Spaniei, Chris Horner, a fost de negăsit în această dimineață pentru un control anti-doping inopinat. La cererea Agenției Anti-Doping din Statele Unite (USADA), Agenția Anti-Doping din Spania (AEPSAD) a mers să-l controleze pe ciclistul de 42 de ani la hotelul la care echipa sa, RadioShack Leopard, era cazată, dar acesta nu se aflat acolo.

Cei din cadrul echipei nu au reacționat prea bine la informațiile apărute în presă spunând că Horner a ales să locuiască împreună cu soția la un alt hotel și chiar a anunțat acest lucru, doar că cei de la Agenția Anti-Doping nu au verificat. Totuși, cei de la AEPSAD l-ar fi căutat și la un alt hotel și nu l-au găsit nici acolo.

În cele din urmă, se pare că USADA nu le-a dat celor de la AEPSAD datele actualizate de Horner și acesta ar fi motivul pentru care ”tricoul roșu” din Vuelta nu a fost găsit pentru control. Purtatorul de cuvânt al AEPSAD a declarat că agenția încă nu are toate informațiile și că nu se poate pronunța dacă Horner a încălcat sau nu normele.

Conform regulilor anti-doping, orice ciclist este obligat să declare în permanență locul în care se află și poate să fie suspendat dacă în decurs de 18 luni ratează trei controale fără să-și justifice absența.

Lasă un comentariu

Lasă comentariul tău
Introdu numele tău