• Unui tip născut și crescut într-o familie de muncitori în construcții nu îi poți cere gesturile de gentleman etalate de aristocrații britanici.

Așa și cu Vinnie Jones, zugravul care a plecat din Watford, Hertfordshire, pe când avea doar 16 ani, pentru a-și încerca norocul ca fotbalist la modestul club amator Wealdstone. Nemulțumit de bidinele și găleți, pleacă în Suedia unde reușește să își facă loc la IFK Holdsmund și de acolo, în schimbul a 10 000 de lire sterline, face saltul la Wimbledon care îl transferă în 1986.

Spunea Vinnie Jones, ani mai târziu ”În ziua debutului meu cu Wimbledon, m-am întâlnit cu omul care se ocupa de intreținerea stadionului și l-am întrebat cum stau treburile pe acolo. Mi-a spus că la cei 85 de ani ai lui ar juca mai bine decât mulți din echipă”.

Limitat ca fotbalist, Vinnie Jones căuta calea spre faimă și a ales-o pe cea mai discutabilă, devenind șef peste ”Crazy Gang”, așa cum aveau să fie numită Wimbledon, o echipă, care cu dispreț pentru rezonanța nobilă pe care lumea tenisului i-o dădea acestui cuvânt, juca fotbal ca o bandă de descreierați, cărora le mai lipseau doar niște topoare sau drujbe din mâini, ajungând să își salute publicul rival punându-se în linie și arâtându-și curul către tribună. Vinnie era sufletul și căpitanul acestei echipe, al cărui stil de a juca fotbal era unul dintre cele mai urâte ce pot fi amintite din istoria fotbalului. Mare parte din golurile lor erau marcate in urma unor out-uri trimise puternic în careul advers, loc pe care îl luau cu asalt în acele momente. Deviza lor era ” Nu mișcă nimeni iar balonul nu cade pe gazon”.

“Tommy Doherty, legendă a fotbalului britanic, ” Imnul celor de la Liverpool e You’ll never walk alone, al celor de la Wimbledon e You’ll never walk again.”

Azi, Vinnie Jones sărbătorește 20 de ani de la lansarea, pe 28 noiembrie 1992, a unui videoclip cu titlul Soccer’s Hard Men al cărui erou era și în care erau adunate tot felul de faze violente din fotbal și în care își promovează propria artă ”Când văd un rival că se apropie prea mult din spate, îl apuc de testicule și îl întreb – Crezi că te deranjează dacă te-ai retrage puțin?”. Mai spune Vinnie în propriul scurt-metraj ” Dacă citesc în ziare că unul dintre adversarii a fost înșelat de către nevastă, îi voi aminti asta pe toată durata meciului”. Clipul era pur și simplu material didactic pentru cei care, în lipsa talentului, vroiam să își facă loc în fotbal pe bază de pumni la ficat, genunchi în noada fundului sau flegme de salivă între ochi. Așa cum el a făcut-o.

Zugravul din Watford și-a completat cariera cu câteva sezoane jucate la Leeds, Sheffield United, Chelsea și Queens Park Rangers, club la care a și jucat ultimele două sezoane și unde a fost descoperit de regizorul Guy Ritchie, cel care l-a lansat în lumea cinematografiei dându-i un rol principal, de killer bineînțeles, în filmul Lock, Stock and Two Smoking Barrels ( 1998 ). A ajuns să joace chiar și pentru naționala Țării Galiilor în nouă ocazii, grație originii bunicilor din partea mamei.

În doisprezece ani de fotbal am fost tratat mereu ca un criminal, sunt de doar doisprezece zile la Hollywood și toată lumea e amabilă cu mine, declara Vinnie la scurt timp după începerea filmărilor la Gone in 60 seconds cu Nicolas Cage.

12 cartonașe roșii a primit Vinnie Jones în cariera sa de fotbalist.

În peste 90 de filme (inclusiv seriale) a apărut Vinnie Jones din 1998 până în prezent.

surse foto 1, 2

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here