VIDEO: Ziua când Zizou a dat timpul înapoi

0
1047

zidane bernabeu juventusDuminica trecută, subsemnatul a fost prezent pe stadionul Santiago Bernabeu pentru a vedea pe viu o adevarata ploaie de stele ale fotbalului mondial, adunate la un loc cu ocazia meciului caritabil organizat de Real Madrid, meci în care gazdele au avut drept parteneră o echipă similară a celor de la Juventus, formată din foști mari jucători ai clubului de sub Alpi.

Tribunele pline iar atmosfera, mult mai relaxată și mai destinsă decât cea din meciurile jucate de Real Madrid în campionat, la un moment dat făcându-se chiar și valuri, eveniment mai rar văzut pe Santiago Bernabeu, stadion a cărui liniște de obicei este spartă doar de cântecele grupului Ultras Sur și de foșnetele pungilor cu sandwich-uri. Pe gazon, o colecție impresionantă de foști fotbaliști, în frunte cu acest magician Zinedine Zidane, căruia anii nu reușesc să îi smulgă din ghete talentul cu care ne-a încântat atâția ani ca jucător la Juventus, Real Madrid sau cu naționala Franței. Lângă el, Nedved, Figo, Morientes, Ravanelli, Davids, Roberto Carlos, Fernando Hierro, Cannavaro, Birindelli, Montero, Torricelli, Karemebeu, Illgner sau Perruzi, o parte din cei care au participat la acest meci caritabil organizat de Fundatia Real Madrid în scopul strângerii de fonduri pentru o campanie de educație infantilă.

Așa cum obișnuia și înainte de retragere, Zidane a atras asupra sa atenția întregului stadion, fiind ovaționat ori de câte ori atingea mingea, punctul culiminant fiind încercarea de a repeta superbul gol marcat în finala Ligii Campionilor din 2002, câștigată de Real Madrid  în fața celor de la Bayer Leverkusen. Zizou a demonstrat încă o dată că face parte din mica și exclusiva categorie a geniilor fotbalistice.

În altă ordine de idei, după ce presa sportivă internațională a tot bătut monedă pe o posibilă numire a sa în funcția de antrenor la Real Madrid, Florentino Perez a clarificat lucrurile declarând că Zidane nu poate antrena prima echipă pentru că nu și-a finalizat perioada de pregătire pentru a putea profesa această meserie la nivel înalt și că deocamdată trebuie să antreneze la categorii inferioare.

Articolul precedentF1: Tragedia isi face aparitia dupa 12 ani de absenta din Marele Circ
Articolul următorGuus Hiddink nu merge la PSG

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here