Vânătoarea de talente: Nikola Kalinic – moștenitorul lui Suker

0
1303


La doar 20 de ani, Nikola Kalinic reușea o performanță nu foarte ușor de egalat. In 38 partide, reușea sa înscrie 25 de goluri. Așa a erupt jucătorul croat in al doilea sezon petrecut la Hajduk Split. A fost considerat ca fiind succesorul marelui Davor Suker, legenda fotbalului croat.

Nikola Kalinic ( Solin, Croacia, 5 ianuarie 1988 ) a fost una din perlele fotbalului croat. A fost golgeterul celor de la Hajduk Split și în pofida vârstei sale, Slaven Bilic, antrenorul Croației i-a încredințat rolul de viitor star al acestei selecționate, incluzându-l în lista celor care au format lotul pentru Euro 2008. Stilul de joc și golurile pe care le marca îl compară cu două numere sacre ale fotbalului croat: Davor Suker și Alen Boksic. Are o înălțime de 1.88, iar piciorul drept este un adevărat tun, arealul său fiind interiorul careului, deținând o bună lovitură de cap, instinct de bună poziționare. Poate fi văzut de multe ori cum cade dinspre benzi accelerând spre careu.
Numele său se afla pe lista de cumpărături a unor echipe precum Werder Bremen, Valencia sau Napoli, însă jucătorul a semnat cu Blackburn Rovers din Premier League pe o suma de 6 milioane de Lire Sterline.

Kalinic a fost nominalizat in 2007 la Trofeul Golden Boy, trofeu european ce se acordă celui mai bun jucător SUB-21, însă cea mai importantă realizare a carierei sale de jucător în tricoul echipei naționale a fost la Campionatul Mondial din 2018 când Croatia a avut cea mai bună clasare obținută vreodată la un turneu final.

 

Articolul precedent#PronoLiga1. Liderul mai are doar 2 puncte avans. Urmează etapa a 27-a
Articolul următor#PronoLiga1. Liderul reface diferența de 4 puncte față de locul secund. MEGA-Etapa continuă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here