Universitatea Craiova – Fiorentina 1-0 (Cupa UEFA – 3 octombrie 1973)

0
11381

După 0-0 la Firenze pe 19 septembrie, Universitatea Craiova juca pe 3 octombrie 1973, returul cu Fiorentina din primul tur al Cupei UEFA, sezonul 1974/74. Pe un stadion Central arhiplin, Universitatea avea să câștige cu 1-0 prin golul marcat de Ion Oblemenco în minutul 89 și să obțină o calificare istorică în turul 2.

Universitatea Craiova - Fiorentina 1-0 (3 octombrie 1973)
Universitatea Craiova – Fiorentina 1-0 (3 octombrie 1973)

Cronica meciului din ziarul Sportul
(Anul XXIX – Nr. 7553, Joi 4 octombrie 1973, paginile 1 și 3)

Așa cum era de prevăzut, liderul campionatului nostru a avut un meci foarte greu cu echipa italiană, Fiorentina asupra căreia a obținut o victorie in-extremis, printr-un gol înscris în penultimul minut de joc, când toată lumea de pe stadion părea împăcată cu ideea prelungirilor. Evoluând la un nivel superior celui demonstrat cu două săptămâni în urmă, pe propriul teren, etalându-și de abia acum — am putea spune — adevăratele ei posibilități și resurse, Florentina a dat în acest meci-retur o replică deosebit de puternică echipei craiovene, împiedicând-o timp de 89 minute să-și realizeze țelul. Cu o apărare perfect organizată, în dispozitivul căreia a fost extrem de greu să se creeze breșe, cu un marcaj foarte strâns al adversarilor, îndeosebi în prima jumătate a meciului (a excelat în acest sens Galdiolo care l-a păzit strașnic pe Oblemenco), cu o linie de mijloc deosebit de activă care De Sisti s-a afirmat ca un valoros conducător de joc) și cu câțiva înaintași care cunosc bine arma contraatacului, punând în câteva rânduri (în min. 24, 35, 53 și 60) într-o situație destul de periculoasă poarta lui Manta, formația oaspete reușit să mențină incertă, până aproape de final, soarta calificării.

Este, în același timp, adevărat că nici Universitatea nu s-a aflat astăzi (n.r. ieri / n.r. 3 octombrie 1973) în cea mai bună formă a ei. Dacă în cazul fundașilor nu avem, în general, motiv de reproș (Boc dovedindu-se din nou cel mai bun, prin câteva intervenții salutare) în privința mijlocașilor și a înaintașilor ne putem declara, fie și parțial, nemulțumiți, cu excepția lui Oblemenco (care nu și-a putut desfășura în condițiunile descrise mai sus, jocul obișnuit), Marcu fiind singurul care a jucat aproape de valoarea lui. El s-a dovedit foarte periculos pentru oaspeți, remarcându-se prin pătrunderile lui in viteză care i-au derutat deseori pe adversari. De altfel, Marcu a și creat una dintre cele mai mari ocazii de gol ale echipei sale, în min. 85, când portarul Superchi a fost silit să se arunce cu disperare pentru a respinge mingea șutată de impetuosul înaintaș craiovean și aruncată apoi în corner de către Beatrice. În ciuda opoziției energice a oaspeților, gazdele au mai creat și alte situații lăudabile de a înscrie, îndeosebi în repriza secundă când și evoluția lor generală a marcat o evidentă creștere calitativă față de primele 45 de minute. Menționăm în acest sens lovitura de cap a lui Oblemenco din fost min. 84 a respinsă cu mare dificultate în corner de către Superchi și șutul în bară al aceluiași jucător, în urma unei lovituri libere de la cca. 20 de metri de poartă (min. 67). Golul victoriei a căzut, cum spuneam, în penultimul minut la unul din atacurile insistente ale craiovenilor, când Bălan a sărit dintr-un buchet de jucătorul în care se afla și portarul italienilor trimițând mingea spre poartă unde a fost împinsă de către Oblemenco. Deși obținută atât de târziu, victoria este absolut meritată, îndeosebi pentru evoluția din cea de a doua jumătate a partidei când craiovenii au fost mai insistenți și mai lucizi în joc.

Cele două echipe și marcatorii:

Cupa UEFA, 3 octombrie 1973
U CRAIOVA 1 0 FIORENTINA
Marcatori
Ion Oblemenco 89
Echipe:
Paul Manta (GK)
Victor Niculescu
Petre Deselnicu
Alexandru Boc
Ion Velea
Teodor Țarălungă (78′)
Costică Ștefănescu

Lucian Strâmbeanu
Ion Niță
Dumitru Marcu
Ilie Balaci (78′)
Iulian Bălan

Ion Oblemenco (C)
Franco Superchi (GK)
Moreno Roggi
Giancarlo Galdiolo
Mauro Della Martira
Giuseppe Brizi
Giancarlo Antognoni
Claudio Merlo
Giancarlo De Sisti
Bruno Beatrice
Nello Saltutti
Claudio Desolati (74′)
Walter Speggiorin
VIDEO

 

Antrenorul echipei noastre a fost Constantin Cernăianu iar cel al Fiorentinei a fost Luigi Radice.

Articolul precedentDinamo – Crusaders FC 11-0 (Cupa Campionilor – 3 octombrie 1973)
Articolul următorFC Argeș – Fenerbahce 1-1 (Cupa UEFA – 3 octombrie 1973)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here