8 decembrie 1982 rămâne o dată de referință pentru fotbalul românesc, mai ales pentru olteni. Este ziua când marea echipă a Universității a reușit o calificare istorică în sferturile de finală ale Cupei UEFA. În manșa tur jucată la Bordeaux, francezii s-a impus la limită cu 1-0 prin golul marcat de Alan Giresse. Returul de pe Centralul din Craiova se anunța unul infernal. 50 de mii de oameni au fost în tribună pentru meci dintre Universitatea și Bordeaux.
Antrenorul Craiovei, Constantin Oțet a început partida în următorea formulă: Silviu Lung, Nicolae Negrilă, Costică Ștefănescu, Nicolae Tilihoi, Nicolae Ungureanu, Costică Donose, Mircea Irimescu, Aurel Țicleanu, Ilie Balaci, Rodion Cămătaru și Zoli Crișan. În repriza a doua au mai intrat Ion Geolgău (min. 56 – Donose) și Sorin Cârțu (min. 85 – Crișan).
De partea cealaltă, Aime Jacquet a jucat cu: Richard Ruffier, Francois Bracci, Gernot Rohr, Leonard Specht, Marius Tresor, Alain Giresse, Jean-Christoph, Thouvenel, Jean Tigana, Bernard Lacombe și Caspar Memering. În minutul 75, Bruno Lippini l-a înlocuit pe Memering.
După câteva ocazii foarte mari de a înscrie, Craiova a reușit să deschidă scorul în minutul 38 prin Aurică Țicleanu care a reluat în poarta lui Ruffier cu un șut puternic de pe linia careului de 16 metri. Scorul a rămas intact până la sfârșitul timpului regulamentar așa că s-a trecut la prelungiri.
În minutul 100, Ion Geolgău primește o pasă excelentă în careul advers iar atacantul craiovean reia pe lângă portarul francez și înscrie pentru 2-1 consființind o calificare istorică!
Emisiunea Replay despre Universitatea Craiova: