Ungaria – România 1-1, preliminarii EURO 1972 – sferturi, meciul tur – 29 aprilie 1972

Ungaria – România 1-1
EURO 1972 – sferturi, tur – 29 aprilie 1972

După ce a câștigat Grupa 1 de calificare din preliminariile Campionatului European din Belgia, 1972, echipa națională a României, trebuia să mai treacă un singur hop, un baraj cu Ungaria.

Meciul tur s-a jucat pe 29 aprilie 1971 la Budapesta pe Stadionul Népstadion cu aproape 70.000 de spectatori în tribune. Maghiarii au deschis scorul în minutul 11 prin László Branikovits. Am reușit egalarea la 10 minute după reluarea celei de-a doua repriză prin Lajos Sătmăreanu. Acela avea să fie și scorul final: Ungaria 1-1 România iar calificarea se juca la București două săptămâni mai târziu.

România a intrat pe teren sub semnul unei emoții vizibile. Timorarea debutului s-a transpus într-un joc crispat, defensiva ezitând în câteva rânduri, iar pressingul maghiar a pus serioase probleme. Golul marcat de Branikovits în prima jumătate de oră părea să confirme scenariul pesimist, însă adevărata poveste a început, de fapt, din acel moment.

Mai întâi, echipa noastră a avut norocul de partea sa – două mari ocazii ale gazdelor au fost irosite, iar șansa a fost, fără îndoială, un aliat. Apoi, cumva pe nesimțite, România a început să respire, să se elibereze de presiune și să construiască. Momentul de cotitură a venit în minutul 24, când Bálint a salvat miraculos de pe linia porții la șutul lui Domide – un semnal că ofensiva noastră prindea contur.

Dincolo de tactică și forma sportivă, ceea ce a surprins și a impresionat cu adevărat a fost atitudinea echipei noastre. Departe de a se retrage în apărare, tricolorii au replicat ofensiv, pe alocuri cu o determinare ce părea să scoată din ritm o Ungarie care nu se aștepta la o astfel de replică. Dumitru și Nunweiller au început să domine zona mediană, recuperând mingi, dictând tempo-ul și lansând acțiuni periculoase. Cu fiecare minut, România câștiga teren, încredere și autoritate.

Golul egalizator – venit firesc dintr-o presiune constantă – a destabilizat total echipa maghiară. În loc de o continuare lucidă, adversarii au apelat la mingi lungi și nesistematizate, expediate la întâmplare în careul nostru, unde Răducanu, Dinu și Lupescu au fost suverani în duelurile aeriene.

Dacă prima repriză a fost o redresare, a doua a fost un veritabil recital de echilibru și maturitate. România a arătat că poate susține un efort fizic susținut pe durata a 90 de minute, iar combinațiile din zona mediană au dus adesea la pătrunderi în profunzime prin culoare bine deschise. Apărătorii laterali, Sătmăreanu și Deleanu, s-au intercalat cu inteligență în fazele ofensive, iar întreaga construcție a echipei s-a bazat pe o coeziune evidentă.

De remarcat, în această repriză, și controlul emoțional. În ciuda ostilităților din teren, meciul s-a desfășurat într-un spirit de fair-play autentic, susținut și de un public maghiar respectuos, care a știut să aprecieze spectacolul și să accepte prezența galeriilor românești fără incidente.

Egalul obținut la Budapesta are valoare de rezultat istoric. Nu doar prin prisma faptului că a fost obținut în deplasare, ci mai ales prin modul în care a fost obținut cu spirit ofensiv și cu inteligență.