„Astăzi am auzit niște vorbe foarte urâte venite de pe marginea terenului.
Am început să-mi întorc spatele, dar am decis că e mai bine să-mi văd de treabă și să am grijă de evoluția copiilor de pe teren.
Știu că fac multe greșeli, poate că, de fapt, nu sunt nici măcar un antrenor atât de grozav, dar îi tratez pe toți copiii în mod egal și cu foarte mare respect. Te rog să-ți amintești că fac asta voluntar, leafa nu este atât de mare, și nu sunt Sir Alex Ferguson.
Sunt destul de sigur că juniorilor le place să vină la meciuri și la antrenamentele ținute de mine, iar fără mine sau fără cei ca mine nu ar exista o echipă pentru care copii să joace. Înțeleg că ești prea ocupat, dar am niște vești pentru tine: nici eu nu sunt pensionar, și eu sunt ocupat. Chiar și eu am copiii mei și un loc de muncă ca și tine. Dar sunt aici pe teren, unde fac tot posibilul și încerc să îî învăț pe acești copii cum să practice un sport pe care îl iubesc cu adevărat.
Și eu, ca și tine, fac parte din această comunitate, și nu e chiar o plăcere să fiu criticat constant. Deseori primesc e-mailuri în legătură cu cine să joace și unde, despre cât de greșite au fost tacticile mele, despre cum juniorul nu joacă pe poziția care trebuie, și un milion de alte lucruri pe care aparent le fac greșit.
În multe seri, sunt sigur că deja ți-ai servit cina, și te relaxezi pe canapea, în timp ce eu abia curăț ghetele de noroi și mă urc în mașină spre casă, casă care nu a mai fost spalată sau aspirată de săptămâni. Dacă par nervos, nu sunt, e doar mesajul meu pentru tine! Fac asta pentru că iubesc ceea ce fac, și iubesc să-i antrenez pe copii. Sunt atât de multe beneficii și lucruri pozitive care, le depășesc pe cele negative.
Doar că îmi doresc câteodată, cei care nu aleg să facă asta din plăcere și pasiune, să-i lase pe antrenori să-și facă treaba.”
