Ultima echipă din clasamentul FIFA a câştigat după şase ani!

0
1527

În timp ce toată planeta aşteaptă cu nerăbdare începerea Campionatului Mondial din Brazilia, în zona CONCACAF a avut loc prima fază a calificărilor din Cupa Caraibelor. În această fază au participat unele dintre cele mai slabe echipe naţionale din lume, 7 la număr (Montserrat, Bonaire, Insulele Americane Virgine, Aruba, Guiana Franceză, Insulele Turks şi Caicos şi Insulele Britanice Virgine), două dintre ele nefiind afiliate la FIFA (Bonaire şi Guiana Franceză), împărţite în două grupe (una de 3, cealaltă de 4). Mai departe s-au calificat chiar Bonaire şi Guiana Franceză, dar rezultatul cel mai de seamă a fost obţinut de naţionala insulelor Turks şi Caicos, clasată pe locul 207, ultimul în clasamentul FIFA.

Aceasta a câştigat ultimul meci din grupă contra Insulelor Britanice Virgine (locul 197 FIFA), cu 2-0 (Marc Fenelus ’32 şi Stevens Derilien ’52), obţinând astfel abia a 3-a victorie din istorie (după 2-0 cu Insulele Caiman în 2006 şi 2-1 cu Sfânta Lucia în 2008) şi prima după şase ani. Cel “vinovat” de performanţă este englezul Craig Harrington, fost antrenor la academia lui Los Angeles Galaxy, şi venit la începutul anului ca antrenor principal la Turks şi Caicos. Prin succesul obţinut, Insulele Turks şi Caicos va părăsi ultimul loc din clasamentul FIFA, poziţie unde se vor situa acum, la egalitate, Bhutan şi San Marino.

Insulele Turks şi Caicos sunt un teritoriu britanic situat în Marea Caraibelor, având o suprafaţă de 616km2 şi în jur de 32.000 de mii de locuitori.

Lasă un comentariu

Lasă comentariul tău
Introdu numele tău