Turcia – România 2-2, meci amical jucat pe 26 octombrie 1923

TURCIA – ROMÂNIA 2-2
Meci amical – 26 octombrie 1923

Acum mai bine de un secol, pe 26 octombrie 1923, pe stadionul Taksi din vechiul Constantinopol (Istanbulul de azi), se scria o pagină de istorie fundamentală pentru fotbalul din Balcani. Nu era doar prima întâlnire directă dintre România și Turcia; era, de fapt, meciul inaugural din întreaga existență a echipei naționale a „Semilunei”.

Partida, programată în plin tumult al serbărilor ce precedau proclamarea Republicii Turcia (care avea să aibă loc trei zile mai târziu), s-a încheiat cu un spectaculos și echitabil 2-2. Însă, pentru delegația României, drumul până pe malurile Bosforului nu a fost o simplă excursie sportivă, ci punctul culminant al unui imens scandal intern care a zguduit din temelii fotbalul autohton.

Evenimentul din 1923 nu a fost conceput ca un simplu amical. Gazdele turce pregăteau terenul pentru un moment fondator al noii națiuni, iar fotbalul a fost ales ca vector de imagine și entuziasm popular. Pentru a marca festivitățile, a fost organizat un adevărat triptic fotbalistic contra oaspeților români:

Meciul internațional Turcia – România (26 octombrie)
Galatasaray – București (28 octombrie)
Fenerbahce – București (29 octombrie)

Acest turneu era o onoare, însă în cancelariile Federațiunii Sporturilor din România (FSSR), organizarea deplasării se transforma într-un butoi cu pulbere.

În România, apele erau tulburi. Marea problemă a fost declanșată de Mario Gebauer, un membru influent al Biroului Executiv. Acesta a refuzat categoric să ia în considerare selecționarea jucătorilor din Ardeal și Banat, regiuni cu un fotbal puternic. Motivul? Acești jucători, conștienți de valoarea lor, puneau o condiție clară atunci când erau chemați la lotul național: „Dacă nu suntem indemnizați, nu plecăm”. Într-o eră a amatorismului de fațadă, această cerere era considerată un afront.

Peste această dispută regională și principială s-a suprapus problema stringentă a finanțării. Dinu Cesianu, un alt membru al Biroului Central, și-a exprimat public scepticismul în ziarul „Dimineața”. Inițial, vestea meciurilor părea o glumă.

„În primul rând, cu banii cui se vor acoperi cheltuielile?” se întreba Cesianu, contrariat.

I s-a transmis că turcii vor plăti totul: transport, cazare, masă și „chiar ‘chef’-urile”. O ofertă de nerefuzat, care s-a dovedit a fi doar parțial adevărată. Gratuitatea era, de fapt, o iluzie mascată de un contract viclean: FSSR se obliga să organizeze un „match-revanche” la București, în 1925, ocazie cu care partea română urma să suporte integral costurile deplasării a 24 de persoane de la Constantinopol.

În ciuda certurilor interne, s-a găsit o soluție de compromis. O delegație formată din 30 de jucători și 5 conducători (printre care Gebauer, Nicolae Kovacs și antrenorul Alexandru Nicolau) s-a îmbarcat pe vapor la Constanța, pe 21 octombrie, pornind în aventura turcă.

Echipa trimisă la Istanbul era o adevărată anomalie. Deși România se afla deja la al șaselea meci internațional din istoria sa, din cauza scandalului și a refuzului „ardelenilor”, absolut toți jucătorii aliniați pe stadionul Taksi erau debutanți în tricoul echipei naționale.

Printre acești debutanți se număra Tudor Florian de la Venus, un fotbalist care participase la Jocurile Interaliate de la Paris din 1919. O altă premieră a fost cea a lui Costel Rădulescu, un alt participant la jocurile din 1919, care își făcea debutul în funcția de manager al echipei naționale.

Pe 26 octombrie, în fața a 7.500 de spectatori entuziaști, s-a dat startul partidei. Pe banca tehnică a Turciei stătea o legendă, Ali Sami Yen, omul care avea să dea numele faimosului stadion al clubului Galatasaray.

Meciul a fost vibrant și s-a încheiat nedecis, 2-2. Eroul „Tricolorilor” a fost Isidor Gansl, autorul ambelor goluri. Și aici apare un paradox uriaș, care aruncă în aer întreaga dispută a lui Gebauer cu jucătorii din vestul țării. Gansl, un fotbalist austriac legitimat la Maccabi Cernăuți, era un profesionist sută la sută. El venise în România exclusiv pentru a juca fotbal pe bani. Astfel, în timp ce jucătorii români care cereau diurnă erau lăsați acasă, un străin plătit evolua și marca pentru naționala României, chiar sub ochii oficialului care susținea amatorismul.