Trilogia România – Ungaria, 1972

Trilogia România – Ungaria, 1972

Principalul motiv pentru care generația anilor ’70 nu a obținut realizări pe măsura marelui talent al jucătorilor săi a fost… mentalitatea. Fotbaliștii români sufereau teribil din cauza psihicului labil. Dinu, Dobrin, Lucescu, Nunweiller și Sătmăreanu nu au crezut suficient în propriile forțe, nici măcar atunci când prestigiul le-ar fi permis acest lucru. Cele trei meciuri cu Ungaria din 1972 sunt edificatoare.

Prima manșă, disputată la Budapesta, a fost abordată de „tricolori” cu o frică inexplicabilă. Abia la final, când ieșeau de pe teren, jucătorii au înțeles că au pierdut o victorie care le era la îndemână. În zilele următoare, însă, fotbaliștii români au căzut în cealaltă extremă. Timp de două săptămâni, până la revanșa de la București, optimismul s-a transformat într-o euforie inexplicabilă. „Nu știam ce să le mai fac. Vorbeau numai de victorie cu trei goluri diferență”, mărturisea ulterior antrenorul Angelo Niculescu.

Toate încercările staff-ului tehnic de a-i readuce pe jucători cu picioarele pe pământ au fost zadarnice. Chiar și la ședința tactică de dinaintea partidei de pe „23 August”, jucătorii au respins avertismentele: „Nu vă faceți griji, le dăm două goluri din prima repriză și îi liniștim imediat”. Eșecul marii oportunități de la București i-a afectat din nou psihic pe jucători, care au ajuns la barajul de la Belgrad surmenați și deprimați de atitudinea degajată a maghiarilor. În final, războiul psihologic a decis calificarea.

Demiterea lui Angelo Niculescu – o mare greșeală

După eșecul de la Belgrad, selecționerul Angelo Niculescu a fost criticat și înlăturat rapid. Presiunile demnitarilor vremii, iritați de pierderea în fața rivalilor maghiari, au jucat un rol decisiv în înlocuirea sa cu Valentin Stănescu. Mircea Lucescu, unul dintre protagoniștii „trilogiei maghiare”, explica în cartea sa, Mirajul gazonului (1981), că jucătorii se blazaseră. În plus, Angelo Niculescu schimbase neinspirat tactica, trecând de la o strategie defensivă la una ofensivă.

Lucescu mai menționa că antrenorii au greșit pierzând jucători talentați, precum Florea Dumitrache. Cornel Dinu, unul dintre liderii „generației Wembley”, considera înlăturarea lui Niculescu o greșeală provocată de o „criză de orgoliu delirant dacic”, specifică mentalității românești.

Lajos Sătmăreanu: „Ne-au plimbat prin fabrici și uzine”

Fundașul dreapta al „tricolorilor”, Lajos Sătmăreanu, a fost unul dintre titularii celor trei partide cu Ungaria. El povestea că pregătirea tehnică fusese bine realizată, dar autoritățile comuniste au obosit echipa cu vizite inutile la fabrici și uzine, pentru a arăta „susținerea oamenilor muncii”.

În ciuda ambiției și talentului, calificarea a fost ratată din cauza accidentărilor, a complexului psihologic în fața Ungariei și a unor decizii administrative neinspirate. Sătmăreanu mai relata că, înaintea meciurilor, autoritățile s-au temut că, fiind de origine maghiară, ar putea favoriza adversarii – o aberație pe care o respingea vehement: „Mă consider român și aș fi dat orice să-i învingem pe maghiari!”.

Informații apărute în Evenimentul Zilei, ianuarie 2003 (Anul 12, Nr. 3251)