În acest weekend a început a 12-a ediţie a Cupei de Aur CONCACAF, echivalentul Campionatului European, ce se dispută între ţările din America de Nord, America Centrală şi Caraibe. Turneul se desfăşoară în Statele Unite ale Americii, iar la el iau parte 12 naţionale. După prima etapă, rezultatele au fost:
Canada – Martinica 0-1
Mexic – Panama 1-2
El Salvador – Trinidad Tobago 2-2
Haiti – Honduras 0-2
Costa Rica – Cuba 3-0
Belize – SUA 1-6
Ultimul meci este şi cel pe care îl putem introduce în categoria “Mafia pariurilor”. Trei jucători ai naţionalei din Belize au declarat cu o zi înainte de meci că au fost abordaţi de o persoană pentru a aranja meciul. Aceasta i-a contactat mai demult în Guatemala pentru ca mai apoi să-i sune în Portland, oraş unde s-a disputat partida, pentru a stabili o întâlnire. În mod curios, cei trei jucători, portarul Woodrow West, fundaşul Ian Gaynair şi mijlocaşul Andres Makin Jr. au mers la întâlnirea ce a avut loc într-un mall de lângă hotelul unde erau cazaţi, însă susţin că nu au acceptat propunerea persoanei misterioase şi au refuzat suma de bani. Jucătorii au fost întrebaţi ce sume câştigă de obicei, li s-a spus cum îşi vor putea îmbunătăţi viaţa şi ajuta familia dacă acceptă şi le-a fost oferită suma de 10.000 de euro de fiecare dacă vor aranja să piardă cu SUA într-un anumit mod. Cei trei au declarat că sunt loiali ţării lor şi au refuzat categoric. Într-un final, persoana respectivă, văzând că nu are sorţi de izbândă, a vrut să le ofere bani pentru a-şi ţine gura închisă, însă jucătorii au dat dovadă de caracter refuzând şi acea sumă pentru ca mai apoi să raporteze la hotel toată povestea. Meciul s-a încheiat cu scorul de 6-1 în favoarea americanilor, scor ce poate ridica alte semne de întrebare, şi anume dacă au fost alţi jucători abordaţi şi au acceptat sau aceasta este diferenţa de valoare dintre Belize şi SUA. Dintre cei trei jucători, doar fundaşul Gaynair a fost titular. CONCACAF a anunţat că va investiga cazul.
Nu este prima oară când se aduc în discuţie aranjamentele la Cupa de Aur CONCACAF. La ediţia din 2011, au fost descoperite pariuri neobişnuite la meciurile naţionalelor Cuba şi Grenada, echipe ce au pierdut în faza grupelor la scoruri foarte mari.