Suporterii olteni ies în stradă

0
888

protestCa urmare a situaţiei dificile în care se află FC Universitatea Craiova, Peluza Sud ’97 Craiova a emis un comunicat pentru revistaultra.ro în care, printre altele, anunţă un miting programat în data de 16 martie, ora 15:00.

Exasperaţi de incertitudinea din Bănie, suporterii olteni vor ieşi în stradă cu scopul de a-l alunga pe groparul legendei Universitatea Craiova, Adrian Mititelu. Mai multe detalii în comunicat:

“Ştiinţa a devenit în ultimii ani sinonimă cu suferinţa. Dacă nu v-aţi schimbat pe drum echipa, ştiţi despre ce vorbim. Din legenda care a fost cândva Universitatea, clubul nostru a ajuns să se înscrie în ultima clipă în campionat şi să încheie competiţia gâfâind, gâtuită de scandaluri. Jucătorii au ajuns să trăiască din ajutorul suporterilor, iar antrenorii, chiar dacă au muncit hrănindu-se doar cu scandările galeriei, sunt batjocoriţi precum nişte cerşetori. Ştiinţa noastră mai ocupă head-urile site-urilor de ştiri doar din cauza scandalurilor şi jignirilor schimbate între patron, jucători, antrenori, suporteri şi oficialităţi locale.

Vina este a multora, dar deasupra lor se ridică un singur personaj hulit acum de toată Oltenia. Un om al cărui nume i se potriveşte perfect. Un om care nu are loc în istoria Universităţii, aşa că preferăm să nu-l specificăm. Este un om care a reuşit să-i transforme pe toţi românii în duşmani. Oameni mititei s-au mai perindat la conducerea Ştiinţei, însă cei dinaintea lui doar au ameninţat cu schimbări pe care actualul a reuşit să le facă într-o cascadă a prostiei şi a încăpăţânării. Acesta nu reuşeşte să înţeleagă că istericalele nu se adaugă în conturi.

Ştiinţa poate ieşi din comă doar în momentul care acesta va pleca undeva, departe de oraş, sperăm noi, într-un loc răcoros, cu uşă din metal. Toţi cei care au suferit pentru această echipă se vor întâlni pe 16 martie, ora 15, in Piaţa Prefecturii Craiova, să-l gonească pe cel mai urât dintre olteni. Poate este prea târziu sau poate nu, dar suntem datori să ne unim pentru a-l izgoni pe groparul Ştiinţei.”

Peluza Sud ’97

11 martie 2013

Articolul precedentLewandowski a primit trofeul pentru cel mai bun fotbalist est-european din partea revistei ”Ripensia Sport Magazin”
Articolul următorVIDEO: Nu poți ține cu două echipe
„Un bădăran, un necioplit, un neinformat, pe scurt: un NEANDERTHALIAN INTELECTUAL” George Copos

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here