Pe 7 martie 2013, Popa, Bourceanu, Tătărușanu, adunați sub bagheta lui Reghecampf, reușesc să învingă campioana en-titre a Europei, Chelsea, cu 1-0, un scor care ne dădea dreptul să visăm frumos.

Cu peste 45,000 de fani în tribune, Steaua a început meciul destul de timorată, cu multe greșeli îndividuale care trădau un respect exagerat față de adversarul mult mai galonat. Treptat însă, jucătorii români, împinși de la spate de public, dar mai ales de apatia echipei londoneze, au preluat controlul jocului, dominând clar partida. Ocaziile au lipsit, însă Steaua arăta că poate oricând să străpungă apărarea visătoare formată din Terry și avântatul Luiz. Și acel moment a venit. Iasmin Latovlevic, un fotbalist care trece printr-o perioadă de excepție, a găsit o pasă ”a la Quaresma” către Raul Rusescu, care l-a păcălit ușor pe Bertrand, iar arbitrul rus a dictat penalty. Același Raul  a transformat penalty-ul în stil de mare atacant, cu mult sânge rece, și stadionul exploda. Pe tabelă scria un STEAUA – CHELSEA 1-0, iar visul că românii pot învinge campioana Europei prindea contur.

Repriza a doua a fost una în care Chelsea și-a continuat evoluția fără orizont. La acest lucru au contribuit din plin  agresivitatea și pressingul excelent al Stelei, echipă care nu s-a retras nici o clipă. Pentru a fi onești până la capăt, trebuie să spunem că londonezii au jucat pe toată durat meciului în 9 oameni de câmp, Fernando Torres fiind de departe cel mai bun fundaș al Stelei, după Szukala.

În final, Steaua – Chelsea a rămas 1-0. În continuare, englezii erau favoriți chiar și în aceste condiții, lucru care din păcate s-a validat la retur.