Pe 7 mai 1986, Steaua realiza cea mai mare performanță a fotbalului românesc, câștigând cel mai important trofeu european la nivel de club, Cupa Campionilor Europeni după o finală câștigată împotriva campioanei Spaniei, FC Barcelona.
Steaua câștiga ediția a numărul 68 a Diviziei A și a 10-a din istoria clubului după un campionat în care a avut cifre impresionante: 17 meciuri fără înfrângere, 8 vuctorii consecutive, 26 de victorii din 34 de meciuri, 5 egaluri și doar 3 înfrângeri și 57 de puncte acumulate la finalul stagiunii, cu 9 mai multe decât următoarea clasată, Sportul Studențesc, în condițiile în care la victorie se acordau 2 puncte și nu 3. Dacă s-ar fi acordat 3 puncte în loc de două, atunci ar fi avut 83 iar Sportul, 67.

Formatul Cupei Campionilor era total diferit de cel pe care îl cunoaștem noi astăzi, astfel că doar campioanele campionatelor europene se calificau în această competiție. Nu existau grupe, ci doar meciuri eliminatorii, tur-retur până în finală, care se disputa într-o singură manșă pe teren neutru. În primul tur, Steaua, antrenată de Emerich Jenei principal și Anghel Iordănescu secund, a întâlnit campioana Danemarcei, Vejle, pe care a eliminat-o după 5-2 la general. A urmat apoi campioana Ungariei, Honved Budapesta, care a părăsit competiția după 5-1 la general. În sferturi, steliștii au au avut cel mai incomod adversar, Kuusyi Lahti, campioana Finlandei. Militarii s-au calificat după 0-0 în Ghencea și 0-1 la Helsinki. Singurul meci pe care Steaua l-a pierdut a fost meciul tur din semifinale cu Anderlecht, 1-0. Și-au luat însă revanșa în Ghencea când au câștigat cu 3-0, eliminând campioana Belgiei, cea mai bogată echipă din Europa la vremea respectivă. Parcusul complet al Stelei, aici.
Până în finală, FC Barcelona trecuse de Sparta Praga (2-2, avantanjul golurilor marcate în deplasare), FC Porto (3-3, avantajul golurilor marcate în deplasare), Juventus (2-1) și IFC Göteborg (3-3 la general, 5-4 după penalty-uri).
Marea finală s-a jucat pe stadionul echipei Sevilla, Ramón Sánchez Pizjuán cu peste 70.000 de spectatori spanioli. La finalul celor 90 de minute, scorul a fost egal, 0-0, trecându-se la prelungiri, Scorul de pe tebelă a persistat și după cele două reprize de prelungiri astfel că s-a ajuns la loviturile de departajare.
Steaua București |
![]() |
FC Barcelona |
![]() |
Primul care a executat a fost Mihail Majearu. Din păcate, optarul nostru a trimis plasat iar Javier Urruticoechea a apărat. Pentru spaniol care a executat căpitanul echipei, José Ramón Alexanko însă Duckadam aflat într-o zi mare, a apărat. Al doilea fotbalist al Stelei care a executat penalty-ul a fost Ladislau Boloni, care, din păcate ratează. Scorul de pe tableă avea să se mențină și după seria a doua, Duckadam respingând șutul lui Ángel Pedraza. Al 3-lea penalty din tabăra noastră a fost executat de tânărul Marius Lăcătuș în vârstă de 22 de ani. Șeptarul nostru a trimis o torpilă pe care, probabil niciun portar din lume nu ar fi salvat-o. Preluam astfel conducerea, 1-0. Pentru Barcelona a tras Pichi Alonso dar nu a avut nicio șansă în fața lui Duckadam. A 4-a serie a continuat cu Gabi Balint care l-a fentat pe Urruticoechea și a dublat avantajul de pe tabelă. Ultima șansă dar și ultima speranță a spaniolilor s-a numit Marcos Alonso care însă a avut soarta colegilor: “Duckadam apărăăăăăăăăă!”

Cupa Campionilor Europeni, 1985/86 | |||
7 mai 1986 – Sevilla, Spania | |||
Stadion:Ramón Sánchez Pizjuán | Spectatori: 70.000 | |||
Arbitru: Michel Vautrot (Franța) | |||
STEAUA | FC BARCELONA | ||
0 |
0 |
||
DUPĂ PENALTY-URI | |||
2 |
0 |
||
Mihail Majearu | José Ramón Alexanko | ||
Ladislau Bölöni | Ángel Pedraza | ||
Marius Lăcătuș | Pichi Alonso | ||
Gabi Balint | Marcos Alonso | ||
VIDEO | |||
PRIMUL XI | |||
Echipa | Echipa | ||
Helmuth Duckadam (GK) | 1 | 1 | Javier Urruticoechea (GK) |
Ștefan Iovan (C) | 2 | 2 | Gerardo Miranda |
Ilie Bărbulescu | 3 | 3 | Miguel Bernardo Bianquetti |
Adrian Bumbescu | 4 | 4 | Julio Alberto Moreno |
Lucian Bălan -75′ | 5 | 5 | Víctor Muñoz Manrique |
Miodrag Belodedici | 6 | 6 | José Ramón Alexanko (C) |
Marius Lăcătuș | 7 | 7 | Francisco José Carrasco Hidalgo |
Mihail Majearu | 8 | 8 | Bernd Schuster |
Victor Pițurcă -107′ | 9 | 9 | Ángel Pedraza Lamilla |
Gabi Balint | 10 | 10 | Steve Archibald |
Ladislau Bölöni | 11 | 11 | Marcos Alonso Peña |
REZERVE | |||
Anghel Iordănesu -75′ | 14 | 15 | José Moratalla |
Marin Radu -107′ | 15 | 17 | Pichi Alonso |
ANTRENORI | |||
Emerich Jenei | Terry Venables (Anglia) |