A fost odată ca niciodată… A fost o vreme când fotbalul încă nu era dominat de bani, iar jucătorii nu făceau publicitate la creme hidratante şi nu se vindeau sponsorilor. Era o vreme cand mirosul gazonului proaspăt taiat încă mai era esenţa acestui sport. Vorbim de timpurile care au dat primul fotbalist reprezentativ al Angliei şi al lumii, jucătorul care a câștigat primul Balon de Aur din istorie. Pe 18 decembrie 1956, revista France Football acorda pentru prima oară respectivul trofeu.
Considerat a fi cel mai bun fotbalist englez din generaţia sa, Stanley Matthews a avut o carieră marcată de incredibila sa longevitate (a fost activ până la 51 de ani). Povestea lui Matthews a început în Hanley, Stoke-on-Trent, Staffordshire. A fost al treilea din cei patru baieţi ai familiei, tatal său fiind un erou local, Jack Matthews (aka The Fighting Barber of Hanley), boxeor, cel care le-a impus copiilor săi disciplină și determinare, lucruri care aveau să-l ajute ulterior de-a lungul carierei sale. Stanley a crescut jucându-se cu mingea confecţionată din şosete, echipa locală, Stoke City oferindu-i primul contract la 17 ani, în doar două luni reușind să umiească întreaga Ligă Centrală cu dribilingurile și viteza sa. Un puşti care care încă nu putea intra în barurile din oraş.
În doar 2 ani, “olarii”, cum erau cunoscuţi jucătorii lui Stoke City, au reuşit să promoveze în prima divizie. Pe 15 iulie 1934 tânărul Stanley reuşeşte să fie selecţionat în echipa Angliei pentru meciul contra Ţării Galilor. Anglia învinge cu 4-0 şi Matthews este și va rămâne capitanul acestei echipe timp de două decenii. Driblingurile sale au revoluţionat fotbalul la acel moment, fiind considerat şi astăzi unul dintre cei mai bun fotbalişti din istoria Angliei.
Cariera lui Matthews a luat o pauză o dată cu războiul care a paralizat majoritatea competiţiilor, foarte multi jucători fiind înrolaţi în armată, el însuși îndreptându-se spre aviaţie. În acest timp, guvernul englez organiza meciuri amicale pentru a ridica moralul populaţiei, Stanley evoluând în aceste meciuri pentru cluburi precum Blackpool, Crewe Alexandra, Manchester United, Wrexham, Arsenal, Greenock Morton, Stenhousemuir şi Rangers.
După terminarea războiului, Matthews s-a transferat la Blackpool care a plătit pentru el 11,500 £, la vârsta de 32 de ani. Blackpool a pierdut trei finale ale Cupei Angliei in fata celor de la Manchester, Arsenal si Newcastle, însa Stanley continua să impresioneze. Matthews, Stan Mortensen, Tommy Lawton, Wilf Mannion şi Tom Finney alcătuiau o naţională engleză de vis, care totuşi s-a dovedit a fi un fiasco la debutul său la Campionatul Mondial din 1950, fiind învinsă de Spania.
La 38 de ani, Stanley a reuşit să o conducă pe Blackpool la caştigarea Cupei Angliei, după o finala memorabilă care a rămas în istorie ca “Finala lui Matthews” și, desi acesta nu a marcat niciun gol, a fost omul meciului (Blackpool a reuşit să întoarcă scorul de la 3-1 pentru Bolton, învingând în final cu 4-3). În 1956, prestigioasă revista franceza de fotbal, France Football crează “Balonul de Aur”, un premiu acordat celui mai bun fotbalist de pe continentul european, primul câştigător al trofeului fiind chiar Stanley Matthews, care pe atunci avea 41 de ani, urmat fiind în clasament de către legendarii jucători ai Realului, Kopa şi Di Stefano. Tot în acel an, a fost numit “Sir”.
Stanley Matthews, un gentleman al fotbalului, primul care a schimbat conceptul fotbalului amator englez. A jucat ultimul său meci la vârsta de 51 de ani şi cinci zile, pe 28 aprilie 1965, pe stadionul din Stoke, unde s-au întâlnit o selecţionată a Marii Britanii şi o selecţionată a Europei, din care faceau parte Di Stéfano, Lev Yasin, Ferenc Puskas si Ladislao Kubala, nume mari ale epocii venite pentru a-i aduce un tribut primului câştigător al “Balonului de Aur”.
| VIDEO |
Scurt interviu preluat din cartea “Fotbalul poveste-veche”, un interviu reprezentativ pentru legendarul Matthews:
“-Detineţi un record al longevităţii în sport demn de invidiat.Credeţi că există o limită de vârstă în fotbal?
– Limita o stabilește fotbalistul respectiv, prin pasiunea, serioziatea, sîrguința cu care înțelege să se pregatească pentru ‘marea bătălie cu balonul’.Fotbalul adevarat cere ori totul ori nimic.Există o vîrstă cronologică și o vîrstă fiziologică.Un jucător de 25 de ani poate fi considerat ca scos din uz pentru fotbalul de performanță, iar unul cu 10 ani mai bătrîn rămîne indispensabil echipei.Depinde de ‘investiția’ fiecăruia în slujba fotbalului.Cel ce-a investit mult va străluci în arenă încă multă vreme, fără ca publicul să simtă că el a îmbătrînit în actul de naștere…
-Aţi crezut de la început în destinul dumneavoastră de mare fotbalist?
-Nu visam o cariera sportivă.Dar tata, m-a obişnuit de mic să duc o viaţă ordonată, spartană.La şase dimineaţa mă alunga din pat.Îmi lua plapuma cu forţa.Mă trimitea afară, în curte să mă înviorez cu apă şi sa fac miscare.Eram foarte plăpând, dar tatăl meu nu admitea în ruptul capului să aibă un copil ‘pipernicit’.El m-a pus să alerg pentru prima oară pe stadionul lui Stocke.M-am împotrivit, am plâns, dar m-am ales cu vreo două zdravene şi ‘discuţia’ s-a încheiat.Am alergat, câştigând premiul întâi.Mi-am dat seama că am picioare sprintene şi asta m-a facut să prind mai multă încredere în forţele mele, să iubesc atletismul.N-a trecut mult şi am fost câştigat de fotbal.La 15 ani am jucat la juniori – Stocke City.Aici am rămas apoi până la 17 ani…
-Aţi avut unele disensiuni cu antrenorul federal Winterbottom?
-Într-adevăr, o vreme n-am avut ocazia să ne arătăm prea mult admiraţia unul faţă de celălalt.Mai târziu însă, judecând la rece, eu l-am înţeles pe Winterbottom.În 1958, când multe glasuri cereau insistent revenirea mea în naţionala engleză, împlinisem nu mai puţin de 43 de ani.Oricât de bine intenţionat ar fi un antrenor, el nu poate risca să prefere un jucător de 43 de ani unuia de 22-25 ! Eu, însă îmi cunoşteam foarte bine forţele şi eram ferm convins că Winterbottom nu va face o afacere proastă cu mine.De altfel, mai avusesem unele diferenduri cu antrenorii, când eram mai tânăr.În 1938, când împlinisem 23 de ani, am fost selecţionat în echipa naţională în ultima clipă şi am marcat trei goluri în jocul cu cehii.În 1956, când numărăm 41 de ani, am reuşit după cum au scris ziarele să-mi aduc un aport preţios la victoriile raportate asupra Braziliei(4-2) şi Iugoslaviei(3-0).De altfel, presa m-a calificat drept ‘sportivul anului’.Până la urmă Winterbottom a avut câştig de cauză, dar asta era să-l coste postul, mai ales după comportarea nesatisfăcătoare a Angliei la CM de la Stockholm, 1958.
-Credeţi ca prezenţa dv. ar fi influenţat această comportare?
-Eu nu sunt ‘un deus ex machina’.Cred, totuşi, că, ţinând seama de forma pe care o aveam la vremea aceea, aş fi impulsionat atacul englez mai bine decât au facut-o tinerii mei înlocuitori.Dar n-as vrea să luaţi această afirmaţie ca o lipsă de modestie, ci ca o opinie personală foarte sinceră.
–Aţi păstrat vreun regret în lunga dv. carieră?
-Unul singur.Că vremea a trecut parcă prea repede…
Stanley Matthews a decedat pe 23 februarie 2000, la varsta de 85 de ani.
“Nicicând nu vom mai vedea pe teren un jucător de talia lui Sir Stanley Matthews.Acest ‘serial’ minunat, captivant, acest splendid eveniment fotbalistic a luat sfarşit odată cu retragerea de pe gazon a ‘marelui magician’.”
