Specialist în Liga 1, episodul 2! ”U” Craiova – CFR, meciul adevărului pentru olteni și Sepsi-Dinamo, drumul spre minune

0
1096

liga 1Nu am primit Premiul Nobel după primul episod din Specialist în Liga 1, însă nici foarte departe nu am fost. Din cele 7 meciuri ale etapei analizate și pronosticate, numai două ne-au jucat feste. E vorba de întâlnirile Dunărea Călărași – FCSB și CFR Cluj – Hermannstadt. Așa-zisele ”cele mai bune echipe din Liga 1” s-au cam făcut de râs. FCSB, atât prin joc cât și prin rezultat, iar CFR doar prin rezultat.

Restul de 5 meciuri din etapa a 22-a nu au avut secrete pentru analiza noastră. FC Botoșani nu a avut probleme în a pleca neînvinsă de la Chiajna, Gaz Metan – Astra a fost echilibrat, Voluntari – Sepsi și Dinamo – Iași ne-au adus golurile scontate, în timp ce Craiova a plecat neînvinsă de la Ovidiu.

Biletul Etapei a fost extrem de aproape de fericire. Am avut un scor de 5/7. Dacă Gnohere nu rata în ultima secundă cu Dunărea și Țucudean îl învingea pe Căbuz și din penalty, o cotă de peste 15 era verde pe tichetul de Liga 1.

De vineri, 8 februarie, lupta din Liga 1 se reia. Echipele revin pe front și încearcă să obțină victorii pentru obiectivele stabilite. Cel mai tare meci se joacă în Bănie, acolo unde Universitatea, fără Mitriță, dar cu Fortes și Cristea, dă piept cu liderul și campioana en-titre, CFR Cluj. Un duel interesant se joacă la Sfântu Gheorghe, acolo unde Dinamo e obligată să învingă pentru a mai visa la imposibil. Dar să le luăm pe rând…

Astra – Viitorul, vorba ”lemnului”: meci de 1×2!

Cele două echipe au început atât de încâlcit acest an 2019 că e greu spre imposibil de apreciat ce va fi în meciul direct programat în startul etapei a 23-a. Vineri, 8 februarie, de la ora 20:00, putem spune, într-un limbaj de lemn impecabil, că avem un meci de 1×2. La ora aceasta, nimeni nu poate spune că între Astra și Viitorul e vreo diferență. Ambele sunt la fel de cenușii, fără idei, cu vedete ridicate pe piedestal de presă – Alibec și Ianis Hagi – și mai degrabă fug de fotbal

Etapa trecută, Astra Giurgiu a mers la Mediaș așa cum mergeau echipe lui Cârțu pen vremuri în toate deplasările din Liga 1: cu autobaza. Au avut noroc că noul star al lui Becali, Cristea, a adormit în careu și Butean s-a transformat temporar în Messi. Dincolo, Gică Hagi s-a mulțumit cu amatorismul oltenilor în ceea ce privește loviturile de la 11 metri.

Șanse de penalty: 50%
Șanse de cartonaș roșu: 45%
Pronostic: 1x

Sepsi – Dinamo, cât de mult a îndreptat ”Strâmbul” corabia canină?

Etapa a 22-a a adus câteva rezultate surpriză. Sepsi, o echipă serioasă, s-a făcut de râs la Voluntari, acolo unde a luat patru boabe de la o echipă sub nivelul mării dpdv. fotbalistic. O surpriză ne-a oferit și duelul Dinamo – Poli Iași, încheiat cu un 3-0 sec și fără drept de apel în favoarea ”câinilor”. Acum, cele două extreme, Sepsi – o rușine la Voluntari, și Dinamo, o Barcelonă cu Iași, se întâlnesc în meci direct. Vom afla multe răspunsuri după duelul din Covasna.

În primul rând, Sepsi – Dinamo ne va spune cât de bine a lucrat Rednic cu noua armată din ”Groapă”. Nu dăm valoare acelui 3-0 cu Iași decât după meciul de sâmbătă. Spunem asta întrucât Dinamo a părut vie și după acel 3-0 cu ”U” Craiova din decembrie, iar apoi a urmat abuzul 1-4 cu Astra. De cealaltă parte, Sepsi, care s-a crezut deja calificată în play-off, poate să cadă cât de curând în groapa play-out-ului în cazul în care nu obține punct sau puncte cu Dinamo. Aceasta din urmă, văzută de mulți o echipă fără șanse la top 6, ar putea să spere la o minune cu 3 puncte la Sfântu Gheorghe. ”Câinii” vor fi în continuare departe de play-off, însă șansele pur teoretice vor rămâne.

Șanse de penalty: 50%
Șanse de cartonaș roșu: 65%
Pronostic: x2

Dunărea – Concordia, derby-ul celor ce nu ”cuvântă” fotbalistic în Liga 1

Împreună, Călărașiul și Chiajna au adunat 25 de meciuri fără victorie în competițiile oficiale. Ultimele victorii obținute de cele două s-au consemnat în urmă cu luni bune și au venit împotriva FCSB-ului. Dunărea a învins FCSB în Cupă, scor 2-1, iar Concordia în Liga 1, scor 1-0. De atunci, nici echipa lui Alexa și nici echipa lui Dorinel/Falub, nu au mai bătut pe nimeni. Doar chiejnenii l-au bătut pe umăr pe Dorinel, i-au mulțumit și i-au arătat ușa.

Duminică, cele două echipe au șansa de a bifa în sfârșit un succes. Dacă nici acum, atunci când, probabil că își spun în sinea lor cele două echipe. Acestea au avut debuturi diferite în 2019. Dacă Dunărea a fost la un penalty furat de a învinge FCSB, Concordia a arătat cu Botoșani că nici Falub nu e mai breaz decât Dorinel, pierzând cu 0-1. Acum, cele două sunt la un pas de ”Lanternă” și au nevoie de puncte pentru a lăsa Voluntariul pe locul 14.

Șanse de penalty: 50%
Șanse de cartonaș roșu: 55%
Pronostic: 1x

Poli Iași – Gaz Metan, derby ”Desub Linia” în Liga 1

Mare meci mare în Copou. Politehnica lui Stoican, tranșată etapa trecută de Dinamo, primește vizita celor de la Gaz Metan Mediaș, într-un meci în care egalul e interzis. Aflate sub linie în acest moment, cele două echipe pot forța apropierea de top 6 cu o victorie. Alt rezultat ar face ca Baubau Dinamo să le sufle în ceafă.

În tur, la Mediaș, Gazul, care era în zona play-off, s-a impus cu 1-0, după un gol marcat de Ely în minutul 90+1. Acum, Mediașul vine la Iași din poziția unei echipe din afara top 6, cu un nou antrenor și cu o stare mai aproape de disperare. Runda trecută, Gazul nu a arătat prea multe cu Astra, într-un meci semi-vital pentru play-off.

Șanse de penalty: 50%
Șanse de cartonaș roșu: 50%
Pronostic: 1x

”U” Craiova – CFR Cluj, meciul mai multor răspunsuri esențiale

Chiar dacă este doar pe locul 3 în Liga 1, ”U” Craiova este singura echipă care mai poate pune piedică liderului evadat CFR Cluj. Oltenii au făcut un pas greșit cu Viitorul, însă acesta a fost anulat de remiza CFR-ului cu Hermannstadt. În aceste condiții, meciul de duminică din Bănie poate să introducă Știința cu adevărat în lupta pentru titlu. Oltenii au nevoie de două condiții pentru a bate CFR-ul: să joace bine și să execute penalty-ul alt jucător în afară de Koljic și Fedele. Mitriță a plecat, el nu mai poate distruge nimic.

Cu un succes, Craiova s-ar apropia la 5 puncte de campioni, adică undeva la 3 puncte cu înjumătățire, iar play-off-ul s-ar anunța ceva mai interesant. Echipa lui Conceicao este însă greu de învins, chiar imposibil pe teren străin în acest sezon: 9 victorii, 2 remize și zero eșecuri au ardelenii pe teren străin. Pe lângă redutabila CFR, Craiova trebuie să treacă și peste șocul pierderii lui Mitriță, plecat la americani. Au venit Fortes și Cristea, însă aceștia sunt jucători de cu totul alt profil.

În tur, același Mitriță a ratat victoria oltenilor cu un penalty trimis în Someș. A fost atunci un meci cu Știința mai bună și CFR sub orice critică: zero șuturi pe poartă tot meciul. La ultima vizită în Bănie, CFR s-a impus cu 1-0 în Supercupa României.

Șanse de penalty: 40%
Șanse de cartonaș roșu: 40%
Pronostic: sub 2,5 goluri

FC Botoșani – FC Voluntari, șansă de neratat pentru moldoveni

După ce au învins desculța Chiajna, elevii lui Liviu Ciobotariu au șansa de a mai face un pas important către play-off în meciul cu FC Voluntari, o echipă care a impresionat în runda trecută, însă o echipă modestă per ansamblu. Dacă Botoșani nu bate luni, e evident că nu are ce să caută în top 6.

Voluntari se simte ca peștele pe uscat în meciurile pe teren străin. Ilfovenii au învins ultima oară afară pe 5 mai 2018, într-un meci cu defuncta Poli Timișoara. De atunci… eșec, eșec, câte un egal necăjit și iar eșec. La Botoșani, Voluntariul a pierdut 3 din ultimele 3 meciuri, și nici acum nu prea are mari șanse de succes.

Șanse de penalty: 50%
Șanse de cartonaș roșu: 50%
Pronostic: peste 1,5 goluri

FCSB – Hermannstadt, încă un debut pentru Becali pe banca roș-albaștrilor

O nouă unitate de măsură a timpului face ravagii în România. Aceasta a fost inventată de celebrul om de incultură George Becali și ne spune că 6 luni = 90 de minute. Cel care a simțit-o primul a fost bietul Nicolae Di…pardon, Mihai Teja, actualul fost-antrenor de la FCSB.

Cu Teja trecut pe linie moartă, Gigi Becali se pregătește acum de meciul cu Hermannstadt, o echipă onestă a Ligii 1. Patronul va începe, cel mai probabil, cu Matei-Messi titular și cu alte câteva schimbări față de rușinea cu Dunărea. ”Cel de sus” a anunțat că Nedelcu, Rusescu, Stoian și Bălgrădean sunt cam pa. Rămâne de văzut dacă are cu cine să-i înlocuiască.

Pe hârtie, FCSB e favorită clară în acest meci, însă Hermannstadt are capacitatea de a opune o rezistență cel puțin pe fază defensivă. La Cluj au scos un ”x” cu ceva noroc și cu Căbuz. Acum, dacă nu se predau, pot scoate un rezultat similar.

Șanse de penalty: 50%
Șanse de cartonaș roșu: 55%
Pronostic: gol în prima repriză

liga 1

Programul etapei a 23-a de Liga1:

08 FEB ’19, 20:00: Astra – Viitorul
09 FEB ’19, 20:00: Sepsi – Dinamo
10 FEB ’19, 12:00: Dunărea – Concordia
10 FEB ’19, 18:30: Poli Iași – Gaz Metan
10 FEB ’19, 21:00: ”U” Craiova – CFR Cluj
11 FEB ’19, 17:00: FC Botoșani – FC Voluntari
11 FEB ’19, 20:00: FCSB – Hermannstadt

Biletul etapei a 23-a din Liga 1:

Astra – Viitorul 1x – cotă 1,45 3-0
Sepsi – Dinamo x2 – cotă 1,68 0-1
Dunărea – Concordia 1x – cotă 1,35 2-1
Poli Iași – Gaz Metan
1x – cotă 1,40 1-0
”U” Craiova – CFR Cluj sub 2,5 goluri – 1.55 2-0
FC Botoșani – FC Voluntari peste 1,5 goluri – cotă 1,40 1-0
FCSB – Hermannstadt gol in prima repriză – cotă 1,45 3-0 (2-0)
Cotă finală: 14,48

În etapa trecută de Liga 1 am fost foarte aproape de win. CFR Cluj și FCSB au fost singurele care ne-au distrus biletul. Începând cu episodul 2, pe lângă biletul etapei clasic din Liga 1, așa cum îl vedeți mai sus, vom încerca să oferim și un bilet al etapei cu un mai mare grad de risc.

Biletul etapei a 23-a din Liga 1 – LA RISC!

Astra – Viitorul GG – cotă 2,00
Sepsi – Dinamo GG – cotă 2,10
Dunărea – Concordia V1 – 1,60 2-1
Poli Iași – Gaz Metan
 sub 2,5 goluri – cotă 1,50 1-0
”U” Craiova – CFR Cluj V1 – cotă 1,90 2-0
FC Botoșani – FC Voluntari 1 – cotă 1,75 1-0
FCSB – Hermannstadt GG 2,20 3-0
Cotă finală: 73,73

*GG – A=ambele înscriu
*V1 – Câștigător fără egal

 

Articolul precedentAdevărul despre sport
Articolul următorCehia – România 2-3! CALIFICAREEEEEEEE! Suntem în semifinalele Fed Cup 2019!
„Un bădăran, un necioplit, un neinformat, pe scurt: un NEANDERTHALIAN INTELECTUAL” George Copos

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here