Ultima etapă de Liga 1 ne-a mai adus două calificări matematice în play-off. Pe lângă demult calificatele CFR Cluj, FCSB și ”U” Craiova, și-au mai asigurat locurile în top 6 Astra Giurgiu și Sepsi Sfântu Gheorghe. Acum, pentru ultimul loc către fericire se mai bat trei echipe: FC Botoșani, Viitorul Constanța și Poli Iași. Primele două depind doar de ele, în timp ce trupa lui Stoican e la mâna rezultatelor.
Meciurile care decid tabloul complet din play-off sunt Viitorul – FC Botoșani și Hermannstadt – Poli Iași. Calculele sunt cât se poate de simple: Botoșani se califică 100% cu victorie, dar și cu egal, însă aici are nevoie de 1x în meciul Sibiu-Iași; Viitorul se califică numai dacă învinge, iar Poli Iași are nevoie victorie, dublată de un egal în meciul dintre Viitorul și FC Botoșani.
În zona și mai de sus a clasamentului, adică în top 3, avem CFR și FCSB implicate în două meciuri aparent ușoare, și ”U” Craiova cu un examen dificil. CFR Cluj primește vizita celor de la Sepsi, FCSB merge la Voluntari, iar oltenii primesc vizita celor de la Astra, echipă neînvinsă de 9 meciuri.
Să vedem, rând pe rând, ce meciuri ne rezervă ultima etapă din sezonul regulat!
Dinamo – Concordia, un prim derby al retrogradării!
După ce am văzut duelul cu Dunărea jucat de elevii lui Mircea Rednic, e clar că trupa din ”Groapă” va avea un play-out dificil. Înainte de a intra acolo, ”câinii” mai au un meci în care vom afla câteva răspunsuri la unele întrebări destul de dureroase pentru echipa alb-roșie. Rezultatul duelului cu Chiajna ne va spune ”Unde e Dinamo”, ”Pentru ce se luptă Dinamo”, ”Cât de slabă e Dinamo” și, nu în ultimul rând, ”Care e viitorul lui Dinamo”.
Dacă Dinamo nu bate pe Chiajna, de departe cea mai slabă echipă din Liga 1 + 80% din Liga 2, atunci e clar că viitorul sună a matineu pentru Rednic și tot conglomeratul de străini de fotbal pe care i-a adus în această iarnă.
Șanse de penalty: 60%
Șanse de cartonaș roșu: 80%
Pronostic: 1
Gaz Metan – Dunărea Călărași, dacă nici acum, Edi, atunci când?
Cu Edward Iordănescu pe bancă, Mediașul a avut un 2019 oribil. Echipa pare că a uitat fotbalul, iar cele 2 puncte culese din 4 etape arată calea pierzaniei pe care a intrat echipa de pe malurile Târnavei Mari. Ca un bun diplomat ce este, Iordănescu Jr. cere răgaz și promite că va aduce și fotbalul la Mediaș. După ce la Botoșani s-a văzut un puișor de fotbal, cu Dunărea nu mai are voie la erori. Dacă nu câștigă cu echipa lui Alexa, Gazul e ultra favorită la ultimele locuri.
Șanse de penalty: 80%
Șanse de cartonaș roșu: 80%
Pronostic: sub 2,5 goluri
FC Voluntari – FCSB, a 3-a încercare pentru Teja de a învinge o codașă
FCSB-ul lui Teja se descurcă excelent pe teren propriu în 2019: 3-0 cu Hermannstadt și 3-2 cu ”U” Craiova. Problemele apar când echipa roș-albastră joacă departe de Arena Națională. La Călărași, FCSB a avut noroc cu un 1-1, gazdele fiind prădate pe final de un penalty, iar la Chiajna, vicecampioana en-titre s-a prezentat din nou lamentabil.
Acum, FCSB merge la Voluntari, pe terenul unei echipe ușor pe val după succesul de la Chiajna. Dacă nu câștigă nici acum, e clar că Teja nu mai are voie să pronunțe cuvântul ”titlu”.
Șanse de penalty: 60%
Șanse de cartonaș roșu: 80%
Pronostic: 2
Hermannstadt – Poli Iași, nici victoria nu garantează play-off-ul pentru moldoveni
În urmă cu un sezon, Poli Iași intra în play-off cu un eșec contra Viitorului în ultima rundă a ”regulatului”. Acum, moldovenii nu sunt siguri de top 6 nici măcar cu o victorie contra Sibiului. Se întâmplă asta deoarece ei stau la mâna meciului Viitorul – FC Botoșani. Un 12 aici înseamnă Iași în play-out.
Poli și-a îngreunat misiunea după ce n-a reușit nimic în meciul cu CFR Cluj din runda trecută. Dincolo, rivala Hermannstadt are un 2019 dezastru, pierzând 4 din cele 5 meciuri oficiale. Teoretic, Iașul poate învinge, însă adevărata concentrare e pe meciul de la Ovidiu.
Șanse de penalty: 60%
Șanse de cartonaș roșu: 90%
Pronostic: x2
Viitorul – FC Botoșani, finala pentru play-off!
Meciul fără egal al ultimei etape din sezonul regulat se joacă la Ovidiu. Viitorul, echipa care n-a mai înscris în Liga 1 de pe 5 decembrie 2018, e obligată să învingă pe FC Botoșani, altfel va cădea în zona roșie a Ligii 1. Dincolo, FC Botoșani are și ea două variante: egal + 1x la Sibiu – Poli Iași sau 2 și nu mai contează celălalt meci.
Viitorul stă bine la meciurile jucate pe teren propriu cu Botoșani, câștigând 4 din ultimele 4 dueluri. Pe de altă parte, moldovenii se descurcă de minune pe teren străin și vin în Dobrogea după 3 victorii în ultimele 3 meciuri afară: cu Dinamo, Concordia și Sepsi.
Șanse de penalty: 90%
Șanse de cartonaș roșu: 55%
Pronostic: 1
CFR Cluj – Sepsi, revanșa pentru oaspeți? Imposibil!
Miercuri, cele două echipe s-au întâlnit și în sferturile de finală ale Cupei României. Fără să impresioneze, campioana s-a impus cu 1-0 la Sfântu Gheorghe. Duelul din campionat se joacă în Gruia, iar CFR nu trebuie să aibă emoții. Clujenii au bătut-o pe Sepsi oriunde au prins-o în ultimii 2 ani. Acum, oaspeții nu mai au nicio miză, iar un ”1 solist” e în pole-position.
Șanse de penalty: 50%
Șanse de cartonaș roșu: 55%
Pronostic: 1
”U” Craiova – Astra, victorie sau emoții și la locul 3 pentru olteni
După eșecul cu FCSB, ”U” Craiova are un nou meci greu în campionat. În Bănie ajunge o echipă care nu a pierdut în 2019, Astra Giurgiu. Dacă nu o bate, Mangia se poate declara un nefericit ocupant al locurilor 3+ și în acest sezon.
Atât Craiova, cât și Astra, vin în acest meci după prestații reușite la mijloc de săptămână în Cupa României. Ambele s-au calificat în careul de ași, acolo unde pot fi și rivale dacă sorții le opun. Până la o posibilă semifinală sau finală, cele două joacă în campionat. Un ”1” menține Craiova cu speranțe la titlu, iar un 2 poate face ca trupa lui Enache să spere la podium.
Șanse de penalty: 80%
Șanse de cartonaș roșu: 55%
Pronostic: 1
Etapa a 26-a de Liga 1 programează meciurile:
01 MAR ’19, 20:00: Dinamo – Concordia
02 MAR ’19, 13:00: Gaz Metan – Dunărea
02 MAR ’19, 19:00: FC Voluntari – FCSB
03 MAR ’19, 17:00: Hermannstadt – Poli Iași
03 MAR ’19, 17:00: Viitorul – FC Botoșani
03 MAR ’19, 20:00: CFR Cluj – Sepsi
04 MAR ’19, 20:00: ”U” Craiova – Astra
Biletul Etapei a 26-a de Liga 1:
Dinamo – Concordia 1 – cotă 1,60 2-1
Gaz Metan – Dunărea sub 2,5 goluri – cotă 1,45 0-0
FC Voluntari – FCSB 2 – cotă 1,55 2-2
Hermannstadt – Poli Iași x2 – cotă 1,40 2-0
Viitorul – FC Botoșani 1 – cotă 1,90 1-0
CFR Cluj – Sepsi 1 – cotă 1,63
”U” Craiova – Astra 1 – 1,75
Cotă finală: 27,28
Biletul etapei a 26-a din Liga 1 – LA RISC!
Dinamo – Concordia 1 pauză/1 final – cotă 2,15 2-1 (1-0)
Gaz Metan – Dunărea 1 – cotă 1,95 0-0
FC Voluntari – FCSB 2 pauză – cotă 2,05 2-2 (2-1)
Hermannstadt – Poli Iași GG – cotă 2,10 2-0
Viitorul – FC Botoșani X pauză – cotă 2,00 1-0 (1-0)
CFR Cluj – Sepsi 1 pauză – cotă 2,20 1-0 (1-0)
”U” Craiova – Astra GG – cotă 2,30 1-2
Cota finală: 182,65