Sorana Cîrstea o învinge pe Kvitova și va juca în semifinale la Toronto cu Na Li!

0
1173

soranaSorana Cîrstea își continuă forma foarte bună din ultimele săptămâni și s-a calificat în semifinalele turneului Premier de la Toronto. După Caroline Wozniacki și Jelena Jankovic, Cîrstea a învins-o astăzi, în sferturile de finală, pe câștigătoarea de anul trecut de la Rogers Cup, Petra Kvitova, un alt fost lider mondial, cu 4-6 7-5 6-2.

În primul set, Kvitova a condus cu 3-0, Sorana a egalat, dar în cele din urmă a pierdut cu 6-4. În manșa a doua, românca a reușit două break-uri și a ajuns să conducă cu 4-0, dar cu toate acestea, ea a fost egalat și a câștigat setul abia în prelungiri. În decisiv, situația s-a repetat, iar Cîrstea a avut din nou 4-0, iar de data aceasta și-a păstrat avantajul și s-a impus cu 6-2.

Accederea în semifinale îi sigură Soranei 395 de puncte în clasamentul WTA și 104700 de dolari. Pentru un loc în finală aceasta se va duela cu chinezoaica Li Na (favorită 4), cea care a dispus în sferturi de Dominka Cibulkova, cu 7-6(1) 6-2. Cele două s-au mai aflat față în față de cinci ori până acum, cel mai recent meci dintre ele disputându-se în acesta an în turul trei de la Australian Open și încheindu-se cu victoria lui Li, 6-4 6-1.

În semifinale s-a mai calificat și Agnieszka Radwanska (favorită 3), după 7-6(1) 7-5 cu Sara Errani (favorită 5), și urmează să o întâlnească acolo pe Serena Williams. Liderul WTA a trecut fără probleme de Magdalena Rybarikova, cu un dublu 6-1.

linavscirstea

Lasă un comentariu

Lasă comentariul tău
Introdu numele tău