Intrată prima pe arena Philippe Chatrier, Simona Halep a avut un meci destul de dificil în runda inaugurală de la Roland Garros, împotriva rusoaicei Evgeniya Rodina. Din nou, ca de foarte multe ori în acest sezon, erorile neforțate au tras-o în jos pe Simona și au făcut ca meciul cu Rodina să se prelungească. Deși a câștigat cu 2-0 la seturi, 7-5, 6-4, după puțin peste o oră și 15 minute de joc, jocul Simonei nu este unul promițător, însă Halep ne-a obișnuit cu începuturi mai slabe și evoluții în creștere pe parcursul unui turneu.
Dacă în meciul cu Suarez-Navarro am asistat la un festival de 60 de erori neforțate ale Simonei, azi ele s-au înjumătățit. Simona i-a oferit azi ”doar” 26 de cadouri adversarei, un lucru destul de îngrijorător, dat fiind faptul că Rodina este o jucătoare de mâna a doua, iar meciul a avut doar două seturi. Atuul Simonei de azi a fost jocul ofensiv și ”scurtele”. Ea a reușit 24 de puncte direct câștigătoare, multe dintre ele fiind niște mingi scurte care au lăsat-o fără replică pe Rodina, o jucătoare foarte rigidă.
Simona Halep își cunoaște deja adversara din turul secund. Aceasta este nimeni alta decât veterana de 33 de ani Mirjana Lucic-Baroni, jucătoare care a produs una dintre surprizele ediției trecute de la US Open. Atunci, în turul III, Mirjana a eliminat-o pe Simona (a doua favorită a turneului), după doar două seturi: 7-6, 6-2.
Tot azi, Lucic-Baroni a trecut în trei seturi, 6-3, 3-6, 6-3, de Lauren Davis (SUA, 64 WTA).
Test
TEST 2