Două bile albe și două bile negre pentru jucătoarele din România care se află în Top 100 WTA. Dacă Simona Halep și Monica Niculescu au urcat, grație evoluțiilor lor foarte bune din acest debut de sezon 2014, Sorana Cîrstea și Alexandra Cadanțu se află în căderea liberă, date fiind evoluțiilor lor mai puțin bune.
Față de finalul anului trecut, Simona Halep a urcat o poziție în clasamentul WTA, ajungând în top 10 cele mai bune jucătoare de tenis din lume. În urma acestei urcări, Simona este cea de-a treia jucătoare română de tenis din top 10 WTA, după Virginia Ruzici și Irina Spîrlea. Ascensiunea Simonei către vârful clasamentului mondial poate cunoaște noi episoade după turneul Premier 12, care începe în această săptămână la Paris. Ascensiunea incredibilă a Simonei Halep a început la Roma, în mai anul trecut. Atunci ea se afla doar pe locul 64 în lume, dar apoi a reuşit să câştige nu mai puţin de şase turnee WTA, fiind desemnată ‘Most Improved Player’ în circuitul profesionist feminin în 2013.
O altă jucătoare cu evoluții foarte bune în acest sezon este Monica Niculescu. După sferturile de finală de la Shenzen și Hobart, și turul III de la Australian Open, Niculescu a urcat de pe locul 64 până pe 54 în clasamentul mondial.
Cea mai mare dezamăgire a anului până în prezent este Sorana Cîrstea. Văzută de mulți o jucătoare de top 10, Sorana se află într-o cădere de formă accentuată. Din septembrie 2013 până în prezent, ea a pierdut toate meciurile jucate în circuit (6), fapt pentru care a căzut de pe locul 21 pe 23.
Iată cum se clasează primele 10 jucătoare ale României din clasamentul WTA: