Simona Halep

Simona Halep continuă să-și îmbunătățească personal best-ul la Australian Open cu o calificare în faza șaisprezecimilor de finală de la Melbourne. Deși e inoportun să utilizăm în aceste zile formularea ”s-a încălzit mai greu”, putem spune totuși de Simona că a avut nevoie de un duș rece în primul set al duelului cu Varvara Lepchenko (SUA) pentru a-și intra în ritm.  Astfel, după un prim set foarte slab (4-6), în care a fost condusă chiar și cu 5-1, Halep a revenit în stilu-i caracteristic în următoarele două, pe care le-a câștigat categoric, scor 6-0, 6-1.

De-a lungul celor peste două ore de joc cât a durat meciul, Halep și Lepchenko au avut de înfruntat și de temperaturi de peste 43 de grade, la care este dificil doar să stai, darămite să mai joci. Jucătoarea din America a avut nevoie de îngrijiri medicale la finele setului secund. În cele din urmă, la puține momente după meciul Simonei, organizatorii au decis ca toate meciurile de pe terenurile fără acoperiș să fie suspendate, iar cele de pe terenuri cu acoperiș să se joace cu acesta tras.

În turul următor de la Melbourne, Simona Halep o va întâlni în premieră în circuitul WTA pe jucătoarea din Kazahstan Zarina Diyas (152 WTA), care a trecut azi de învingătoarea Soranei Cîrstea din turul I, Marina Erakovic, 6-4, 6-0.

Pentru calificarea în șaisprezecimile de finală de la Australian Open, Simona Halep va primi un cec în valoare de 75,000 de dolari și 130 de puncte WTA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here