În zilele noastre, marketingul reprezintă una dintre principalele surse de venit ale marilor cluburi din Europa. Foarte frecvent auzim în mass-media știri de genul ”Real a vândut un milion de tricouri cu jucătorul X” sau ”Noile treninguri FC Barcelona s-au vândut cu miile în doar câteva ore de la lansare”. Pe lângă lucrurile normale pe care se pot imprima siglele diferitelor cluburi, iar aici vorbim în principal de echipamente, specialiștii ingenioși din lumea marketingului au venit cu noi și noi idei de promovare. În cele ce urmează, vom vedea cum imaginea unor cluburi poate fi promovată și cu ajutorul unor lucruri uzuale, utile și chiar intime.
Cele mai ingenioase idei de marketing:
Plasturele ”Fulham”
Răniți probabil de retrogradarea din Premier League din urmă cu două sezoane, dar mai ales de evoluțiile dezastruoase din Championship, mai marii clubului londonez Fulham s-au gândit să panseze rănile pricinuite fanilor cu un produs care are emblema clubului din capitala Angliei. Acceptat sau nu de suporteri, un plasture poate fi oricând util la ”casa fanului”.
Sarea ”Zenit”
Pe lângă fotbaliști de cea mai mare valoare, precum Hulk, Witsel sau Danny, Zenit și-a asociat imaginea cu unul dintre cei mai mari producători de sare din Sankt-Petersburg. Așadar, poftiți și luați ”Hulk la cutie”…. acum în diferite sortimente și cantități.
Șampon și gel de duș ”Samara”
Dacă fostul star al lui Real, Cristiano Ronaldo, face reclamă la fel și fel de branduri de șampon, rușii de la FC Krylia Sovetov Samara și-au scos propria gamă de produse pentru îngrijirea personală. Aceste produse vă sunt prezentate de nimeni altul decât Benoît Christian Angbwa Osso Emeyang, fundașul camerunez cu nume de brazilian.
Haine pentru câini ”OM”
De la OM pentru câini, așa am putea presupune că ar suna sloganul noilor haine pe care clubul Olympique Marseille le pregătește pentru cele mai populare animale de companie.
Ceasurile deșteptătoare Borussia Dortmund
Niciodată pe stadionul celor de la Borussia Dortmund nu vom găsi un loc liber. Fanii acestei echipe sunt mereu la datorie în număr maxim, indiferent că echipa este pe locul 1, locul 18, că joacă în Liga Campionilor sau Europa League. Într-o mică măsură, la acest lucru contribuie și ceasurile deșteptătoare cu sigla fostei finaliste din Ligă.
Ruleta de măsură ”Stoke”
Nu știm încă dacă pentru a vedea cât a mai crescut Crouch sau cât a mai scăzut Shaqiri, însă cei de la Stoke City au ieșit pe piață cu o ruletă de calitate.
Cuțite de vânătoare ”Gremio”
Trebuie pus clar accentul pe ”vânătoare”, întrucât nu trebuie să se înțeleagă faptul că acestea sunt simple cuțite pe care fanii la pot lua cu ei pentru diferitele ”amabilități” pe care le au pe stadioane cu adversarii. Probabil că pe eticheta lor, la secțiunea ”Utilizare”, este precizat clar faptul: ”A nu se utiliza pe stadioane!”
Săpun ”Arsenal”
Dacă tunarii ar fi o echipă românească și ar fi scos un săpun cu sigla lor, bancurile și glumele ar curge fluviu. Toate ar pleca de la ”Săpun mâna pe titlu…”.
Perdele ”Aston Villa”
Privind locul în clasament al celor de la Villa, probabil că o astfel de perdea este una dintre cele mai ingenioase și utile idei luate de club. Toți fanii ar vrea să se ascundă de rușinea locului 18 în Premier League.
Prezervative ”Benfica”
Multe nu sunt de spus, decât traducerea aproximativă a unui mesaj înscripționat pe unul dintre produse: Totul pe cartea atacului…