Guadalajara… 6 iunie 1970… Pauza meciului Cehoslovacia—România. Suntem conduși cu 1—0. Am gânduri negre. Jucăm de 135 de minute în acest Mundial și golul nu vine. Ce mult e de când atacul nostru n-a mai înscris un gol! Nici un gol cu Anglia, acum patru zile. Nici un gol cu Iugoslavia, acasă, înainte de plecare. Nici un gol la Reims. Ultimul se pierde în…negura timpurilor, la Stuttgart. Din plonjonul lui Neagu.
… Se apropie miezul nopții. Pe Avenida de las Torres e liniște. Recitesc, în carnetul meu de însemnări, povestea primului gol românesc în Mexicul Mundialului.
„… Radu Nunweiller trimite o pasă în adâncime. Cui? Și-a amintit, poate, că ultimul gol, cel de la Stuttgart, a fost înscris de Neagu… Giuleșteanul, ușor surprins, preia totuși în mare viteză și pornește pe culoarul deschis de Petras în meciul cu Brazilia. Neagu forțează, pătrunde în careu, între Dobias și Migas. Acum e la zece metri de poartă! La opt! Îl mai are în față doar pe Horvath, căpitanul echipei cehoslovace. Fentă spre stângă! Horvath cade în cursă. Neagu răsucește mingea spre interior, ca să nu intre în unghiul mort al porții. Horvath revine. Dar Neagu strecoară mingea printre picioarele „căpitanului de la Marsilia“. Acum e singur! Vencel se cabrează. Neagu e în colțul careului mic. Trei fundași cehoslovaci sunt pe urmele lui. Totul depinde de o fracțiune de secundă. E un moment formidabil, când răsuflarea tăiată încetează să fie doar o figură de stil. Și astfel, Neagu, în cea mai frumoasă acțiune a carierei sale de fotbalist, prelungeşte până la maximum iluzia că va trage puternic la poartă, pentru a-l fixa pe Vencel. În clipa următoare, Neagu, același Neagu care a ratat faimosul penalty din minutul 90 al finalei de cupă cu Dinamo, înscrie cel mai prețios gol din istoria fotbalului românesc.“
Alexandru Neagu… Unul dintre cei mai persiflați atacanți din fotbalul nostru. Un persiflaj pornit dintr-un calcul superficial, care stabilește un raport mecanic între numărul tentativelor şi cel al golurilor. E adevărat, Neagu greșește mult. Dar e firesc. El este, poate, cel mai avansat vârf din fotbalul nostru. El a rămas în prima linie, în acea linie de foc pe care a părăsit-o până și Dumitrache… Neagu continuă bătălia. O bătălie grea. O bătălie pe care tribuna a arbitrat-o deseori cu prea multă asprime.
Neagu a urcat la rampă acum câțiva ani, cu concursul ingeniosului creator de vârfuri care a fost Dumitriu II. O dată cu retragerea marelui sufleur, Neagu a redevenit „mânzul fără hățuri“ din anii adolescenței. După „Nichi mulți au încercat îmblânzirea murgului. Această îmblânzire n-a reușit. Dar nu atât din vina murgului. Nenumăratele formule feroviare, cu Angelescu, Marin Stelian și, în ultimul timp, cu Daniel Ene, n-au reușit să afle cadența specială a lui… Cappellini. În ciuda acestui handicap, Neagu continuă să se bată în prima linie.
Neagu l-a pierdut pe Nichi Dumitriu. Pe de altă parte, Neagu nu a beneficiat de pasa lui Dobrin în echipa națională, dar el e hotărât să aștepte apariția vizitiului care să-i pună în valoare calitățile incontestabile, sintetizate într-o după-amiază de foc, pe Jalisco, prin golul-fentă, în duel cu Horvath, și prin golul-șoc, în duelul cu Zlocha, din care s-a născut amintirea Guadalajarei.
Ioan Chirilă în revista Fotbal, nr. 289, pagina 5 apărută joi, 9 decembrie, 1971
