San Marino – România 1-3 în preliminariile pentru EURO 1992 – 27 martie 1991

În grupa de calificare, România dădea piept cu Scoția, Bulgaria, Elveția și micuțul San Marino. O grupă cu două favorite clare (România și Scoția), dar cu adversari capabili să producă surprize. Fiecare punct conta, iar deplasarea pe stadionul din Serravalle părea, cel puțin pe hârtie, o formalitate pentru “Tricolori”.

“Aveam o echipă foarte puternică, cu jucători extraordinari, dar în fotbal nu există meciuri dinainte câștigate,” povestea mai târziu Emeric Ienei, selecționerul care conducea încă România după performanța de la Mondialul din Italia. “Știam că vom întâlni o echipă modestă, dar motivată să facă cel mai bun meci din istoria ei împotriva noastră.”

San Marino, republică cu aproximativ 24.000 de locuitori în 1991, reprezenta entitatea statală cu cea mai mică populație din preliminarii. Echipa națională san-marineză nu înregistrase nicio victorie în istoria sa și nu marcase niciun gol în meciuri oficiale. Totuși, fotbalul nu se joacă pe statistici, iar gazdele aveau să demonstreze acest lucru.

Meciul a început conform așteptărilor, cu o dominare clară a României. Hagi dicta ritmul, Sabău și Popescu controlau mijlocul terenului, iar în atac, Răducioiu și Lăcătuș părea că doar așteaptă momentul potrivit pentru a deschide scorul. Surpriza avea să vină însă din partea gazdelor.

În minutul 11, defensiva “Tricolorilor” a comis o eroare inexplicabilă, iar Nicola Bacciocchi a speculat perfect, înscriind și provocând o explozie de bucurie în tribune. Era primul gol din istoria oficială a naționalei San Marino, iar tabela arăta un incredibil 1-0 pentru gazde! România, finalistă a optimilor Mondialului din Italia cu doar nouă luni în urmă, era condusă de cea mai mică echipă din Europa.

“Am rămas toți înmărmuriți. Parcă nu ne venea să credem,” mărturisea ulterior Gică Popescu. “Tribuna era în delir, iar noi ne priveam unii pe alții, neînțelegând cum a fost posibil.”

Șocul primit a funcționat ca un duș rece pentru jucătorii români. Ienei gesticula nervos de pe marginea terenului, iar căpitanul Hagi a început să își organizeze colegii pentru o reacție imediată. România și-a intensificat atacurile, iar sanmarinezii s-au retras într-un sistem defensiv ultra-compact.

Presiunea “Tricolorilor” avea să dea roade în minutul 26. După o combinație rapidă pe flancul stâng, Marius Lăcătuș a primit o pasă excelentă de la Hagi și a egalat cu un șut precis în colțul lung: 1-1. Stadionul a amuțit, iar România părea că și-a recăpătat încrederea.

Până la pauză, jocul s-a menținut în jumătatea gazdelor, dar fără alte modificări pe tabelă. La vestiare, Emeric Ienei a făcut câteva ajustări tactice și a cerut mai multă concentrare în faza ofensivă.

“Ne-a spus simplu că așa nu se poate. Că trebuie să arătăm de ce suntem în stare și să terminăm odată meciul,” își amintea Ilie Dumitrescu. “Era evident pentru toți că trebuie să ridicăm nivelul.”

În partea a doua, diferența de valoare a început să se vadă tot mai clar. România a preluat total controlul jocului, iar sanmarinezii, obosiți după efortul depus în prima repriză, au cedat treptat teren. În minutul 58, Florin Răducioiu a adus conducerea României cu un gol spectaculos, după o acțiune personală în care a driblat doi adversari.

San Marino a încercat să reacționeze, dar resursele fizice erau aproape epuizate. În minutul 72, Gheorghe Hagi a stabilit scorul final, transformând impecabil o lovitură liberă de la aproximativ 22 de metri: 3-1 pentru România.

Finalul meciului a fost gestionat cu maturitate de “Tricolori”, care și-au creat încă câteva ocazii bune, fără a mai modifica însă tabela. Victoria cu 3-1 aducea trei puncte extrem de importante în calculele calificării la EURO ’92.

După fluierul final, în tabăra românească sentimentele erau amestecate. Bucuria victoriei era temperată de prestația sub așteptări din prima repriză și de golul surprinzător primit.

“Am câștigat, dar nu putem fi mulțumiți de felul în care am jucat,” declara Emeric Ienei la conferința de presă. “Am tratat cu superficialitate începutul meciului și am fost pedepsiți. În fotbal, respectul pentru adversar trebuie să fie total, indiferent de numele sau prestigiul acestuia.”

Pentru San Marino, acel meci rămânea memorabil în ciuda înfrângerii. “Este un moment istoric pentru fotbalul nostru,” declara antrenorul gazdelor, Giorgio Leoni. “Am înscris primul nostru gol în preliminarii împotriva unei echipe care a impresionat la Mondialul din Italia. Băieții merită toate felicitările.”

Victoria din San Marino a reprezentat un pas important pentru România în drumul spre turneul final. Totuși, concurența în grupă era acerbă. Scoția se anunța principalul adversar pentru primul loc, în timp ce Bulgaria și Elveția erau echipe capabile de rezultate surprinzătoare.

Parcursul României în continuarea preliminariilor a fost oscilant. Victoriile de pe teren propriu au alternat cu rezultate dezamăgitoare în deplasare, iar calificarea s-a jucat până în ultimele meciuri ale grupei. Din păcate, în ciuda talentului extraordinar al “Generației de Aur”, România nu a reușit să se califice la EURO ’92, fiind devansată în clasamentul final.

Ironizată de presa internațională pentru dificultățile întâmpinate în meciul cu San Marino, echipa României avea totuși să demonstreze valoarea sa autentică în anii următori. Calificarea la Mondialul din SUA 1994 și ajungerea până în sferturile de finală (după eliminarea Argentinei lui Maradona) avea să confirme potențialul acelei generații excepționale.

La prima vedere, victoria cu 3-1 în fața lui San Marino pare doar o statistică minoră în istoria bogată a fotbalului românesc. Privit însă în contextul formării și maturizării “Generației de Aur”, acest meci reprezintă un moment de referință.

Lecția primită prin golul surprinzător încasat a demonstrat că în fotbalul internațional, concentrarea și atitudinea sunt la fel de importante ca talentul individual. O învățătură care avea să fie esențială în confruntările ulterioare cu adversari de calibru.

Pentru San Marino, acel gol marcat împotriva României reprezintă și astăzi un reper în istoria fotbalistică a micuței republici. O dovadă că în fotbal, chiar și cele mai modeste echipe pot avea momente de glorie împotriva celor mai valoroși adversari.

După mai bine de trei decenii, amintirea acelui meci din Serravalle continuă să ofere lecții despre respectul față de adversar, importanța concentrării și imprevizibilitatea fotbalului. O filă aparent minoră, dar plină de semnificații, în istoria bogată a echipei naționale a României.

Victoria din San Marino a fost primită cu sentimente contradictorii în România. Presa sportivă a criticat prestația modestă din prima repriză, dar a apreciat caracterul arătat de “Tricolori” în revenirea de după golul primit. Nimeni nu își imagina însă că această partidă va rămâne relevantă în istoria echipei naționale pentru mult timp.

“A fost un meci care ne-a deschis ochii,” spunea Gheorghe Hagi câțiva ani mai târziu. “Dacă ar fi să identific un moment care ne-a făcut să înțelegem cât de important este să tratezi cu seriozitate fiecare adversar, acel meci din San Marino ar fi unul dintre ele.”

Pentru suporterii români, acel 27 martie 1991 rămâne o dată cu semnificații duble: ziua în care România a trecut cu emoții de San Marino, dar și momentul în care fotbalul românesc a primit o lecție prețioasă despre respectul față de adversar – lecție care avea să contribuie la maturizarea celei mai strălucite generații din istoria fotbalului românesc.