Românul s-a născut OUTSIDER! Halep și Niculescu, exemplele perfecte!

1
1260

Fie că vorbim de fotbal, handbal sau tenis, sportivii români au demonstrat de-a lungul timpului că se simt excelent în postura celui care pleacă cu șansa a doua.  Cu alte cuvinte, românului îi place rolul de outsider, adică al sportivului care nu are nimic de pierdut. Am văzut la handbal, fotbal și de foarte  multe ori la tenis cum românii sau româncele se îneacă la mal, sau, dimpotrivă, dau peste cap toate pronosticurile. 

Azi vom vorbi despre tenis, mai precis despre două fete extrem de talentate pe care România le are în circuitul WTA: Simona Halep și Monica Niculescu. Ei bine, aceste două fete au ținut să confirme în această săptămână, la Moscova, respectiv Luxemburg, faptul că titlul de mai sus este 100% conform cu realitatea. Să le luăm pe rând și să vedem de ce folosim această etichetă.

În primul rând, vorbim despre Simona Halep. Tânără jucătoare română a participat la puternicul turneu de la Moscova, acolo unde au fost implicate nume grele ale acestui sport, printre care: Ana Ivanovic, Caroline Wozniacki, Samantha Stosur sau Nadia Petrova. În șaisprezecimi, MECI IMPOSIBIL: Simona VS. Nadia Petrova. Din postura de OUTSIDER evident, Halep produce surpriza turneului și învinge cu 3-6, 7-5, 7-5, în urma unui meci maraton. Au urmat optimile de finală și… în mod evident ”eticheta”! Simona, din postura de favorită clară a pierdut într-un mod și mai clar cu NECUNOSCUTA Vesna Dolonc, 0-6. 1-6.

Cireașa de pe tort a pus-o, în urmă cu câteva minute, Monica Niculescu, cea care, din postura de OUTSIDER pe tot parcursul turneului WTA din Luxemburg, a ajuns până în finală. De-a lungul turneului, Monica a plecat cu șansa a doua în TOATE cele patru partide pe care le-a câștigat: cu Oprandi, Goerges, Hradecka și azi cu Daniela Hantuchova! Așadar, 100% OUTSIDER!

Mâine, în finală, indiferent că va juca cu Venus Williams sau cu Andrea Petkovic, Monica va fi din nou jucătoare mai slab cotată, astfel că nu putem decât să fim optimiști că jucătoarea noastră va câștiga puternicul turneu.

Articolul precedent#PronoLiga1! Etapa a 12-a!
Articolul următorClasament #PronoLiga1! Nimic nou la vârf!

1 COMENTARIU

  1. Nu-i cine ştie ce turneu ăsta din Luxembrug, dovadă că Monica a jucat finala şi anul trecut. Acum e şi la dublu în finală cu Begu, favorite 2.

    Cu mult mai titratul Williams cred că are ceva şanse dacă-şi face acelaşi joc enervant pentru adversar. Am văzut ieri meciul lui Venus cu germanca, lung, aproape 3 ore. A dat vreo două duble greşeli consecutive prin setul 3. Monica n-a avut meciuri de 3 seturi, a stat cam o oră şi ceva pentru fiecare până acum. Cota ei de 4 nu relevă diferenţa dintre jucătoare, cum ar zice Chivulete

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here