Nu era un meci obișnuit de preliminarii. Era un meci cu o poveste de șase decenii în spate — o poveste despre înfrângeri, despre 9-0 la Budapesta, despre egaluri smulse cu dinții, despre o victorie care nu venise niciodată când conta cu adevărat. Pe 5 iunie 1999, la Ghencea, toate astea s-au schimbat.

Dar povestea serii de pe stadionul Steaua nu începe la fluierul de start. Începe cu câteva luni mai devreme, cu o decizie anunțată la Mondialul din Franța — și cu un om care și-a schimbat-o.

Contextul: România – Ungaria, o rivalitate pierdută net superior

Înainte de 5 iunie 1999, România și Ungaria se întâlniseră de 18 ori în meciuri oficiale. Bilanțul era dezastruos pentru tricolori: 11 înfrângeri, 6 egaluri, zero victorii. Cea mai dureroasă pagină: 9-0 la Budapesta, 6 iunie 1948 — cea mai mare înfrângere din istoria naționalei, o rușine care ardea și la cinci decenii distanță.

Exista, e adevărat, un 5-1 pentru România în 1933 — dar într-o competiție pentru echipele naționale de amatori (Cupa Europei Centrale), unde noi am jucat cu formația standard, iar ungurii cu selecționata „B”. Nu prea conta la capitolul victorii reale.

Primul meci oficial fusese pe 4 octombrie 1936, pe stadionul ONEF din București. România – Ungaria 1-2. Tricolorii au condus atunci la pauză prin Bindea, dar Ungaria avea să întoarcă scorul în favoarea loc, câștigind cu 2-1. Și de atunci — un șir nesfârșit de înfrângeri și egaluri, cu momente de speranță zdrobite de realitatea brutală a unui adversar care ne depășea constant.

Cu un an înainte de meciul de la Ghencea, în turul acestei grupe de calificare la Euro 2000, România se dusese la Budapesta. Maghiarii afișaseră pe stadion un banner provocator. Pe teren a fost egal: 1-1. Ungurii au fost prudenți, iar nici noi nu reușiserăm să câștigăm. Revansa urma să vină acasă.

Revenirea Regelui — cum l-a convins Adrian Păunescu pe Hagi

Gheorghe Hagi anunțase retragerea din echipa națională după Campionatul Mondial din Franța, vara lui 1998. Era un anunț respectat de toată lumea — Regele plecase cu fruntea sus, la 33 de ani, după patru turnee finale consecutive.

Dar miza meciului cu Ungaria era specială. Și cineva a știut cum să apese butonul potrivit. Poetul Adrian Păunescu l-a convins personal pe Hagi să revină — pentru un singur meci. Argumentul nu era tactic, ci emoțional: România nu câștigase niciodată Ungaria. Și Hagi era omul care putea schimba asta.

Hagi a acceptat. „Era vorba să mă întorc pentru un meci, cel cu Ungaria”, va povesti el mai târziu. Și a venit — cu o pregătire specială: „Înaintea meciului cu Ungaria din ’99, am mâncat numai miere și iaurt”, va spune Regele cu un zâmbet, ani după aceea.

Pe bancă, Victor Pițurcă nu era în dileme despre ce echipă să alinieze. Generația de aur era încă acolo, în mare parte: Lobonț în poartă, Dan Petrescu și Gică Popescu în apărare, Gâlcă, Florentin Petre și Dorinel Munteanu la mijloc. Și în atac — Viorel Moldovan și Adrian Ilie, „Cobra”.

România – Ungaria, 5 iunie 1999 – cele două echipe:

Minutul 2-4 — Adrian Ilie deschide scorul din lovitură liberă

Jocul n-a apucat să se instaleze. România a atacat imediat, cu o energie care trăda că știa ce meci juca. Iar în primele minute — lovitură liberă pentru tricolori. Adrian Ilie, „Cobra”, a executat direct. Gábor Király n-a apucat să reacționeze. 1-0.

Ghencea a explodat. 63 de ani de frustrare comprimată în câteva secunde de euforie pură.

Minutul 15 — Dorinel Munteanu închide socotelile

Ungaria nu apucase să-și revină din șoc. Adrian Ilie a pornit pe flanc și a centrat precis în careu. Dorinel Munteanu a sosit în viteză și a șutat cu stângul — 2-0. Meciul era practic decis după un sfert de oră.

Cele 30 de minute rămase din prima repriză au confirmat superioritatea clară a tricolorilor. Hagi a dictat jocul de la mijlocul terenului cu eleganța lui caracteristică. Ulterior va spune despre acea seară: „În acel meci mi-a ieșit tot. Am jucat nu bine, ci foarte bine. Aveam toate fazele în cap dinainte să se întâmple. Era imposibil să nu învingem.”

La pauză, Hagi a ieșit de pe teren — înlocuit de Ioan Lupescu. Misiunea îndeplinită în 45 de minute. Regele venise pentru un singur scop și îl atinsese.

Repriza a doua — administrarea victoriei istorice

Repriza a doua a fost mai liniștită, tricolorii administrând rezultatul fără emoții. Ungaria, cu Miklós Fehér înlocuit la pauză, a încercat să reducă din diferență — dar Lobonț și apărarea construită de Filipescu și Popescu nu au lăsat nicio urmă de speranță.

Viorel Moldovan a ieșit în minutul 61, înlocuit de Ionel Ganea. Adrian Ilie a rămas pe teren până în minutul 87, când Craioveanu i-a luat locul. Fluierul final a venit fără suspans — 2-0, victoria istorică era certă de la minutul 15.

Presa a doua zi a titrat: „Hagi – Ungaria 2-0. România – Ungaria 0-0″. Un titlu ușor ironic, dar corect: jumătatea de meci a Regelui fusese esențială pentru tot ce se întâmplase.

„În acel meci mi-a ieșit tot. Am jucat nu bine, ci foarte bine. Aveam toate fazele în cap dinainte să se întâmple. Era imposibil să nu învingem.”
— Gheorghe Hagi, despre seara de pe Ghencea

Ce a urmat — calificarea la Euro 2000

Victorie cu Ungaria a consolidat poziția României în grupă. Tricolorii au continuat cu 4-0 cu Azerbaidjan, apoi 5-1 cu Slovacia la Bratislava — trecând pe primul loc. Meciul decisiv cu Portugalia s-a terminat egal, Hagi și Figo marcând fiecare câte un gol. România câștiga grupa și mergea direct la Euro 2000 — unde a ajuns în sferturi, eliminată dramatic de Italia cu 2-0.

Iar pentru Hagi — returul la națională nu s-a oprit la un singur meci. A continuat să joace până la finalul campaniei de calificare, iar la Euro 2000 a fost din nou în echipă, la 35 de ani. Seara de pe Ghencea îi deschisese din nou ușa.

tikitaka.ro · Meciurile naționalei României · Poveștile fotbalului

Surse

tikitaka.ro · Arhiva fotbalului românesc · Meciurile naționalei României