România – Ungaria 1-2 (amical, 4 octombrie 1936)

0
220

Pe 4 octombrie 1936, România juca cel de-al 3-lea meci din istorie împotriva Ungariei. Precedentele două întâlniri au avut loc pe 4 octombrie 1931 la Budapesta, în Cupa Europei Centrale și s-a încheiat cu victoria maghiarilor, scor 4-0, respectiv pe 24 septembrie 1933 la București în cadrul aceleiași competiții, tricolorii învingând atunci cu 5-1 (4 goluri marcate de Grațian Sepi, celălalt fiind înscris de Grațian Sepi).

România - Ungaria 1936
România – Ungaria 1936

Cu peste 35.000 de spectatori în tribunele stadionului ONEF, tricolorii aveau să sufere o înfrângere în cel de-al 3-lea meci împotriva vecinilor maghiari. Deși deschideam scorul în minutul 24 prin Silviu Bindea, și beneficiam de două lovituri de 11 metri, ungurii aveau să se impună întoarcând rezultatul în repriza secundă prin golurile marcate de Jenő Vincze în minutul 65 și Geza Toldi în minutul 83.

Cronica meciului din revista Ilustrațiunea Română:

MATCHUL DE FOOT-BALL UNGARIA-ROMÂNIA

Matchul care de aproape o lună de zile preocupa întreaga opinie sportivă s’a consumat, dând câştig de cauză vecinilor noştri unguri. Bucurându-se de o asistenţă numeroasă, circa 50.000 de spectatori, partida s’a desfăşurat în bune condiţiuni. Echipele, la fluerul d-lui Langenus (Belgia) aliniază formaţiile:

Ungaria: Pálinkás, Polgar, Fekete, Seres, Szuez, Lazár, Száz, Vincze, Cseh, Toldi şi Titkos.
România: David (Pavlovici), Burger, Albu, Vintilă, Dobra, Denetrovici, Bindea, Schileru, Ciolac, Bodola, Dobay.

Devenind brutali, adversarii noștri dau ocazia arbitrului să dicteze două lovituri de pedeapsă, care rămân fără rezultat. La unguri se observă un joc de cap minunat, cuplat de deschideri lungi, pe extreme, dar nici această metodă nu e eficace deoarece scorul nu poate fi deschis. Jocul devine egal, mutându-se când pe un teren când pe altul. Având balonul, România atacă vertiginos cu o înaintare bine pusă la punct, dar nereuşind nimic în faţa porţii. Apărarea ungurilor fiind în formă, atacurile românilor, pe cât de frumoase ca… intenţii, pe atât de sterile în shoot-uri. Spre sfârşitul reprizei prime, datorită unui schimb de passe între Schileru şi Bindea, ultimul reuşeşte să perforeze poarta lui Pálinkás, asigurând conducerea României. Peste puţin timp, arbitrul fluera sfârşitul reprizei.

La reluare, David, care a apărat impecabil în repriza întâia, fiind lovit, este înlocuit cu ripensistul Pavlovici. Acest fapt, deşi nevinovat în aparenţă, a avut repercusiuni serioase asupra rezultatului. De la început tebuie să spunem că repriza secundă a fost aproape în întegimea ungurilor. Atacurile au fost mai bine închegate, și echipa a jucat cu mai mult elan. Cu această ocazie se remarcă apărarea, în general, și Dobra în special, care a fost cheia echipei. În ultimul sfert de oră toropeala în care căzuse matchul e întreruptă de un shoot a lui Vincze, interul stânga al ungurilor, care trecând peste mâinile lui Pavlovici, intră în goal. Echipa adversă, prinzând curaj, joacă bine, contra unei echipe complet demoralizate, reuşind să-şi adjudece partida prin ultimul punct marcat de Toldi, tot în aceiaşi situaţie de a putea fi apărat. Incontestabil că cel mai frumos punct al partidei a fost marcat de Bindea, care a fost m zi foarte bună. Luând la rând compartimentele, putem spune că din tot ansamblul s’au relevat în ordine: Dobra, Demetrovici, Vintilă, Burger.

MECI AMICAL – 4 OCTOMBRIE 1936
Stadion: O.N.E.F. (București) | Spectatori: 35.000
Arbitru: John Langenus (Belgia)
ROMÂNIA 1 2 UNGARIA
Silviu Bundea 24′ 65′ Jenő Vincze
83′ Géza Toldi
ROMÂNIA
Mircea David (GK) (46′) – CA Oradea
(46′) Dumitru Pavlovici (Ripensia Timișoara
Rudolf Bürger – Ripensia Timișoara
Gheorghe Albu – Venus București
Vintilă Cossini – Rapid București
Ștefan Dobra – Gloria Arad
Rudolf Demetrovics – Chinezul Timișoara
Silviu Bindea – Ripensia Timișoara
Dincă Schileru – Unirea Tricolor București
Gheorghe Ciolac (C) – Ripensia Timișoara
Iuliu Bodola – CA Oradea Oradea
Ștefan Dobay – Ripensia Timișoara
Selecționer: Costel Rădulescu
UNGARIA
József Pálinkás (GK) – Szeged FC
Gyula Polgár – Ferencváros
Jenő Fekete – Phöbus
Gyula Seres – Újpest
György Szűcs – Újpest
Gyula Lázár – Ferencváros
Ferenc Sas – Hungaria MTK
László Cseh – Hungaria MTK
Jenő Vincze – Újpest
Géza Toldi (C) – Ferencváros
Pál Titkos – Hungaria MTK
Selecționer: Károly Dietz

Articolul precedent#PronoLiga1. Liderul continuă să aibă un avans liniștitor. Urmează etapa a 36-a
Articolul următor#PronoLiga1. Se strânge lupta la vârf: 2 puncte avans mai are liderul. Urmează runda a 37-a
"Some people think football is a matter of life and death. I assure you, it's much more serious than that." Bill Shankly

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here