13 iunie 1943. O duminică de vară la București. Pe Giulești s-au strâns 15.000 de oameni — mult, pentru un meci jucat în mijlocul celui de-al Doilea Război Mondial. Slovacia venea după o înfrângere cu 1-3 în fața Croației, cu o săptămână înainte. România conducea 2-0 în repriza a doua. Și totuși.

Contextul — fotbal pe timp de război

Era al 93-lea meci din istoria naționalei noastre. Pe bancă se afla Emerich Vogl, selecționerul care dusese România la primul Campionat Mondial din 1930. Slovacia — stat independent sub protectorat german din 1939 — juca meciul numărul 15 din scurta sa existență internațională. Pe bancă: Ferdinand Daučík.

Cu doar o săptămâna mai devreme, slovacii pierduseră la Belgrad cu Croația, 1-3. Presa română era circumspectă, dar calculele o dădeau pe tricolori favoriți. Ziarul Curentul nota că fotbalul croat ne-a depășit întotdeauna, iar Slovacia tocmai fusese bătută de croați — „deci nu ne prezentăm cu mari șanse la victorie, dar sperăm în avantajul terenului”.

Terenul era ud. Giulești, cu tribunele sale de lemn, era plin. Înainte de meci, pe același stadion, s-a disputat un joc între două echipe de pitici ale lui FC Carmen — un spectacol de circ care a încântat publicul și care ziarul Curentul îl descria cu admirație. Atmosfera era de sărbătoare.

Prima repriză — România atacă, Marian deschide scorul

România a luat mingea de la centru și a atacat imediat pe dreapta. Presa vremii nota că „toate atacurile noastre, pe întinsul celor 90 de minute, ducându-se numai pe dreapta, pentru că nici Naciu și mai apoi nici Gică Popescu n-au reușit să dea asigurarea că un atac pe stânga ar reuși.”

Chiar din primul minut, Marian a tras milimetric pe lângă bară. Slovacii au răspuns la fel de prompt — Balăji a ratat dintr-o poziție excelentă, iar portarul Reimann a scăpat la un moment dat o minge dintre mâini, din care România a obținut corner.

Jocul era viu, rapid, cu faze pe ambele porți. Slovacii aplicau sistemul WM cu precizie — halfii marcau strâns, fundașii acopereau extremele adverse. Gazeta Sporturilor recunoștea că slovacii „au jucat deosebit de frumos, arătând scepticilor că sistemul WM nu exclude spectacolul.”

Golul a venit în minutul 12. Dintr-o lovitură liberă executată de Mari, Gică Popescu a interceptat mingea și a pasat la Marian. Interul a driblat, a pasat înapoi, a primit din nou și a tras fulgerător. Reimann a întins mâinile, dar capul lui Riedl — apărător slovac — a ridicat involuntar mingea în plasă. Autogol norocos, dar România conducea: 1-0.

Bucuria a durat puțin. Slovacii au reacționat imediat și, pentru restul primei reprize, au dominat clar jocul. Danko a uitat să tragă din doi metri cu doi colegi liberi lângă el. Halfii români — Mari, Wetzer și Constantinescu-Grecu — nu au mai ținut pasul. Federația a decis să facă schimbări în plin meci, introducând și scoțând jucători în serie, derutând propria echipă.

Gazeta Sporturilor a consemnat cu exasperare: „Intervențiile repetate, inoportune și bâlbâitoare ale celor de pe tușe, care voiau să remanieze formația atunci când aceasta nu era nici recomandabilă, nici necesară, au descurajat pe unii jucători și au influențat introducerea altora în formație.”

La pauză: România conducea 1-0, dar nu convinsese pe nimeni.

Repriza a doua — România – Slovacia 2-0, golul anulat și prăbușirea

Imediat după reluare, în minutul 46, Iosif Covaci a prins mingea pe dreapta, a alergat pe flancul drept și a șutat în colțul porții lui Reimann. Portarul n-a avut nicio șansă. 2-0.

Un minut mai târziu, Humis a marcat din nou — un gol frumos, din combinație cu Covaci. Arbitrul Atanasov a ridicat steagul: ofsaid. Golul a fost anulat. Românii au protestat, presa a protestat, spectatorii au protestat. Gazeta Sporturilor a scris că golul lui Humis „a fost perfect valabil și nu pot înțelege pentru ce nu l-a acordat arbitrul.”

De la 2-0, meciul ar fi putut fi închis. Nu s-a întâmplat asta. România a scăzut în intensitate. Slovacii — umiliți, conduși, cu un gol anulat adversarilor — au intrat într-o altă viteză.

În minutul 50, Jozef Balaži a primit o pasă de la Arpáš și a șutat la sol, precis. David n-a avut nicio șansă: 2-1.

Slovacii au simțit că pot. Au continuat să atace. România, în loc să se organizeze, a continuat să facă schimbări pe bancă — Wetzer a ieșit, a intrat Lupaș; Gică Popescu a trecut pe extremă, Humis pe centru, Filotti a intrat și el. Nimeni nu mai știa exact cine joacă unde.

Minutele au trecut. 60, 70, 80. România ținea scorul. Publicul respira. Și apoi a venit minutul 88.

Lupaș a pierdut duelul cu extrema dreaptă slovacă, care a centrat pe sus. Arpáș a preluat cu capul, mingea a ajuns la David — portarul a ridicat-o în sus, fără să o boxeze, fără să o rețină. František Bolček, la rebound, a împins-o în plasă. 2-2.

Au mai urmat două minute în care România a atacat disperat. Covaci a tras peste poartă la o ocazie clară. Filotti a șutat în brațele lui Reimann. Fluierul final. Egal 2-2.

Cronologia meciului — momente cheie

Omul meciului — Bazil Marian

Dacă ar fi să reținem un singur nume din această seară, acela este Bazil Marian, atacantul lui FC Carmen București. A deschis scorul, a construit faze, a alergat 90 de minute cu o intensitate pe care coechipierii săi n-au mai găsit-o.

Gazeta Sporturilor a scris: „Indiscutabil, cel mai bun jucător al echipei naționale a fost Marian. S-a văzut încă odată că este jucător de clasă internațională.”

Căpitanul slovac, Závodský, a recunoscut după meci că echipa sa a avut noroc cu rezultatul. Marian însuși a spus că dacă arbitrul acorda golul lui Humis, România câștigea sigur.

Alături de Marian, presa l-a remarcat pe Iosif Covaci — debutant la națională, 21 de ani, de la FC Craiova — autorul golului 2-0. O apariție fulger în tricoul tricolor.

Ce a greșit România — analiza presei

Presa românească a fost dură a doua zi. Curentul scria că „o parte — o mare parte — din jucători n-au corespuns încrederii acordate de Vogl și de oficialii FRFH.” Gazeta Sporturilor era și mai tranșantă: România n-a avut mijlocași. Wetzer III a jucat „un anonim joc defensiv”, Mari nu a corespuns, Gică Popescu a jucat sub valoarea sa.

Schimbările haotice de pe bancă — Naciu scos, Naciu reintrat, Filotti introdus, Humis scos — au derutat echipa în momente cheie. Federația a schimbat atacul în loc să rezolve problema din mijlocul terenului.

David a fost, din nou, vârful de lance al criticilor. Amândouă golurile slovace au venit din erori ale portarului: la primul, mingea a trecut „pe sub pieptul lui David care plonjase sprijinindu-se în mâini.” La al doilea — golul din minutul 88 — David a ridicat mingea în sus în loc s-o boxeze sau s-o rețină.

Gazeta Sporturilor a rezumat simplu: „Un rezultat norocos în sport nu contează. Cel mai bun înseamnă că are dreptul la mai multe onoruri.”

Statistici și date tehnice

* Statistici conform Gazeta Sporturilor, ediția din 16 iunie 1943.

Ce rămâne din această seară

Egalul cu Slovacia a fost, în cel mai bun caz, un semn de întrebare. România conducea 2-0 și n-a câștigat. Presa a pus degetul pe rană: un fotbal construit pe talente individuale, fără școală de joc, fără omogenitate, fără un sistem care să funcționeze 90 de minute.

Curentul scria cu tristețe: „Nu ne putem baza pe talente, căci ele sunt rare. Trebuie să formăm și noi. În alte țări există școli speciale. Și roadele se cunosc. În Anglia, Germania și Italia, selecționerul unic oricând poate alinia 3-4 echipe reprezentative de aceeași valoare cu elemente scoase din școală, nu luate de ici-colo.”

Era o critică care se va repeta zeci de ani în fotbalul românesc. Marian — cel mai bun om de pe teren, autorul golului deschiderii — n-a mai putut face nimic cu mingea pierdută în minutul 88 de portarul echipei sale.

„Rezultatul match-ului România-Slovacia n’a mulțumit pe nimeni, poate doar pe Constantinescu-Grecu.”

— Gazeta Sporturilor, 16 iunie 1943

tikitaka.ro · Meciuri de legendă

Surse

tikitaka.ro · Arhiva fotbalului românesc · Meciuri de legendă