Duminică, 8 mai 1938, la ora cinci după-amiaza, Bucureștiul era în sărbătoare! Principele Carol saluta peluzele pline până la refuz. 45.000 (patruzeci și cinci de mii) de oameni veniseră să vadă o victorie a tricolorilor. Presa maghiară din Timișoara scria că atmosfera era una unui „meci de campionat mondial”. Nimeni nu venise să asiste la o înfrângere.

Și totuși, înfrângerea a venit. Tăcută, neanunțată, printr-un singur șut al unui jucător de 19 ani din Split. Frane Matošić — un nume pe care reporterii de la ziarul „Politika” din Belgrad l-au scris cu majuscule în ziua următoare — a schimbat cursul serii dintr-o singură mișcare, în minutul 25. Și audiența bucureșteană a rămas mută.

Acesta este meciul din 8 mai 1938. O seară care a arătat că fotbalul nu ține cont de calculele hârtiei. O seară în care Iugoslavia a venit la București, a câștigat, și a plecat lăsând în urmă stupoare și o singură întrebare: cum a fost posibil?

Contextul: Cupa Vecinătății și rivalitatea dintre vecini

Competiția se numea oficial Cupa Națiunilor Vecine — sau, după numele donatorului trofeului, Cupa Eduard Beneș, președintele Cehoslovaciei. Era o competiție cu totul specială: reunea cele trei mari naționale ale Micii Înțelegeri — România, Iugoslavia și Cehoslovacia — într-un turneu cu meciuri tur-retur, miza fiind atât sportivă, cât și politică.

Competiția se disputa pe formula campionat, cu meciuri tur-retur între toate naționalele implicate. Înainte de meciul de la București, situația în Cupa Beneș 1937–1938 era astfel:

Echipa lui Costel Rădulescu venea după un egal cu Cehoslovacia — un rezultat care lăsase gustul amar al unui meci pierdut la jumătate. Acum, pe propriul teren, cu publicul în spate și cu jucători precum Iuliu Bodola și Silviu Bindea în echipă, România trebuia să câștige.

Pe banca iugoslavă, Svetozar Popović pregătea o echipă cu experiență și cu o linie defensivă solidă. Glaser în poartă — poate cel mai bun portar din Balcani la acea vreme — Higl și Dubac în apărare, și o linie de atac rapidă, verticală, periculoasă în contraatac. Iugoslavii nu veniseră la București să supraviețuiască. Veniseră să câștige.

„Înainte de meci, stadionul era deja în delir”

Presa din Timișoara — atât cea în limbă germană (Banater Deutsche Zeitung), cât și cea în limbă maghiară (Sport és Kritika) — trimitea corespondenți speciali la București. Reportajele descriu o atmosferă electrizantă, cu spectatori veniți cu trenurile de pe tot cuprinsul țării, cu steaguri și scandări care acopereau zgomotul orașului.

Ziarul maghiar „Sport és Kritika” din Timișoara nota că „tensiunea din jurul meciului atinsese cote de maxim, iar șansele de victorie ale României sunt considerate sigure de toată lumea”. La fel și jurnaliștii sârbi — „Večernje Novosti” din Belgrad scria că „victoria Iugoslaviei la București, acolo unde până acum echipa noastră nu a reușit să se impună, ar fi o senzație fără precedent”.

Și tocmai aceasta era miza ascunsă. Iugoslavia nu câștigase niciodată la București. România era favorită pe teren propriu. 45 de mii de oameni știau asta. Și Frane Matošić, tânărul din Split de 19 ani cu o singură selecție la activ, nu știa sau, mai degrabă, nu îi păsa.

Cele două echipe

Din lotul românesc, cei mai experimentați jucători erau Nicolae Covaci și Iuliu Bodola. Covaci era la a 36-a selecție în timp ce Bodola ajungea la a 39-a apariție în tricoul naționalei. Portarul Nicolae Iordăchescu se afla la debut. Traian Iordache, la fel — prima lui apariție pentru națională. În echipa Iugoslaviei, Frane Matošić era și el debutant, la 19 ani.

Prima repriză — Dominăm dar nu dăm gol

România a preluat inițiativa de la primul fluier. Jocul era rapid, presiunea constantă. Bindea pe dreapta, Bodola în centru, Prasler în combinație cu Covaci — tricolorii atacau în valuri. Tribunele împingeau de la spate, suportul celor 45.000 de oameni era copleșitor.

Franjo Glaser, portarul lui Građanski Zagreb, era însă pe terenul lui. Serena, concentrat, cu reflexele unui om care a văzut tot ce poate vedea un portar în prim-planul fotbalului european — Glaser respingea tot. O lovitură a lui Bodola în minutul 7, un șut al lui Covaci în minutul 15, o centrare periculoasă a lui Bindea în minutul 22. Totul oprit, parcat, neutralizat.

Și apoi, în minutul 25, s-a întâmplat ceea ce nimeni nu anticipa.

Presa maghiară descria golul astfel: Sipos a dat o pasă lui Matošić, iar „center-ul a respins-o cu capul spre poartă — portarul Iordăchescu n-a putut opri mingea” (1:0). Ziarul belgrădean „Politika” nota că golul a venit „la prima ocazie serioasă a oaspeților” și că stadionul a rămas uimit.

România a continuat să atace după gol. Bindea a fost foarte activ pe flancul drept — „în formă excepțională”, nota corespondentul din Timișoara. Bodola a ratat o ocazie clară în minutul 34, când a primit o centrare perfectă și a trimis mingea pe lângă bară. Covaci a lovit bara în minutul 40. Iordăchescu a trimis un șut din lovitură liberă direct în mâinile lui Glaser, în minutul 42.

La pauză: 0-1. Și o întrebare care plutea deasupra tribunelor: cum e posibil?

Schimbarea portarului — Pavlovici îl înlocuiește Iordăchescu

La pauză, Costel Rădulescu a luat o decizie radicală. Iordăchescu — portarul debutant, pe care golul lui Matošić îl prinsese în dezechilibru — a ieșit. A intrat Dumitru Pavlovici, portarul de la Ripensia Timișoara, mai experimentat, cu 8 selecții la activ.

Era o mișcare îndrăzneață. Dar regulamentele vremii o permiteau — la meciurile Cupei Vecinătății, modificările de echipă în repriza a doua erau acceptate. Spectatorii au primit cu speranță noua garnitură. Pavlovici urma să țină poarta. Jucătorii din câmp aveau 45 de minute să egaleze.

„Rezultatul și jocul m-au nemulțumit total. Am avut ghinionul la șuturi. Un egal ar fi exprimat mai bine imaginea jocului arătat.”

— Colonel Davila, delegatul României, după meci (Sport és Kritika, 9 mai 1938)

Repriza a doua — Pavlovici rezistă, Bodola ratează tot

Repriza a doua a adus o altă dinamică. România a atacat din nou cu intensitate. Pavlovici, în poartă, a arătat că înlocuirea fusese inspirată — a apărat cu siguranță ori de câte ori iugoslavii au ieșit în contraatac.

Bindea a continuat să fie cel mai periculos jucător român. Kokotović — marcatorul său direct — s-a luptat cu el pentru fiecare minge. Brandabura și Juhasz au încercat să controleze mijlocul, dar linia de mijloc iugoslavă, cu Jazbec și Lechner, era solidă, compactă, greu de penetrat.

Bodola — golgeterul campionatului intern, cu zeci de goluri în carieră — trăia o seară de coșmar. Ocazie după ocazie, mingea fie se ducea pe lângă poartă, fie îl găsea pe Glaser în poziție perfectă. Ziarul „Sport és Kritika” nota, cu o cruzime diplomatică: „Bodola a greșit toate situațiile bune.”

Glaser — portarul care a uimit Bucureștiul

Dacă ar fi să numești un singur om care a decis seara de 8 mai 1938, acela nu este Matošić — marcatorul. Acela este Franjo Glaser, portarul lui Građanski Zagreb. Un jucător despre care reporterul de la „Sport és Kritika” scria că „a apărat în cel mai înalt nivel posibil, intervenind imposibil la fiecare șut al tricolorilor”.

Glaser ajungea la 23 de selecții pentru Iugoslavia. Era experimentat în meciuri europene mari, cunoscut pentru calmul și tehnica sa ieșite din comun. Presa română de a doua zi l-a descris ca „o forță a naturii în poartă” — formulă care spune tot despre ce a trebuit România să depășească și nu a reușit.

Cine a jucat bine și cine a dezamăgit

Presa maghiară din Timișoara, obiectivă și detaliată în cronică, nota că la România „cei mai buni au fost Bürger, Chiroiu, Bindea, Bodola și Praszler”. Apărătorii de la Ripensia — Bürger și Chiroiu — au ținut linia defensivă în ciuda presiunii. Bindea a fost „cu mult deasupra celorlalți” în atac.

Debutantul Traian Iordache „n-a corespuns așteptărilor”, nota același corespondent. Brandabura era „inconstant și greu de prezis”. Și Bodola — „a ratat toate ocaziile bune, deși era bine poziționat de fiecare dată”.

La Iugoslavia, „cei mai buni au fost Glaser, perechea defensivă Higl–Dubac, și Sipos pe flancul drept”. Matošić — eroul serii — debutantul care a marcat singurul gol al meciului. O pagină de istorie care nu putea fi mai spectaculoasă pentru el.

„Sunt mulțumit de rezultat, nu și de joc — care a fost foarte slab din ambele tabere. Linia de atac a ambelor echipe a fost neputincioasă. Iugoslavii au câștigat doar pentru că au fost puțin mai eficienți.”

— Kika Popović, secretarul general al federației iugoslave, după meci (Sport és Kritika, 9 mai 1938)

Ce spunea presa a doua zi

Clasamentul Cupei Vecinătății și consecințele înfrângerii

Înfrângerea cu 1-0 a schimbat clasamentul Cupei Vecinătății. Iugoslavia acumulase 3 puncte — la egalitate cu Cehoslovacia. România rămânea cu un punct, după eșecul de acasă.

Presa maghiară nota, cu îngrijorare mascată: „Înfrângerea de astăzi nu afectează deocamdată poziția de lider a clasamentului. Dar drumul devine abrupt.” România nu a mai câștigat Cupa Vecinătății în acea ediție.

Ecouri

Meciul din 8 mai 1938 nu mai este o amintire vie. Dar el a s-a jucat — pe un stadion A.N.E.F. din București, în fața a 45.000 de oameni care credeau în victorie, un tânăr de 19 ani din Split a marcat un gol care a schimbat o seară, un clasament și, poate, puțin, un destin.

Frane Matošić nu va deveni o legendă a fotbalului mondial însă. Dar acea primă selecție, acel prim gol la București, în fața Principelui Carol, în fața celei mai mari tribune pe care o văzuse în viața lui — aceea a rămas. Și Glaser, care a apărat tot ce putea fi apărat — acela a rămas și el.

Fotbalul interbelic românesc a dat meciuri frumoase și meciuri amare. Cel din 8 mai 1938 este cu sigurnață unul amar — dar cu o istorie aparte: România dominase, crease ocazii, luptase până la final. Fusese învinsă de un singur gol, marcat de debutant și de un avantaj apărat de un portar excepțional.

Uneori, asta e tot ce e nevoie. Un singur moment perfect.

Surse:
Sport és Kritika, Timișoara, nr. 26, 9 mai 1938 (arhivă digitală)
Banater Deutsche Zeitung, Timișoara, 9 mai 1938 (arhivă digitală BCUCLUJ)
Politika, Beograd, 9 mai 1938 — Digitalna Narodna biblioteka Srbije: digitalna.nb.rs
Večernje Novosti, Beograd, 9 mai 1938 — Digitalna Narodna biblioteka Srbije: digitalna.nb.rs
Extrapost Timișoara, mai 1938 (arhivă digitală)
RSSSF — Romania international football results: rsssf.org
Eu-football.info — Romania vs Yugoslavia match records: eu-football.info

tikitaka.ro · Arhiva fotbalului românesc · Meciuri de legendă