România – Italia 1-0 în preliminariile pentru EURO ’84 – 16 aprilie 1983

România – Italia 1-0
Preliminarii EURO ’84 – 16 aprilie 1983

De-a lungul istoriei (1939 – 2015) România a disputat 17 partide împotriva Italiei dintre care 9 au fost amicale. Din păcate, statistica este net favorabilă italienilor cu 10 victorii, 5 egaluri și două înfrângeri. Primul meci dintre cele două selecționate naționale a avut loc pe 11 iunie 1939 la București și s-a încheiat cu victoria la limită a italienilor, 1-0.

Prima victorie pentru noi a venit la meciul cu numărul 9 dintre cele două. Se întâmpla pe 16 aprilie 1983 la București pe Stadionul 23 August sub privirile a 80.000 de spectatori! România a jucat exemplar. Probabil cel mai bun meci al lui Ilie Balaci la națională. Am câștigat cu 1-0 prin golul marcat de Ladislau Bölöni din minutul 23. Balaci mișcă mingea și jucătorul Stelei de a acea vreme, trimite de la 30 – 35 de metri în poarta apărată de marele Dino Zoff. Această victorie rămâne deocamdată și singura pentru noi în meciurile oficiale cu Italia.

“Ilie era în teren un mincinos extraordinar, ieșit din comun. Numai el știa să păcălească cu așa usurință adversarii. Vorbesc cu mare plăcere despre acel moment pentru că atunci mi-am dat seama că joc lângă un fotbalist extraordinar de inteligent. Mă consider norocos că am putut să lucrez cu unul dintre cei mai buni jucători din România.” – Ladislau Bölöni

Pe 16 aprilie 1983, stadionul 23 August din București a fost martorul uneia dintre cele mai mari performanțe din istoria echipei naționale a României. În fața campioanei mondiale en titre, Italia, „tricolorii” au reușit o victorie care avea să răsune mult timp în amintirea suporterilor și în arhivele fotbalului continental.

Într-o epocă în care fotbalul era mai puțin despre spectacol și mai mult despre eficiență, România a găsit echilibrul perfect între rigoare tactică și imaginație ofensivă. La capătul unei pregătiri intense, de peste zece zile, în care selecționerul Mircea Lucescu a „descompus” fotbalul italian în cele mai mici detalii, tricolorii au intrat pe teren cu o singură idee în minte: să câștige.

Italia venea la București cu sabia deasupra capului. Într-un meci capital pentru calificarea la turneul final al Campionatului European din 1984, Bearzot și ai săi jucau șansa „ultimului tren spre Paris”. Cu toate acestea, România a fost cea care a dictat ritmul.

În prima jumătate de oră, România a părut mai italiană decât Italia. Linie de mijloc lucidă și agresivă, pressing calculat, pase sigure și rapide – toate acestea au dus la momentul de magie din minutul 25. A fost un gol născut parcă pe tabla de antrenament, dar interpretat cu un rafinament de orchestră simfonică.

Mingea a plecat de la Ungureanu și a trecut prin picioarele lui Balaci, Augustin și Rednic, pentru ca apoi să ajungă la Cămătaru, faultat în marginea careului. Balaci a fost din nou regizorul din umbră, oferindu-i lui Bölöni o pasă scurtă, ideală pentru șut. Lovitura acestuia a fost secă, precisă și imposibil de parat. Italia era condusă. România făcea un pas spre istorie.

Dacă în prima repriză am asistat la o demonstrație ofensivă, în partea secundă tricolorii au oferit o veritabilă lecție de organizare defensivă. Italia a împins liniile în sus, dar fiecare culoar a fost închis cu o precizie clinică. Antognoni și Conti au fost anihilați, Tardelli s-a lovit de zidul numit Bölöni, iar Paolo Rossi – eroul Mondialului din Spania – a fost redus la tăcere de intervențiile inspirate ale lui Iorgulescu.

Într-o seară în care experiența Italiei s-a ciocnit de entuziasmul controlat al jucătorilor noștri, Lucescu și Rădulescu au reușit să gestioneze perfect o echipă în care fiecare piesă și-a jucat rolul cu o maturitate ieșită din comun. De la tăvălugul craiovean din linia mediană până la reinventarea lui Cămătaru și la maturitatea lui Rednic în flanc, România a arătat ca o echipă mare.

Succesul împotriva Italiei nu a fost un simplu rezultat favorabil. A fost o demonstrație a faptului că România începuse să viseze altfel. Într-o perioadă în care succesele păreau izolate, iar înfrângerile amicale împotriva Belgiei, R.D. Germane și Iugoslaviei păreau să submineze moralul, acest 1-0 împotriva campioanei mondiale a funcționat ca un antidot împotriva scepticismului.

Victoria a fost construită nu doar pe teren, ci și în vestiar, în discuțiile interminabile dintre jucători și antrenori, în credința oarbă a unor oameni precum Lucescu și Rădulescu că România putea mai mult. Reabilitarea lui Cămătaru, încrederea totală în Bölöni, mobilizarea grupului de la Craiova chiar în preajma unui duel european vital cu Benfica – toate acestea au fost piese ale unui puzzle construit cu grijă și răbdare.

16 aprilie 1983 rămâne nu doar data unei mari victorii. Este momentul în care România fotbalistică a arătat că nu doar poate ține piept celor mai mari, ci le poate și învinge. A fost o seară în care fotbalul nostru și-a regăsit încrederea, o seară despre care se va vorbi mereu ca despre o capodoperă tactică, psihologică și tehnică. O seară în care, pentru 90 de minute, România a fost regina Europei.