
Prin succesul obţinut săptămâna trecută la Bucureşti, în faţa Suediei, scor 3-1, echipa României a reuşit să evite un baraj periculos împotriva Letoniei, şi a rămas în Grupa I Euro-Africană a Cupei Davis.
Astăzi, în Dubai, a avut loc tragerea la sorţi pentru ediţia din 2015 a turneului de tenis pe naţiuni, iar România va întâlni Israel, în primul tur. Dacă va trece mai departe, în turul 2 ne aşteaptă naţionala Slovaciei sau Sloveniei.
Printre cei mai importanţi jucători ai Israelului se numără: Dudi Sela (83), Amir Weintraub (274), la simplu, iar perechea de dublu este formată din Jonathan Erlich şi Andy Ram.
În acest an, Israel a disputat barajul de promovare în Grupa Mondială, pierdut în faţa Argentinei, scor 2-3.
Întâlnirea va avea loc în perioada 6-8 martie, in România.
Cele două naţionale s-au mai întâlnit de trei ori în istoria Cupei Davis, România câştigând de fiecare dată: 4-1 în 1962, 5-0 în 1969 şi 5-0 în 1971, ultimele două partide disputându-se în anii de glorie ai lui Ilie Năstase şi Ion Ţiriac, când am fost finalişti.