România – Bulgaria 7-0 în Cupa Balcanică – 4 iunie 1933

Echipa României începea jocul în formula: Andrei Sepci – Emerich Vogl (căpitan), Gheorghe Albu, Corneliu Robe, Petre Steinbach – Eugen Lakatos – Silviu Bindea, Petea Vâlcov, Gheorghe Ciolac, Gyula Bodola, Ștefan Dobay. Pe banca tehnică se afla Costel Rădulescu, un antrenor vizionar care participase deja cu naționala la Campionatul Mondial din 1930.

Tricolorii au început în forță partida, dominând teritorial, dar confruntându-se cu un vânt capricios care îngreuna construcția atacurilor. După câteva minute de tatonare, în minutul 11, s-a produs deschiderea scorului: Petea Vâlcov, debutant în echipa națională și jucător al echipei Venus București, a expediat un șut imparabil care a făcut ca tribunele să explodeze de bucurie.

După acest gol, bulgarii au încercat să echilibreze jocul, organizându-se mai bine defensiv. Până la pauză, tabela a rămas neschimbată (1-0), puțini anticipând spectacolul care avea să urmeze.

Ceea ce s-a întâmplat în a doua parte a meciului a fost, probabil, una dintre cele mai spectaculoase reprize din istoria echipei naționale. Jucătorii români, parcă descătușați și cu vântul acum în favoare, au dezlănțuit un adevărat recital ofensiv care a lăsat publicul în extaz și adversarii complet debusolați.

La opt minute după reluare, în minutul 53, Ștefan Dobay, atacantul de la Ripensia Timișoara, a mărit avantajul tricolorilor la 2-0. Era doar începutul avalanșei de goluri. În minutul 57, Gheorghe Ciolac, un alt ripensist de mare valoare, a înscris pentru 3-0.

Bulgarii păreau complet dezorientați, iar românii deveneau tot mai încrezători cu fiecare acțiune. În minutul 61, același Ciolac a marcat din nou, ducând scorul la 4-0. Imediat, după doar un minut, Dobay și-a trecut numele pe lista marcatorilor pentru a doua oară, făcând ca tabela să arate 5-0.

Publicul era în delir, iar bulgarii, conduși de antrenorul Pavel Grozdanov, nu mai găseau nicio soluție să oprească valul de atacuri românești. În minutul 66, Gheorghe Ciolac a realizat hat-trick-ul personal, marcând pentru 6-0.

Finalul meciului a fost încununat de Petea Vâlcov, care și-a marcat și el dubla personală în minutul 76, stabilind scorul final la un incredibil 7-0 pentru România. Era o victorie istorică, cea mai categorică înregistrată vreodată de România împotriva Bulgariei în cele 26 de confruntări directe disputate între 1925 și 2007.

Petea Vâlcov, aflat la debutul său în naționala României, a devenit instantaneu un favorit al publicului, marcând două goluri în această partidă memorabilă. Dar adevărații protagoniști ai reprizei secunde au fost ripensistii Ștefan Dobay și Gheorghe Ciolac, doi dintre cei mai valoroși atacanți ai României interbelice.

Emerich Vogl, căpitanul echipei, a condus exemplar linia defensivă, care nu a permis niciun gol. Portarul Andrei Sepci, de la Universitatea Cluj, în vârstă de doar 21 de ani, și-a făcut datoria cu brio, contribuind la “clean sheet”-ul echipei.

Costel Rădulescu, selecționerul României, se dovedea încă o dată un strateg remarcabil. Fost portar care își încheiase prematur cariera după ce fusese rănit în Primul Război Mondial, Rădulescu era un antrenor cu experiență internațională, fiind cel care condusese România la Campionatul Mondial din 1930 din Uruguay.

Victoria categorică împotriva Bulgariei a fost doar începutul unui parcurs perfect pentru tricolori în acea ediție a Cupei Balcanice. Pe 6 iunie 1933, România a învins Grecia cu 1-0, printr-un gol marcat de Ștefan Dobay în minutul 24.

Finalul competiției a adus o altă victorie răsunătoare: pe 11 iunie 1933, în fața a 25.000 de spectatori pe același stadion ONEF, România a zdrobit Iugoslavia cu 5-0. Toate cele cinci goluri au fost marcate în prima repriză: Silviu Bindea, Gheorghe Ciolac, Iuliu Bodola (de două ori) și Ștefan Dobay au fost marcatorii în acel meci.

Cu trei victorii din tot atâtea meciuri posibile, România a câștigat trofeul cu un golaveraj impresionant: 13 goluri marcate și niciunul primit. Acest rezultat remarcabil a făcut ca ediția din 1933 să rămână în istorie sub denumirea de “Balcaniada lui 13-0”.

În clasamentul final, România a ocupat primul loc cu 6 puncte, urmată de Iugoslavia (4 puncte), Bulgaria (2 puncte) și Grecia (0 puncte). Gheorghe Ciolac și Ștefan Dobay au devenit golgheterii competiției, fiecare cu câte 4 goluri.

Victoria României în Cupa Balcanică a generat nu doar entuziasm sportiv, ci și o interesantă dezbatere culturală. La trei zile după finala cu Iugoslavia, ilustrul istoric Nicolae Iorga publica în “Neamul Românesc” un articol critic la adresa fotbalului, pe care îl numea “o copilărie”, considerând că bucuria suporterilor reprezenta “o jignire față de adversar”.

Replica nu a întârziat să apară în “Gazeta Sporturilor” prin pana dramaturgului Mihail Sebastian, autorul operelor “Steaua fără nume” și “Jocul de-a vacanța”. Acesta intuia deja potențialul fenomenului fotbalistic, scriind că este “manifestarea de viață modernă cea mai apropiată de instinctul maselor și de orientarea timpului nostru”.

Această polemică între două personalități marcante ale culturii românești interbelice demonstrează impactul social profund pe care fotbalul începea să îl aibă în România acelor vremuri.

Victoria cu 7-0 împotriva Bulgariei și câștigarea Cupei Balcanice din 1933 reprezintă unul dintre momentele de referință ale fotbalului românesc interbelic. A fost o demonstrație de forță a unei generații excepționale de jucători, mulți dintre ei proveniți de la Ripensia Timișoara, prima echipă profesionistă din România.

Acest succes a contribuit la consolidarea prestigiului României în fotbalul balcanic și european. Nu întâmplător, România este cea mai de succes națională din istoria Cupei Balcanice, cu patru titluri câștigate.

Acea “Balcaniadă a lui 13-0” rămâne și astăzi un reper de neegalat în istoria confruntărilor dintre echipele naționale din sud-estul Europei, iar meciul cu Bulgaria din 4 iunie 1933 stă mărturie a unei ere de aur a fotbalului românesc.

România avea să câștige această ediție a Cupei Balcanice după ce învingea și celelalte participante: Grecia cu 1-0 și Iugoslavia cu 5-0. Această ediție a rămas cunoscută în istorie ca și Balcaniada lui 13-0 semnificând golaverajul tricolorilor: 13 goluri marcate, 0 primite.