România – Belgia 2-1 într-un meci amical jucat pe 10 iunie 1937

ROMÂNIA – BELGIA 2-1
Meci amical – 10 iunie 1937

Într-un meci amical jucat pe 10 iunie 1937, Românie învingea Belgia cu 2-1 la București pe Stadionul Regele Carol al II-a sub privirile a aproximativ 32.000 de spectatori. Era primul duel din istorie dintre cele două reprezentative. 

Golurile noastre au fost marcate de fotbalistul echipei Rapid București de la acea vreme, Iuliu Barátky în minutele 34 și 79. Golul oaspeților a fost înscris de Bernard Voorhoof în minutul 87.

România – Belgia 2-1, 10 iunie 1937 în Gazeta Sporturilor 

(Informații preluate din Gazeta Sporturilor, iunie 1937 nr. 2423-2452)

Pe 10 iunie 1937, fotbalul a lăsat pentru o clipă deoparte tabelele și tacticile și s-a transformat într-un spectacol de pasiune, mândrie națională și umor involuntar. Meciul amical dintre România și Belgia, disputat pe stadionul A.N.E.F. din București, nu a fost doar o confruntare între două echipe naționale, ci și o adevărată poveste urbană, cu personaje colorate, întâmplări comice și un final victorie pentru tricolori.

Deși ora meciului părea îndepărtată, cu trei ore înainte de fluierul de start, mulțimea deja se strângea în fața stadionului, animată de un amestec de entuziasm și confuzie. Un spectator, probabil atins de aburii unei „răcoritoare” prea tari, a confundat A.N.E.F.-ul cu… O.N.E.F., și a pornit în căutarea acestuia după un sughiț răsunător.

În tribune, peluzele gemeau de lume. Doar câteva locuri rămase goale în partea centrală trădau o rețetă financiară mai slabă decât se aștepta casierul Federației, domnul Hațiegan, care părea mai îngrijorat de încasări decât de prestația echipei.

Înaintea meciului mare, România B a învins clar selecționata Capitalei, București, cu un categoric 9-0. Bucureștenii, în ciuda simpatiilor publicului, au fost depășiți clar, mai ales în repriza a doua. „Astăzi n’a fost ziua Bucureștilor”, a concluzionat un spectator, într-un efort de consolare. Altcineva a remarcat ironic: „Cum dracu’ să fie, când e… luna Bucureștilor?”

Când arbitrul german Ernst a dat semnalul de începere, stadionul s-a umplut de un strigăt ce părea să răstoarne cerul: „Hai România!” Emoția plutea în aer, iar fețele spectatorilor deveniseră palide de tensiune.

România a început curajos. Gică Popescu, cel mai tânăr din echipă, nu părea deloc intimidat de renumele adversarilor și a fost ovaționat de public pentru câteva acțiuni inspirate. Belgienii, conduși de elegantul și experimentatul Raymond Braine, s-au remarcat printr-o apărare solidă, dar nu suficient de puternică pentru a opri avântul tricolor.

După câteva minute de dominare, Baratky a scăpat spre poartă și a înscris primul gol. Stadionul a erupt. Oficialii se relaxau, unii deja calculau primele de victorie. Unii erau mai… protocolari în bucurie, alții mai efervescenți. Soacra lui Baratky, întrebată despre golul ginerelui, a replicat sec: „Nu vă mai mirați așa, că doar am avut cu grijă să nu-mi dau fata după oricine.”

După pauză, Belgia și-a schimbat atitudinea. „Dracii roșii” au devenit mai agresivi, uneori depășind limitele regulamentului. Au apărut proteste din tribună și avertismente din partea arbitrului. Într-un moment de tensiune maximă, un fundaș belgian l-a doborât în careu pe Bodola într-o manieră mai apropiată de jiu-jitsu decât de fotbal. Arbitrul a arătat punctul cu var.

Baratky, calm, a transformat penalty-ul, în ciuda unui stadion întreg care reținea respirația. 2-0 pentru România.

Belgia nu a renunțat și a reușit să reducă din diferență pe final, însă victoria tricolorilor nu mai putea fi contestată. A fost o victorie muncită, meritată, aplaudată și trăită cu sufletul de cei 35.000 de spectatori.

După meci, întâmplările au continuat să curgă cu umor și farmec. În tribune, fiecare nume părea parte dintr-o saga: Popeștii, Ceaurenii, lumea teatrului, politicieni prin procură și jurnaliști însetați mai mult de replici comice decât de cronici exacte. Un spectator propunea o echipă B formată doar din jucători cu litera „B”: „Burdan, Burger, Buibaș, Bindea, Beke, Baratky, Bodola…” — poate că n-ar fi fost chiar o idee rea!

Și dacă pe teren Gică Popescu făcea un debut entuziasmant, în afara gazonului se antrena și pentru examenul de latină, aruncând, se pare, un „Quod erat demonstrandum” în direcția unui belgian rătăcit.

România a învins Belgia cu 2-1 într-un meci care a însemnat mai mult decât scorul final. A fost o victorie a unei echipe dornice de afirmare, a unui public pasional și a unui sport care reușea să adune laolaltă politicieni, actori, sportivi și visători de toate felurile.

Și da, poate că am câștigat și pentru că în atac aveam patru burlaci fără soacre care să le dea ultimatumuri. Dar cu siguranță am câștigat pentru că atunci, pe 10 iunie 1937, România a jucat cu inima. Iar mingea a ascultat.