România – Albania 0-1 meci din Cupa Balcanică jucat pe 2 mai 1948

ROMÂNIA – ALBANIA 0-1
Cupa Balcanică – 2 mai, 1948

Pe 2 mai 1948 echipa națională a României pierdea la limită, scor 1-0 meciul cu Albania din Cupa Balcanică. Partida s-a jucat în Giulești sub privirile a aproximativ 20.000 de spectatori în tribune și a fost arbitrată de bulgarul Todor Stoyanov. Acesta a fost primul meci al României din acel an. 

Atât pentru noi cât și pentru albanezi, acesta a fost primul meci al acelei ediții de Cupă Balcanică. În acel an au mai participat Ungaria, Iugoslavia, Bulgaria, Polonia și Cehoslovacia. Pentru iugoslavi și polonezi a fost prima dar și singura ediție la care au participat. Competiția a fost abandonată astfel că niciuna dintre echipele participante nu a fost declarată câștigătoarea ediției.

În meciul cu Albania, nu mai puțin de 9 fotbaliști au fost de la UTA Arad, care la vremea respectivă se numea ITA și  era campioana en-titre a României.

Albanezii, conduși de antrenorul lor meticulos, Adem Karapici, s-au prezentat la București cu un plan clar: apărare masivă și contraatac fulgerător. Din primul minut, portarul Pose­lli și linia sa defensivă s-au organizat compact, respingând fără ezitare orice tentativă a jucătorilor noștri. Tricolorii au încercat, pe rând, șuturi de la distanță (în minutul 6, Bazil Marian), centrări bombe (în minutul 15, Adalbert Kovacs) și pase la nivelul gazolului între Ioan Stiebinger și Petre Bădeanțu, dar niciuna dintre încercări nu a găsit vreo breșă în zidul albanez.

Până la pauză, ritmul a fost unul aproape egal – tricolorii dominau la capitolul posesie, dar nu reușeau să își impună propriul stil i, mai ales, să aglomereze zona adversă. În schimb, oaspeții își valorificaseră până atunci disciplina defensivă: fiecare fază fixă și fiecare respingere erau gestionate cu sânge rece, iar orice minge pierdută de tricolori lansa imediat un contraatac periculos.

Repriza secundă a început tot sub stindardul dominării jucătilor noștri, dar lipsa de viteză în construcție și refuzul schimbării ritmului — prin pase scurte și mișcări pe benzi — au permis Albaniei să își așeze din nou defensiva. În minutul 63, după o incursiune furtunoasă, extrema Mirashi a primit o pasă în adâncime, a învins un adversar la marginea careului și, de la 11 metri, a plasat precis mingea în colțul drept al porții lui Sadowski, semnând 1-0 în favoarea oaspeților.

După deschiderea scorului, jocul s-a transformat într-o adevărată luptă de uzură: faulturi dure, tatonări, proteste și o atmosferă aproape de fierbere, alimentată și de arbitrajul domnului Stoianov. Oficialul bulgar, acuzat că a închis ochii la multiple intrări peste limita regulamentului și că a refuzat un penalty clar, a lăsat senzația unei partide sprijinite mai degrabă de defensiva agresivă decât de spiritul fair-play.

În urma fluierului final, opinia unanimă a fost că eșecul României nu se datorează doar pragmatismului albanez, ci în special incapacității noastre de a gândi din timp soluții tactice. Atacul nostru, privat de un sistem coerent de joc, a preferat pase lungi și centrări fără orizont, cedând astfel teren contraatacurilor albaneze. Bonyhádi, de pe poziția de vârf, a resimțit lipsa de suport din benzile laterale și a fost neutralizat de Fakja, omul meciului. MBazil arian, debutantul Bădeanțu și Stibinger nu au reușit să se adapteze ritmului impus de albanezi, iar singur Kovacs a părut să atingă un nivel aproape normal de joc.

Defensiva noastră, deși destul de solidă pe faza de primă pasă, a cedat la o singură greșeală de poziționare: lamentabila acțiune care l-a lăsat pe Mirashi liber la șut. Portarul Sadowski a avut câteva intervenții inspirate, dar nu a fost suficient pentru a salva tabela.

Victoria Albaniei, pe o arenă considerată tradițional a noastră, a demonstrat că viteza de reacție, pregătirea fizică ireproșabilă și disciplina tactică pot face minuni într-o confruntare dezechilibrată numeric. Fotbalul, la nivel internațional, nu mai e un simplu exercițiu de „a purta mingea” – e o chestiune de anticipare, de flexibilitate în formare și de curaj în a-ți impune jocul. Tricolorii au plecat cu capul plecat, conștienți că absența antrenamentului tactic, un sistem de campionat neconsecvent și proasta gestionare a momentelor-cheie au costat prea mult.