Românii sunt un popor curios și fotbalul nu iese din sfera lor de interes. Din păcate, din cauza vicisitudinilor istorice care au lovit-o ca un buldozer scăpat de sub control, nu mulți au avut șansa aventurii personale în Europa pănă după 1989. Desigur, există excepții și acelea confirmă ambiția și dorința lor de a-și depăși propria situația – sau pur și simplu de a scăpa de prezentul monoton, complicat și gri.
Duminică s-a jucat derbiul Elveției dintre echipele Basel și FC Zurich, două cele mai performante echipe din fotbalul din munți alături de Grasshoppers și Young Boys Berna. Duelul lor ține de aproape 120 de ani, prima dată întâlnindu-se pe 10 ianuarie 1909, într-o perioadă în care țările se pregăteau să inte în prima conflagrație mondială – cauzată de fricțiunile între state, problemele sociale și economice interne.
În consecință, de atunci s-au înregistrat peste 200 de derbiuri ale Elveției, cu FC Zurich având cele mai multe victorii și Karl Grub cele mai multe prezențe în meciurile de acest profil. Totuși, s-au ivit ocazii în care să-și trecut numele pe casetele tehnice – antrenori sau jucători din România, care au avut un impact mai mare sau mai mic asupra destinului clubului la care au fost legitimați.
Primul jucător român care a fost prezent într-un duel elvețian între FC Zurich și FC Basel a fost Marcel Răducanu. Talentatul jucătorul de la mijloc a ajuns în Elveția, la finalul carierei de jucător, când avea vârsta de 34 de ani, iar echipa se afla în liga secundă la fel ca și FC Basel.
El venea după șase sezoane la Borussia Dortmund, echipă la care s-a făcut remarcat cu peste 30 de goluri în peste 160 de meciuri. Jucătorul crescut și promovat de Steaua la prima echipă între 1972 și 1981 a fugit din țară după un meci al naționalei cu Germania Federală, jucat la Dortmund.
El a însemnat simultan cu Hanovra și Dortmund, dar Borussia a insistat mai mult plătind jumătate de milion de mărci germane clubului din Hanovra. În țară, având gradul de căpitan în armată, Răducanu a fost declarat dezertor și a primit o pedeapsă în lipsă de șase ani de închisoare.
În primul sezon – 1988-1999 – a bifat doar două derbiuri cu FC Basel, aflate amândouă în liga secundă. Fiind un campionat în două faze – regulat și play-off, echipele s-au întâlnit de patru ori din cauza acestei conjuncturi. În campionatul regulat, FC Zurich a remizat în tur 1-1 pe teren propriu și 2-2 în returul din deplasare.
Din cele două meciuri menționate, Răducanu a prins primul meci, care a reprezentat și debutul său oficial în tricoul lui FC Zurich, din liga secundă, pe 23 iulie 1988. Răducanu a început ca titular la gazde, care au terminat la egalitate 1-1 pe teren propriu și a terminat meciul pe teren, bifând toate minutele.
După aceea, a urmat faza play-off, unde FC Zurich a reușit din nou o remiză cu FC Basel, 1-1 în deplasare, și a fost învinsă acasă cu 0-2. Răducanu a bifat din nou un meci, pe cel din turul play-off-ului, jucat pe 27 martie 1989, care s-a terminat 1-1 la Basel. Răducanu a început ca titular și a terminat meciul pe teren, fără să marcheze.
În liga secundă, FC Zurich a terminat sezonul regulat al ligii secunde pe locul 3 cu 30 de puncte, cu două mai puțin decât Basel, mergând ambele în turneul play-off, cu FC Zurich terminând din nou pe locul 3 cu 14 puncte, la fel ca și FC Basel, cu un golaveraj inferior, dar ambele ratând promovarea în prima ligă la o diferență de 8 puncte. Iar în Cupa Elveției, drumul lui Zurich s-a încheiat încă din șaisprezecimi din cauza lui Lausanne și Basel a mers până în sferturi, unde a fost scoasă de Aarau.
Sezonul următor – 1989-1990 – a fost și ultimul sezon al său ca fotbalist profesionist, lucru resimțit în numărul redus de meciuri, apreciabil totuși la vârsta lui de 35 de ani. În plus, fiind în serii regionale diferite, FC Zurich nu a mai prins-o pe FC Basel decât în play-off, derbiurile disputându-se spre apogeul primăverii, perioadă în care a evoluat puțin spre deloc și niciunul din meciuri nu a fost unul cu Basel.
În campionatul regulat, Zurich s-a clasat pe locul 2 în seria de Est cu 30 de puncte sub FC Baden, prinzând astfel play-off-ul de promovare, unde s-a reîntâlnit cu FC Basel, pe care a depășit-o la final, terminând pe locul 2 cu 20 de puncte la fel ca și Servette Geneva, revenind în prima ligă elvețiană după doi ani. La fel ca în urmă cu un an, Zurich a ieșit din șaisprezecimile de finală ale Cupei Elveției, iar Basel s-a oprit în sferturi.
Retras la 36 de ani, Marcel Răducanu și-a luat licența de antrenor de fotbal la Koln în 1993 și și-a fondat propria academie/școală de fotbal la Dortmund. Printre jucătorii care au trecut prin curtea acestei academii se regăsește campionatul mondial și vedeta Borussiei – Mario Gotze. Pentru mulți rămâne unul din cei mai talentați fotbaliști români apărut între generația lui Dobrin și cea a lui Hagi.
După bucureșteanul care a speriat Vestul și organele de partid ale statului, au urmat șase ani până când un român să revină în circuitul meciului Basel – Zurich din Elveția. La doar 25 de ani, căpitanul Universității Cluj pleca pentru prima dată la un club din afara României, pe numele său – Adrian Falub.
Stoperul născut la Dej și-a început cariera la echipă locală Unirea, unde a evoluat un sezon până când să intre în cercul celor de la Universitatea Cluj – evoluând șapte ani neîntrerupt și bifând o participare în Cupa UEFA Intertoto, cu el printre liderii de echipă. Acolo acesta a avut primul contact elvețian, un meci pierdut cu 2-3 în fața lui Aarau în Cupa UEFA Intertoto, cu el titular, căpitan și marcator.
Un an mai târziu ajungea în Elveția la FC Basel și a prins un singur sezon, destul cât să simtă fotbalului pe care Viorel Moldovan devenise obișnuit cu. Sezonul 1996-1997 nu a fost unul simplu pentru Falub sau Basel, deoarece s-au învârtit în mijlocul clasamentului cu trei antrenori schimbați și puține victorii, multe remize și înfrângeri la activ.
În singurul sezon petrecut la Basel, Falub a bifat toate derbiurile cu Zurich, atât în campionatul regulat, cât și în cel de play-off. În campionatul regulat, ambele echipe au remizat atât la Zurich, cât și la Basel.
În meciul din tur, jucat la Zurich, pe 7 septembrie 1996, Basel a remizat 1-1 în deplasare și Falub a fost folosit în centrul liniei defensive ca titular până la finalul meciului. În partida retur de la Basel, jucată pe 1 decembrie 1996, Basel a reușit o remiză albă pe teren propriu, iar Falub a început pe banca de rezerve, intrând în minutul 78 și evoluând restul partidei până la final.
În play-off-ul pentru campionat, Basel a rămas neînvins după 1-0 și 0-0 cu Zurich. În meciul din tur, jucat pe 2 martie 1997, Basel a învins pe teren propriu cu 1-0, cu Falub titular și integralist la mijlocul terenului ca închizător și în meciul retur, jucat la Zurich, Basel a remizat 1-1, cu Falub din nou titular și integralist la mijlocul terenului.
La finalul campionatului regulat, Basel s-a clasat pe locul 8 cu 26 de puncte, cu unul mai puțin decât Zurich, cu care a mers împreună de pe ultimele locuri în play-off – terminând apoi pe aceleași poziții 7 – Zurich și 8 – Basel – cu același număr de puncte – 27. În Cupa Elveției, Zurich a ieșit devreme – eliminată în șaisprezecimi de FC Wil, iar Basel în optimi de Servette Geneva. Iar în Europa, Basel a avut o scurtă experiență în Intertoto, terminat pe 2 în grupa preliminară sub rușii de la Rotor.
Deși a fost folosit constant, Falub nu s-a putut acomoda cu stilul de viață elvețian, așa că s-a întors la Universitatea Cluj și apoi la Gloria Bistrița, până să aibă apogeul carierei sale la FC Național – unde a petrecut patru sezoane consecutive în prima jumătate a clasamentului, în ultimul fiind vice-campion. După aceea, au urmat patru ani în Cipru la Digenis Morphou, unde s-a retras din cariera de jucător.
Ca antrenor a debutat imediat în 2006 în postura de principal la clubul care l-a făcut celebru – Universitatea Cluj, promovând cu ei în primul sezon. De atunci a fost un obișnuit al echipelor mici – antrenând nou-promovate sau echipe de mijlocul clasamentului, reușind trei promovări (cu U Cluj, Unirea Alba Iulia și FCM Târgu-Mureș), revenind la U Cluj de încă trei ori și bifând în palmaresul său echipe precum Sportul, UTA sau Poli Iași.
Următorul exemplu vine din Reșița este printre eroii neșoptiți ai echipelor la care a jucat – Dan Potocianu. Fundaș central și închizător la bază, el a fost un jucător relativ necunoscut ca și amploare media, dar mereu s-a dovedit util echipelor la care a jucat, dovadă fiind constanța cu care a fost folosit. Debutul lui în fotbalul profesionist a venit la Reșița după Revoluție, unde a evoluat trei ani până în 1993, promovând în al doilea său sezon în prima ligă.
FC Național a fost primul club care i-a dat atenția cuvenită lui Potocianu, fiind un jucător de bază și constant în echipa din Parcul cu Platani cu peste 100 de meciuri în prima ligă și de două ori vice-campion. În 1997, Potocianu a ales drumul Elveției, de unde chiar plecase Falub, semnând cu cei de la Servette Geneva, unde a evoluat trei sezoane, câștigând chiar și un campionat în anul 1999.
Totuși, în sezonul 1998-1999 – când Servette Geneva a ieșit campioană, Potocianu a fost împrumutat în a doua jumătate de sezon competițional la FC Basel, prinzând derbiurile cu FC Zurich din play-off-ul pentru campionat.
În meciul din turul play-off-ului, de pe 21 martie 1999, Basel a învins cu 1-0 pe teren propriu, cu Potocianu titular și integralist până la finalul meciului, iar în retur, pe 16 mai 1999, Zurich și-a luat revanșa pe teren propriu, 2-1, cu Potocianul din nou titular și integralist pentru oaspeții de la Basel, primind un cartonaș galben la final de primă repriză.
Locul 6 la finalul campionatului regulat cu 28 de puncte, echipa s-a calificat în play-off-ul de campionat unde aveau să reîntâlnească pe Zurich, clasată pe locul 3 în primă fază. După turneul de play-off, Basel a terminat pe locul 5 cu 33 de puncte și Zurich pe locul 4 cu 42 de puncte. În Cupa Elveției, Basel a ieșit mai devreme în șaisprezecimi, scoasă la penaltiuri de Nyon și Zurich în optimi de Lugano.
După experiența Basel, s-a întors pentru un ultim sezon la Servette Geneva, după care a revenit în România, la FC Național, unde s-a și retras în 2002 la doar 28 de ani, cu un titlul onorific de vice-campion. În 2004 a fost diagonisticat cu leucemie și în 2008 acesta a declarat ca s-a vindecat complecat. De atunci a revenit în fotbal, antrenând doar în Banat pe CFR Timișoara și la toate grupele de vârstă ale celor de la CSM Reșița, de la juniori la prima echipă ca și interimar.
Următorul exemplu este jucătorul cu cel mai mare impact într-un derbi FC Zurich – FC Basel, deși la prima vedere nu pare – el fiind la bază un simplu fundaș dreapta sau de bandă dreaptă – Iulian Filipescu. Denumit de suporterii Stelei în anii 90 – Caniggia din Ghencea – slătineanul Filipescu a început fotbalul la clubul local Faur din București, fiind reperat de Steaua la 18 ani și introdus în prima echipă în 1992.
Din 1992 până în vara lui 1996, Filipescu a cunoscut o serie de succes la Steaua cu cinci titluri consecutive de campion al României, 2 supercupe și 1 Cupă a României, fiind transferat la debutul sezonului 1996-1997 de turcii de la Galatasaray, după ce a bifat câteva meciuri oficiale pentru Steaua. Era primul jucător român adus la Istanbul după Hagi și Popescu, formând acum un trio.
La Istanbul a petrecut două sezoane și jumătate, reușind să câștige de trei ori campionatul și o dată cupă, bifând o dublă în anul 1999, anul în care a fost reperat de andaluzii de la Betis Sevilla, care l-au transferat și unde a evoluat cel mai mult în carieră – patru sezoane și jumătate – inclusiv unul în liga secundă.
Drumul elvețian l-a ales în 2003, când a ajuns la FC Zurich la doar 29 de ani, în același timp cu antrenorul Lucien Favre. În primul sezon 2003-2004, în prima jumătate a fost accidentat și a ratat majoritatea meciurilor, fiind folosit în retur, bifând în același timp două derbiuri cu FC Basel, din ambele ieșind neînvins.
Primul meci, jucat la Zurich pe 17 martie 2004, a fost câștigat de gazde cu 1-0, cu Filipescu folosit titular de Favre până în ultimul minut, iar al doilea – jucat la Basel s-a terminat cu o remiză, 1-1, cu Filipescu din titular și integralist, primind și un cartonaș galben în minutul 38. În campionat, echipa a terminat pe locul 4 cu 50 de puncte la 35 distanță de campioana Basel – aflată la al 10-lea titlu.
În Cupa Elveției, Basel a ieșit mai repede din competiție – din optimi – eliminată fiind de rivalii tradiționali ai lui Zurich – Grasshoppers, iar Zurich a ajuns până în semifinale, unde au fost la rândul lor eliminați de rivalii lor tradiționali din orașlul germanofon – echipa la care juca viitorul său coleg – Tararache.
Sezonul 2004-2005 l-a văzut pe antrenorul Lucian Favre confirmat pe postul său de manager, iar Filipescu la 30 de ani devenea un jucător de bază al echipei elvețiene. În același timp, clubul a adus doi foști colegi, ambii la final de carieră cu care Filipescu a împărțit vestiarul naționalei la finalul anilor 90 și începutul anilor 2000, Mihai Tararache și Adrian Ilie – cu ultimul jucând și în grupele Ligii Campionilor în tricoul Stelei.
În campionat, Filipescu a prins toate cele patru derbiuri cu FC Basel. În prima jumătate de campionat, FC Zurich a pierdut cu 1-2 în deplasare la Basel, pe 6 august 2004. În premieră pentru acest derbi și o obișnuință pentru acel sezon, Favre s-a bazat pe toți românii în acel meci, Filipescu fiind titular în defensivă, Tararache la mijloc și Adi Ilie în atac.
Toți au evoluat până la final, iar Filipescu a primit un cartonaș galben în minutul 16 – fiind primul derbi elvețian dintre Basel și Zurich cu mai mult de un român prezent pe teren, lucru care s-a repetat de trei ori în timpul sezonului – lucru de apreciat atât pentru acești veterani cât și pentru antrenorul Favre.
Scenariul s-a repetat pe 31 octombrie 2004, când cele două echipe au terminat fără să marcheze la egalitate, pe terenul lui Zurich. Din nou, cei trei români – Filipescu, Tararache și Ilie au început ca titulari, mijlocașul fiind avertizat în minutul 28.
În a doua jumătate a campionatului, pe 20 martie 2005, Zurich a remizat pe teren propriu cu 2-2, cu Filipescu titular și integralist în centrul defensivei, la fel ca și Tararache în mijloc, cu Adi Ilie rezervă introdus de Favre în minutul 79. În ultimul derbi din campionat, pe 24 aprilie 2005, Zurich a pierdut în deplasare cu 2-3, cu Filipescu titular și integralist în centrul defensivei, la fel ca și Tararache în mijloc, cu Adi Ilie rezervă introdus de Favre în minutul 63.
Cei trei români au ajutat la performanța clubului de a termina pe locul 5 în campionat cu 48 de puncte, bifând o poziție de Cupa UEFA, la 12 distanță de campioana FC Basel, care și-a apărat titlul de campioană din sezonul precedent.
În Cupa Elveției, Basel a ieșit din optimi eliminată de Thun, iar Zurich a ajuns până în finala competiției, câștigând cu 3-1 în fața Lucernei, cu Filipescu și Tararache titulari și integraliști – ultimul marcatorul unui gol și cu Ilie intrat pe final.
În ultimul său sezon în Elveția, 2005-2006, Iulian Filipescu a reușit să aducă titlul la Zurich după o pauză de 25 de ani, alături de Mihai Tararache, după ce Adi Ilie a ales să se retragă la mijlocul verii din cauza unei accidentări grave la genunchi. Pentru Zurich era al doilea trofeu câștigat la rând după Cupa din 2005.
În prima jumătate de campionat, Filipescu a fost accidentat din luna mai, ratând derbiul lui Zurich cu Basel din luna iulie 2005, revanșându-se cu o prezență în derbiul din 16 octombrie 2005, pierdut cu 2-4 în deplasare. Lucien Favre l-a folosit ca titular pe Filipescu și a evoluat toate minutele la fel ca și Mihai Tararache, primul primind un cartonaș gabel în minutul 27.
În a doua jumătate de campionat, veteranul Filipescu a prins ambele derbiuri din campionat. Primul s-a jucat pe 12 februarie 2006, la Zurich și s-a terminat cu o remiză simplă, 1-1. La acel meci, acesta a fost din nou titular și integralist, avertizat în minutul 67. Înaintea de ultima etapă, Basel avea un avans de 3 puncte, iar FC Basel a dorit ca meciul-finală să aibă loc pe terenul lor.
Cu acest meci, Filipescu a intrat în istorie. Pe data de 13 mai 2006, FC Zurich a câștigat titlul de campioană după o pauză de 25 de ani după ce a învins cu 2-1 echipa din Basel pe propriul lor teren. Filipescu a început ca titular, a primit un cartonaș galben în minutul 83 și a marcat golul victoriei de 2-1 în al treilea minut de prelungire.
Înainte de acest derbi din campionat, Filipescu și Tararache au fost protagoniști la un duel în Cupa Elveției dintre Zurich și Basel. Disputat în optimile competiției pe 18 decembrie 2005, meciul a fost câștigat în deplasare de Zurich cu 4-3, după ce rivalii de la Basel au condus în două rânduri cu 1-0 și 2-1. Filipescu și Tararache au fost titulari și integraliști, ultimul marcând egalizator din minutul 23 (1-1).
Recapitulând, în campionat, FC Zurich a terminat pe primul loc cu 78 de puncte, la egalitate cu FC Basel, dar cu un avantaj dat de rezultatele directe. În plus, FC Zurich a câștigat și duelul din optimile Cupei, ajungând până în semifinale unde a fost eliminată de Young Boys Berna. Iar în Europa, cu Filipescu pe teren, Zurich a fost eliminat în preliminariile Cupei UEFA de suedezii de la Brondby IF.
Cu un titlu și o cupă în palmaresul său elvețian, Filipescu s-a hotărât în vara anului 2006 să i se alăture fostului coleg, Tararache, care a luat drumul Germaniei, șase luni mai devreme, la MSV Duisburg – o echipă liniștită din Renania de Nord, unde s-a și retras din fotbalul profesionist la doar 34 de ani doi ani mai târziu.
Cu cinci campionate câștigate în România, trei în Turcia și unul în Elveția, plus trei cupe domestice, fiecare într-o altă țară și o supercupă în România, Filipescu se poate mândri că a avut o carieră fructuoasă, nemaipunând la socoteală cinci prezențe în grupele Ligii Campionilor cu Steaua (3) și Galatasaray (2).
Mutat definitiv în Spania, țară care i-a rămas în suflet din perioada 1999-2003 (cât timp a jucat pentru Betis Sevilla), la început a lucrat la nivel de copii și juniori. A obținut licența de antrenor, dar în 2014 a fost dat afară de Oviedo, unde antrena grupa de juniori U14.
Treptat, relația lui Felipe cu fotbalul s-a răcit, iar băiatul născut în Slatina și-a zis că e momentul să-și trăiască viața din plin. A dat frâu liber hobby-urilor, ca orice fost fotbalist care a simțit că nu și-a trăit pe deplin tinerețea, prins între cantonamente și meciuri.
A pus pe picioare o afacere cu mașini, mai exact un service auto, apoi a luat parte la curse de mașini. Nu oficiale, dar nici clandestine, ci unele pasionale. Filipescu s-a înscris împreună cu soția, Nicoleta, într-un club de rideri, numit Club Pre68, care adună pleiziriști preocupați doar să se plimbe și să trăiască după pofta inimii. Opresc în diverse locații unde încing petreceri de pomină, udate cu whisky vechi de vârsta automobilelor și unde se cântă la chitară.
Crescut de Dinamo București de la 9 ani, următorul fotbalist a debutat în fotbalul profesionist la Gloria Bistrița în 1993 la 22 de ani cu care a câștigat Cupa României în premieră, după care a revenit la Dinamo unde a jucat patru sezoane. În 1998 a ales drumul Elveției, jucând pentru cele două echipe din Zurich, cel mai mult pentru Grasshoppers între 1998 și 2004, cu care a ieșit campionat în două rânduri.
În vara anului 2004 i s-a alăturat lui Filipescu la FC Zurich, alături de Adrian Ilie – formând un grup de trei români cu peste 30 de ani de viață și cu experiență internațională la echipa României, bifând un sezon reușit cu un trofeu câștigat la final – Cupa Elveției – alături de ei și antrenorul Lucien Favre. La fel ca și Filipescu, a prins toate derbiurile din campionat.
În prima jumătate de campionat, FC Zurich a pierdut cu 1-2 în deplasare la Basel, pe 6 august 2004. În premieră pentru acest derbi și o obișnuință pentru acel sezon, Favre s-a bazat pe toți românii în acel meci, Tararache fiind titular la mijloc, Filipescu în defensivă și Adi Ilie în atac, fiind primul derbi elvețian dintre Basel și Zurich cu mai mult de un român prezent pe teren, lucru care s-a repetat de trei ori în timpul sezonului – lucru de apreciat atât pentru acești veterani cât și pentru antrenorul Favre.
Scenariul s-a repetat pe 31 octombrie 2004, când cele două echipe au terminat fără să marcheze la egalitate, pe terenul lui Zurich. Din nou, cei trei români – Tararache, Filipescu și Ilie au început ca titulari și au fost integraliști, mijlocașul fiind avertizat în minutul 28.
În a doua jumătate a campionatului, pe 20 martie 2005, Zurich a remizat pe teren propriu cu 2-2, cu Tararache titular și integralist în mijloc, la fel ca și Filipescu în centrul defensivei, cu Adi Ilie rezervă introdus de Favre în minutul 79; de asemenea mijlocașul a dat pasa decisivă la primul gol marcat de Zurich din minutul 58.
În ultimul derbi din campionat, pe 24 aprilie 2005, Zurich a pierdut în deplasare cu 2-3, cu Tararache titular și integralist în mijloc, la fel ca și Filipescu în centrul defensivei, cu Adi Ilie rezervă introdus de Favre în minutul 63.
Cei trei români au ajutat la performanța clubului de a terminat pe locul 5 în campionat cu 48 de puncte, bifând o poziție de Cupa UEFA, la 12 distanță de campioana FC Basel, care și-a apărat titlul de campioană din sezonul precedent.
În Cupa Elveției, Basel a ieșit din optimi eliminată de Thun, iar Zurich a ajuns până în finala competiției, câștigând cu 3-1 în fața Lucernei, cu Tararache și Filipescu titulari și integraliști – primul marcatorul al golului de 3-1 din minutul 74 și cu Ilie intrat pe final.
În ultimul său sezon în Elveția, 2005-2006, Mihai Tararache a evoluat doar în prima jumătate de campion – alegând Germania în pauza de campionat, după ce Adi Ilie a ales să se retragă la mijlocul verii din cauza unei accidentări grave la genunchi. Totuși nu a părăsit Elveția fără să mai joace două derbiuri cu FC Basel.
În prima jumătate de campionat, primul derbi cu FC Basel s-a jucat în debutul sezonului, pe 30 iulie 2005, pierdut de FC Zurich în deplasare cu 1-2. La acel meci, Tararache a fost singurul român folosit de Favre, Filipescu fiind accidentat, introdus ca titular și rămas până la finalul meciului, marcator al golului egalizator de 1-1, din minutul 43 – prima dată când un român marca într-un derbi între Zurich și Basel.
De asemenea, mijlocașul a prins și derbiul din 16 octombrie 2005, pierdut cu 2-4 în deplasare. Lucien Favre l-a folosit ca titular pe Mihai Tararache în mijloc și a evoluat toate minutele la fel ca și Filipescu. Tararache a plecat în Germania în iarna lui 2006 și pe data de 13 mai 2006, FC Zurich a câștigat titlul de campioană după o pauză de 25 de ani după ce a învins cu 2-1 echipa din Basel pe propriul lor teren
Înainte de acest derbi din campionat, Filipescu și Tararache au fost protagoniști la un duel în Cupa Elveției dintre Zurich și Basel. Disputat în optimile competiției pe 18 decembrie 2005, meciul a fost câștigat în deplasare de Zurich cu 4-3, după ce rivalii de la Basel au condus în două rânduri cu 1-0 și 2-1. Tararache și Filipescu au fost titulari și integraliști, primul marcând egalizator din minutul 23 (1-1).
Recapitulând, în campionat, FC Zurich a terminat pe primul loc cu 78 de puncte, la egalitate cu FC Basel, dar cu un avantaj dat de rezultatele directe. În plus, FC Zurich a câștigat și duelul din optimile Cupei, ajungând până în semifinale unde a fost eliminată de Young Boys Berna. Iar în Europa , Zurich a fost eliminat în preliminariile Cupei UEFA de suedezii de la Brondby IF.
După o cupă și un campionat câștigat în Elveția, mijlocașul a ajuns în Germania și a ales o echipă din Renania de Nord – MSV Duisburg, unde și-a petrecut ultimii șase ani de carieră de fotbalist profesionist, retrăgându-se la 34 de ani din cauza unei accidentări grave la genunchi – care risca să-l paralizeze în caz că ar fi forțat mai mult.
Ultimul fotbalist din listă s-a făcut remarcat la mijlocul anilor 90 ca unul dintre cei mai talentați fotbaliști români, prinzând atât Generația de Aur, cât și tranziția către noua echipă condusă de Contra, Chivu și Mutu pe teren. Adrian Ilie a avut o carieră impresionantă pentru un fotbalist craiovean care nu a avut nicio tangență cu echipa reprezentativă – Universitatea.
La doar 17 ani, Adi Ilie a debutat la echipa Electroputere, evoluând un sezon și jumătate, până să fie luat de Steaua – cu care a ieșit prima dată în evidența fotbalului – timp de patru sezoane – cu patru titluri consecutive de campion, câștigător de cupă și supercupă în două rânduri, până să fie luat de Galatasaray, unde a evoluat un an calendaristic – 1997, prinzând două jumătăți de campion din fiecare campionat, alături de Filipescu, Hagi și Popescu.
În iarna lui 1998, Valencia l-a reperat rapid și l-a adus pe Adi Ilie pe Mestalla – olteanul desăvârșindu-și cariera în Spania așa cum nu a mai făcut nimeni până la el – cinci sezoane – 1 campionat, o cupă, o supercupă, 1 cupă Intertoto și două finale consecutive în Liga Campionilor (prezent doar la una – 2000).
În următorii ani, Adi Ilie a jucat la trei echipe diferite din trei țări diferite: Alaves (Spania), Beșiktaș (Turcia) și FC Zurich (Elveția). Ajuns la 30 de ani în Elveția, FC Zurich avea să fie ultimul club din cariera lui Adrian Ilie, deoarece la finalul acestuia s-a retras din cauza unor recidive cauzate de accidentări dese la genunchi.
Pentru Adi Ilie a fost o acomodare rapidă, fiind al treilea român din lot alături de Filipescu și Tararache. De menționat că Adi Ilie este nașul de botez al celor trei copii ai lui Filipesu, cei doi având o legătură specială din anii 90, de când au evoluat împreună la Steaua, Galatasaray și echipa națională, plus diversele duelurile Betis-Valencia din Spania.
În campionatul sezonului 2004-2005, Adi Ilie a prins toate cele patru derbiuri cu FC Basel. În prima jumătate de campionat, FC Zurich a pierdut cu 1-2 în deplasare la Basel, pe 6 august 2004.
În premieră pentru acest derbi și o obișnuință pentru acel sezon, Favre s-a bazat pe toți românii în acel meci, Adi Ilie fiind titular în defensivă, Tararache la mijloc și Filipescu în defensivă, fiind primul derbi elvețian dintre Basel și Zurich cu mai mult de un român prezent pe teren, lucru care s-a repetat de trei ori în timpul sezonului – lucru de apreciat atât pentru acești veterani cât și pentru antrenorul Favre.
De asemenea, la acel meci, Adi Ilie a dat pasa decisivă la golul egalizator din minutul 21. Scenariul s-a repetat pe 31 octombrie 2004, când cele două echipe au terminat fără să marcheze la egalitate, pe terenul lui Zurich. Din nou, cei trei români – Ilie, Filipescu și Tararache au început ca titulari și au jucat toate minutele.
În a doua jumătate a campionatului, pe 20 martie 2005, Zurich a remizat pe teren propriu cu 2-2, cu Filipescu titular și integralist în centrul defensivei, la fel ca și Tararache în mijloc, cu Adi Ilie rezervă introdus de Favre în minutul 79. În ultimul derbi din campionat, pe 24 aprilie 2005, Zurich a pierdut în deplasare cu 2-3, cu Filipescu titular și integralist în centrul defensivei, la fel ca și Tararache în mijloc, cu Adi Ilie rezervă introdus de Favre în minutul 63.
Cei trei români au ajutat la performanța clubului de a terminat pe locul 5 în campionat cu 48 de puncte, bifând o poziție de Cupa UEFA, la 12 distanță de campioana FC Basel, care și-a apărat titlul de campioană din sezonul precedent.
În Cupa Elveției, Basel a ieșit din optimi eliminată de Thun, iar Zurich a ajuns până în finala competiției, câștigând cu 3-1 în fața Lucernei, cu Filipescu și Tararache titulari și integraliști – ultimul marcatorul unui gol și cu Ilie rezervă intrată pe final.
Deși inițial semnase cu belgienii de la Germinal Beerschot, Adi Ilie s-a răzgândit și s-a retras din postura de jucător profesionist la doar 31 de ani, orientându-se mult spre afaceri, având Hotelul Ruia din Poiana Brașov și impresariatul sportiv, ajungând după aceea pentru o scurtă perioadă director sportiv cu Gheorghe Hagi antrenor la Steaua București.
Deși are istoria și tradiția unui derbi local cum este cel cu Grasshoppers, FC Zurich a întreținut în ultimii 20 de ani o rivalitate destul de intensă cu FC Basel, echipă care a devenit o abonată a performanțelor interne și a prezențelor în grupele Ligii Campionilor, unde a reușit să promoveze nume de antrenor și jucători apăruți de nicăieri.
Așa și românii care în majoritatea cazurilor au venit la sfârșit de carieră și în cel mai bun caz (Filipescu) au marcat un gol cât un campionat. Din păcate, puțini din actualii fotbaliști români nu își vor mai permite să se retragă într-un fotbal la fel de scump ca și aerul respirat în Alpii Elvețieni.
Primul român legitimat la una dintre rivalele derbiului
Marcel Răducanu (FC Zurich – sez. 1988-1989)
Primul român protagonist într-un derbi al Elveției.
Marcel Răducanu (FC Zurich –23.07.1988 – FC Zurich – FC Basel 1-1)
Primul fotbalist român marcator într-un derbi al Elveției:
Mihai Tararache (FC Zurich – 30.07.2005 – FC Basel – FC Zurich 2-1 – golul de 1-1)
Fotbalistul român cu cele mai multe prezențe într-un derbi al Elveției:
Iulian Filipescu (FC Zurich – 10 derbiuri – 9 în prima ligă, 1 în cupă)
Fotbalistul român cu cele mai multe goluri într-un derbi al Elveției:
Mihai Tararache (FC Zurich – 2 goluri)
