Românii sunt un popor curios și fotbalul nu iese din sfera lor de interes. Din păcate, din cauza vicisitudinilor istorice care au lovit-o ca un buldozer scăpat de sub control, nu mulți au avut șansa aventurii personale în Europa pănă după 1989. Desigur, există excepții și acelea confirmă ambiția și dorința lor de a-și depăși propria situația – sau pur și simplu de a scăpa de prezentul monoton, complicat și gri.
Sâmbătă s-a jucat derbiul londonez dintre echipele locale Chelsea și Tottenham, două dintre cele mai performante echipe din fotbalul englez, din ultimii ani alături de Manchester United, Man City, Liverpool și Arsenal. Duelul lor are mai mult de 100 de ani, prima dată întâlnindu-se pe 18 decembrie 1909 într-o perioadă în care țăranii români încă se luptau cu guvernele liberale sau conservatoare pentru drepturile funciare cerute din 1848 și 1859.
În consecință, de atunci s-au înregistrat peste 150 de derbiuri ale Londrei, cu Chelsea având cele mai multe victorii și Jimmy Greaves cele mai multe goluri în meciurile de acest profil. Totuși, s-au ivit ocazii în care să-și trecut numele pe casetele tehnice – antrenori sau jucători din România, care au avut un impact mai mare sau mai mic asupra destinului clubului la care au fost legitimați.
Primii români care au ajuns în curtea unui club londonez de anvergură au fost Gheorghe Popescu și Ilie Dumitrescu, ambii în sezonul 1994-1995, imediat după turneul final excepțional realizat împreună cu naționala României în Statele Unite ale Americii, unde au ajuns până în sferturile de finală ale competiției, fiind eliminați de reprezentativa similară a Suediei.
Cronologic, primul român care a prins un derbi londonez a fost Gheorghe Popescu, a cărui poveste în fotbal începe la Calafat. Fundașul și-a început experiența fotbalistică la juniorii Dunării din localitatea natală la opt ani, debutând la 18 ani pentru Universitatea Craiova, echipă la care a jucat timp de cinci ani cu o scurtă întrerupere la Steaua. În paralel, și-a început o carieră solidă la echipa națională unde a devenit liderul selecțiilor aproape 10 ani – 125 de meciuri.
După momentul Cupei Mondiale din Italia, acesta a reușit un transfer important la PSV – vicecampioana Olandei în 1990, echipă la care a petrecut patru sezoane. Bobby Robson l-a adus la clubul olandez și acesta va fi un nume important în cariera lui Popescu, deoarece el îi va da banderola de căpitan în perioada când ambii se vor ocupa de FC Barcelona, iar Robson îl va avea ca secund-translator pe Mourinho.
La PSV Eindhoven, Popescu a trăit prima experiență în afara României și s-a afirmat ca unul dintre cei mai buni fundași centrali din campionatele occidentale, reușind să fie un titular de bază al echipei în cei patru ani petrecuți la fosta câștigătoare de Cupa Campionilor.
De altfel, a izbutit să câștige două campionate și o supercupă a Olandei într-o perioadă marcată de tranziții și schimb de generații, plus promvoarea unor fotbaliști necunoscuți Europei precum Romario sau Ronaldo. Tot în acea perioadă a primit de cele mai multe ori premiul de cel mai bun fotbalist român din partea GSP – 1990, 1991, 1992 (din cele șase acumulate).
Ajuns la Tottenham în debutul sezonul 1994-1995, după ce a început competiția primei divizii la PSV, Popescu a prins ambele derbiuri londoneze din Premier League și datorită poziției sale pe teren și a competiției din lot pe acel pos, a avut prima șansă în fața lui Dumitrescu de a fi primul român care să îmbrace tricoul unei combatante în derbiul dintre Tottenham și Chelsea.
Meciul din turul campionatului dintre Tottenham și Chelsea s-a jucat pe 23 noiembrie 1994 pe White Hart Lane și s-a terminat fără gol marcat, în fața a 27.000 de spectatori. Adus de Osvaldo Ardiles, Popescu a fost folosit de cel care a petrecut cea mai mare parte pe banca tehnică – Gerry Francis – începând meciul ca titular și bifând toate minutele, primind un cartonaș galben în minutul 80.
De asemenea, Ilie Dumitrescu a debutat și el, dar din postura de rezervă, intrând în minutul 74 pentru ultimul sfert de oră. Totuși de înțeles concurența din atac de la Tottenham, unde titulari de bază au fost la acel meci Jurgen Klinsmann și Teddy Sheringham.
În meciul din retur, jucat pe Stamford Bridge la 11 februarie 1995, cele două rivale londoneze au terminat din nou la egalitate, dar cu gol marcat, 1-1. Popescu a fost folosit din nou titular pe tot parcursul meciului și fără să primească un cartonaș galben.
La finalul sezonului, Tottenham a terminat pe locul 7 cu 62 de puncte în 42 de meciuri, la opt puncte distanță de Chelsea – care a terminat pe locul 11. La limită, au reușit să prindă un loc în Cupa UEFA Intertoto, o competiție află la început în acea decadă.
În Cupa Angliei, cei de la Tottenham au mers până în semifinalele competiției, unde au fost eliminați de câștigătoarea competiției în acea ediție – Everton, spre deosebire de Chelsea care a ieșit mai devreme, în turul cinci cu Millwall. În Cupa Ligii Angliei, ambele echipe londoneze au fost eliminate în turul trei, Chelsea de West Ham United și Tottenham de Notts County.
După momentul Campionatului Mondial din 1994, Popescu a atras atenția cluburilor importante – fiind achiziționat de Tottenham la finalul verii, după ce acesta a jucat câteva meciuri în debutul primei divizii olandeze. E interesant că l-a avut coleg la Londra pe Ilie Dumitrescu, lucru repetat apoi la Barcelona cu Hagi și apoi la Galatasaray, din nou cu Hagi.
Pe final de carieră a evoluat la Lecce, Dinamo și Hanovra, reprofilându-se pe activitatea de impresar și apoi de președinte de club – după ce în urmă cu aproape 15 ani a încercat să fie fără mare succes președintele Federației Române de Fotbal. În prezent, este președintele clubului Viitorul Constanța – marcând a patra colaborare între el și Hagi – care sunt cumetri – după experiențele comune la națională, Barcelona și Galatasaray.
Celălalt român adus de Osvaldo Ardiles și Alan Sugar la Tottenham Hotspur – Ilie Dumitrescu a venit la clubul londonez probabil în cel mai bun moment din cariera sa de jucător. Pentru mulți va rămâne în memoria fotbalului cu cele două goluri marcate pentru România în meciul din optimile Mondialului în fața Argentinei.
Bucureștean la bază, a crescut la juniorii Stelei de la 8 ani, debutând la 17 ani în echipa Stelei cu Anghel Iordănescu antrenor chiar în anul calendaristic în care steliștii câștigaseră Supercupa Europei (1986). Pentru rodaj a fost împrumutat la FC Olt Scornicești, de unde a revenit la Steaua și a evoluat șase sezoane consecutive, adunând în total 8 trofee interne (4 campionate, 3 cupe și 1 Supercupă).
De asemenea e cunoscută situația care l-a făcut să rateze finala de la Barcelona, dintre Steaua și AC Milan, pierdută cu 0-4 în Cupa Campionilor Europeni, din cauza unui cartonaș galben luat la Istanbul în returul cu Galatasaray. De asemenea în 1993 a fost golgheterul primei ligi românești cu 24 de goluri.
Ajuns la Tottenham alături de Popescu în debutul sezonul 1994-1995, Dumitrescu a prins doar un singur derbi londonez din Premier League și din cauza poziției sale și a competiției pe acel post din lot, a avut treia sau a patra șansă în urma unor vârfuri ca Klinsmann sau Sheringham. Astfel, Popescu a profitat de oportunitatea de a fi primul român care să îmbrace tricoul unei combatante în derbiul dintre Tottenham și Chelsea.
Meciul din turul campionatului dintre Tottenham și Chelsea s-a jucat pe 23 noiembrie 1994 pe White Hart Lane și s-a terminat fără gol marcat, în fața a 27.000 de spectatori. Adus de Osvaldo Ardiles, Dumitrescu a participat la acest derby, dar din postura de rezervă, intrând în minutul 74 pentru ultimul sfert de oră.
Popescu a fost folosit de cel care petrecut cea mai mare parte pe banca tehnică – Gerry Francis – începând meciul ca titular și terminând jucând toate minutele, primind un cartonaș galben în minutul 80. Pe de altă parte, Dumitrescu nu a prins derbiul din retur, remiza 1-1 de pe Stamford Bridge, deoarece a fost împrumutat pentru jumătate de sezon la FC Sevilla.
La finalul sezonului, Tottenham a terminat pe locul 7 cu 62 de puncte în 42 de meciuri, la opt puncte distanță de Chelsea – care a terminat pe locul 11. În Cupa Angliei, cei de la Tottenham au mers până în semifinalele competiției, unde au fost eliminați de câștigătoarea competiției în acea ediție – Everton, spre deosebire de Chelsea care a ieșit mai devreme, în turul cinci de Millwall.
În Cupa Ligii Angliei, ambele echipe londoneze au fost eliminate în turul trei, Chelsea de West Ham United și Tottenham de Notts County.
Revenit la echipă după împrumutul în Spania, Dumitrescu nu s-a regăsit prea mult în planurile antrenorului Gerry Francis, fiind folosit relativ puțin pentru un atacant, ca apoi să fie vândut la rivala locală, West Ham United, unde a avut evoluții similare și episodice. În consecință, nu a mai prins niciun derbi cu Chelsea Londra, ambele terminate la egalitate, 0-0 și 1-1, ratând o confruntare cu o potențială confruntare cu Dan Petrescu.
În acel sezon – 1996-1997, Tottenham a terminat pe locul 8 cu 61 de puncte, cu 11 mai multe decât Chelsea, care a terminat din nou pe locul 11 la mijlocul clasamentului. În Cupa Angliei, drumul lui Tottenham s-a oprit în optimi cu Nottingham Forest, iar Chelsea a ajuns până în semifinale, unde a fost scoasă de câștigătoarea ediției respective – Manchester United.
În Cupa Ligii Angliei, Tottenham a ieșit din turul trei, eliminată de Coventry City, față de Chelsea, care a scăpat o etapă fiind eliminată în turul doi de Stoke City. Iar în Intertoto au avut un început de sezon dezamăgitor terminând penultima într-o grupă cu Koln, Lucerna, Oster și Rudar, pierzând cu 8-0 în Germania.
Odată cu momentul West Ham United, cariera lui Dumitrescu o direcție total diferită alegând fotbalul mexican unde a evoluat la America și Atlante, ca apoi să se întoarcă și să se retragă la doar 29 de ani de la Steaua București, încercând pentru o perioadă scurtă postura de impresar sportiv – la care a renunțat în favoarea unei potențiale cariere în antrenorat.
Nu a început chiar de jos, dar a preluat echipe cotate inferior la nivelul clasamentului primei divizii ca Oțelul și Brașov pe care le-a antrenat în primii doi ani, până să i se dea o șansă serioasă la naționala de tineret, cu care a ratat calificarea la turneul final al campionatului european.
De atunci, până în 2010, drumul lui în antrenorat a cunoscut diverse serpentine trecând prin Cipru (Apollon Limassol), România (Bacău) și mai ales Grecia (AEK, Egaleo, Akratitos, Kallithea, PAOK, Panthrakikos), finalizându-și ultima experiență ca manager la Steaua. De atunci este dedicat exclusiv barului său localizat în centrul Bucureștiului și jobului de invitat permanent al emisiunilor de talk-show de la Digisport.
După Popescu și Dumitrescu, a venit momentul unui alt membru din Generației de Aur cu final de nume în –escu să-și pună numele pe placheta istoriei derbiului londonez Chelsea – Tottenham. Numai că acesta va rămâne probabil cel mai bun jucător român pe care l-a văzut Premier League până în prezent, datorită longevității lui și caracterului său ca jucător, mereu tenace și agresiv – Bursucul Dan Petrescu.
La fel ca și Ilie Dumitrescu, Petrescu este născut în București, a crescut la juniorii Stelei, debutând chiar în anul 1986, când Steaua câștiga trofeul suprem european, iar apoi a fost împrumutat pentru rodaj la FC Olt Scornicești. În următorii patru ani s-a făcut remarcat la Steaua ca unul dintre cei mai talentați jucători de flanc drept, atât în apărare cât și în atac.
Cu trei campionate, două cupe și o finală de Cupa Campionilor Europeni în palmares la doar 22 de ani, Dan Petrescu a primit șansa oferită de Revoluție în anii 90, privind deschiderea granițelor și posibilitatea de a evolua în străinătate, alegând Italia ca primă zonă. Foggia și Genoa i-au dat prima șansa, iar experiența la aceste echipe de mijlocul clasamentului l-au călit pe mai departe.
La fel ca și ceilalți colegi de generație, mai ales cei menționați mai sus, anul 1994 a fost un apogeu pentru carierele multor jucători. În acel an, Dan Petrescu a lăsat Italia pentru Anglia, alegând Sheffield Wednesday ca prim club, impresionând în primul sezon și atrăgând atenția celor de la Chelsea, care l-au adus în vara lui 1995 la Londra.
E puțin spus că a fost cea mai inspirată alegere din viața lui de jucător profesionist de fotbal, deoarece a prins cinci sezoane memorabile într-o echipă bună a clubului, aflată la acel moment în tranziție și în căutarea succesului ce avea să vină în următorii 15 ani constant. Și la fel ca în cazul altor fotbaliști de talent, avea doar 28 de ani și părea că era la doua tinerețe.
În primul sezon – 1995-1996 – Dan Petrescu a semnat cu clubul londonez în luna noiembrie 1995, începând sezonul de Premier League la Sheffield, dar asta nu l-a împiedicat să piardă niciunul dintre derbiurile londoneze cu Tottenham Hotspur, el integrându-se ca un jucător titular din prima.
Derbiul din tur s-a jucat pe teren propriu, la aproape două săptămâni de la momentul semnării contractului cu Chelsea, pe 25 noiembrie 1995. Rezultatul a fost o remiză albă, în care Dan Petrescu a fost folosit de antrenorul Glenn Hoddle din primul în ultimul minut. De menționat că acesta a fost primul sezon în care nu a mai jucat – fiind antrenor-jucător până în vara lui 1995.
Meciul retur s-a terminat tot cu o remiză, dar pe White Hart Lane, la data de 27 aprilie 1996. Chelsea a terminat la egalitate, 1-1, într-un meci în care Dan Petrescu a început ca rezervă, dar a fost introdus de Hoddle în minutul 73, prinzând ultimele douăzeci de minute din meci.
La finalul campionatului, Chelsea a terminat pe locul 11 cu 50 de puncte, cu 11 mai puțin decât Tottenham – clasată pe locul 8 și la 32 sub campioana Manchester United. În Cupa Angliei, Chelsea a mers până în semifinalele competiției, unde au fost eliminați tocmai de echipa campioană – care a reușit dubla în acel sezon, iar Tottenham a părăsit competiția în sferturi, din cauza lui Nottinham Forest.
În Cupa Ligii Angliei, Chelsea a fost eliminată încă din turul doi de Stoke City, iar Tottenham Hotspur din turul trei de Coventry City. Deși în sezonul precedent reușiseră o semifinală de Cupa Cupelor, locul 11 nu le-a permis participarea în vreo competiție europeană, situație repetată din nou la finalul acestui sezon.
În al doilea sezon – 1996-1997 – echipa a cunoscut o schimbare de atmosferă și de ținută, trecând de la un antrenor din vechea generație la unul din noua generație – Ruud Gullit (care în sezonul trecut era doar coleg de vestiar cu Dan Petrescu) la prima experiență ca antrenor principal. În final, s-a dovedit o alegere inspirată.
Meciul din tur s-a jucat pe Stamford Bridge la data de 26 octombrie 1996 și a văzut-o pe Chelsea câștigătoare cu scorul de 3-1, un scor în care antrenorul-jucător Gullit și-a pus numele pe lista marcatorilor. Petrescu a început meciul ca titular și a rămas pe tot parcursul partidei, primind un cartonaș galben.
În meciul de pe White Hart Lane, Chelsea continuat seria victoriilor, învingând și de data asta, cu un scor de 2-1 în deplasare pe Tottenham Hotspur. La fel ca în meciul tur, Gullit l-a folosit pe Petrescu din primul până în ultimul minut, reușind să bifeze al patrulea derbi cu Tottenham în doi ani.
Finalul de campionat a găsit-o pe Chelsea pe un impresionant loc 6 – cu 59 de puncte, cu 13 mai multe decât rivală locală Tottenham (locul 10) și la 16 distanță de campioana aceleie ediții – Manchester United. În Cupa Ligii Angliei, Chelsea a fost eliminată în turul trei de Bolton Wanderers, aceeași echipă care a eliminat-o în etapa următoare pe Tottenham Hotspur.
Cel mai bun moment al sezonului l-a reprezentat câștigarea Cupei Angliei – cel mai vechi turneu fotbalistic la nivel de cluburi din lume. Tottenham a fost eliminată rapid din competiție în turul trei, iar Chelsea a avut parte de un culoar relativ bun, Liverpool fiind singurul nume mare eliminat în cale.
În finală (unde Petrescu a jucat toate minutele), londonezii au învins cu 2-0 pe Middlesbrough FC. Pentru o mare parte din jucătorii din lotul lui Chelsea era primul lor mare trofeu – pentru club fiind a doua Cupă după cea din 1970 și a coincis cu o calificare Cupa Cupelor, după o pauză de două sezoane.
Al treilea sezon – 1997-1998 – a fost o nouă treaptă în evoluția clubului și a echipei, reușind cea mai bună poziție în campionat de mai bine de treizeci de ani și câștigând două trofee importante. Acest lucru s-a realizat cu ajutorul a doi antrenori – Gullit și Vialli, ambii colegi ca jucători în echipa lui Chelsea câțiva ani mai devreme.
Derbiul din tur a fost o demonstrație de forță a celor de la Chelsea, care au câștigat pe 6 decembrie 1997 cu 6-1 pe terenul lui Tottenham, reușind cel mai categoric scor în deplasare. La acel meci, Gullit l-a folosit titular pe Dan Petrescu, care a fost decisiv prin pasa decisivă la golul de 2-1 marcat de Di Matteo și prin golul său din minutul 59 din mijlocul careului.
În meciul retur, Chelsea a câștigat din nou, de data asta pe Stamford Bridge, la data de 11 aprilie 1998 cu scorul de 2-0. Cu un nou antrenor pe bancă, Vialli, acesta a început cu Petrescu în echipă din primul minut și a rămas până la finalul meciului, bifând al șaselea derbi londonez cu Tottenham Hotspur în trei ani.
https://www.youtube.com/watch?v=a1vU1wXSVgg
La finalul sezonului de campionat, echipa s-a clasat pe un impresionant loc 4 – cu 63 de puncte, la 15 distanță de campioana Arsenal și cu 19 mai mult decât cealaltă rivală londoneză – Tottenham, aflată pe locul 14, reușind pentru prima dată această clasare după aproape 30 de ani.
Hilar sau nu, următorul trofeu câștigat de Chelsea a venit în Cupa Ligii Angliei, după o finală cu același rival – terminată la același scor ca în sezonul trecut de Cupa Angliei (2-0 cu Middlesbrough FC). Tottenham a ieșit mai devreme din cauza celor de la Derby County.
În Cupa Angliei, soarta a fost mai dură, deoarece Chelsea a fost nevoită să întâlnească pe Manchester United în turul trei, fiind eliminați rapid de viitoarea câștigătoare de Liga Campionilor, spre deosebire de Tottenham care au avansat cu un tur, dar au fost eliminați de cei de la Barnsley.
În Europa, Petrescu a reușit pentru prima și singura oară să ridice un trofeu continental, după ce în urmă cu noua ani rata șansa asta chiar din cauza fostului său antrenor și gol – pe atunci rival și jucător important la Milan (Gullit).
În 1998, Chelsea a câștigat penultima ediție a Cupei Cupelor organizată de UEFA, competița europeană dedicată câștigătoarelor sau finalistelor competițiilor de Cupă – care erau tratate în sistem eliminatoriu spre deosebire de cele de ligă, care funcționează asemenea unui an școlar – cu două semestre și multe săptămâni.
După trei trofee obținute în ultimele două sezoane, Dan Petrescu l-a bifat pe următorul în debutul sezonului 1998-1999, fiind vorba de Supercupa Europei (pe care a ratat-o când er la Steaua pentru că era prea tânăr pentru prima echipă). Cel de-al patrulea trofeu l-au câștigat într-un meci cu Real Madrid, o victorie cu 1-0 la Monaco, un debut de sezon ce avea sî anunțe rezultatele de pe urmă.
Petrescu a prins din nou ambele derbiuri londoneze. În meciul din turul campionatului, disputat la data de 19 decembrie 1998, pe teren propriu, Chelsea a câștigat cu scorul de 2-0 în fața a peste 35.000 de spectatori aflați la stadion.
Gianluca Vialli (al treilea antrenor-jucător de la Chelsea) l-a folosit din primul până în ultimul minut pe Dan Petrescu în echipa sa. Românul a dat pasa decisivă la golul de 2-0 marcat de Flo în minutul 90 – o centrare venită de pe flancul drept pe contraatac reluată în careu cu capul de norvegian.
În retur, Tottenham a reușit să rămână neînvinsă pe White Hart Lane, terminând 2-2 la data de 10 mai 1999, în fața celor de la Chelsea. La acel meci, Vialli l-a introdus din primul minut în echipă pe Dan Petrescu, dar l-a schimbat în minutul 65, privind restul meciului de pe bancă.
La finalul sezonului, Chelsea s-a clasat pe podium – prinzând locul 3 cu 75 de puncte după o luptă în trei pentru campionat cu Arsenal – locul 2 și Manchester United – locul 1, față de care a avut o diferență de maximum patru puncte.
În Cupa Ligii Angliei, Chelsea a fost eliminată în sferturi de Wimbledon FC, aceeași echipă care avea să fie scoasă în semifinalele competiției de Tottenham Hotspur – care au reușit să câștige trofeul în acea ediție. În Cupa Angliei s-a întâmplat aproape ceva similar: Chelsea a fost eliminat din nou în sferturi de Manchester United, iar Tottenham a ajuns până în semifinale, unde a fost scoasă de Newcastle United.
Cu o Supercupă a Europei câștigată în debut de sezon european și cu titlul de câștigătoare a Cupei Cupelor, Chelsea pornea din postura de favorită de a-și apăra titlul european câștigat un sezon înainte. La ultima ediție a acestei competiții din istorie, Chelsea a ajuns până în semifinale, unde a fost eliminată de spaniolii de la Mallorca, norocoșii unei finale jucate și pierdute cu Lazio.
La ultimul sezon – 1999-2000 – pentru Dan Petrescu pe Stamford Bridge, românul a rămas o variantă utilă pentru antrenorul Vialli și colegii săi, bifând pentru al cincilea an la rând ambele derbiuri londoneze împotriva celor de la Tottenham Hotspur. De asemenea, cu ocazia asta românul a prins pentru singura dată în cariera sa gustul Ligii Campionilor în noul format ca jucător.
Implicit, Petrescu a prins din nou cele două derbiuri londoneze cu Tottenham din campionat. În tur, Chelsea a învins pe teren propriu cu 1-0 la începutul anului 2000 (12 ianuarie) pe Stamford Bridge în fața a aproape 35.000 de oameni. Petrescu a început ca titular în echipa antrenată de Vialli și a continuat până la finalul meciului (în care George Weah a marcat la debut).
Returul s-a jucat la mai puțin de o lună de la primul meci, într-o programare relativ ciudată față de cea obișnuită. Pe 5 februarie 2000, Chelsea a învins cu 1-0 în deplasare pe Tottenham, iar antrenorul Vialli l-a folosit pe Dan Petrescu din primul minut ca și titular, alegând să-l schimbe pe final de meci în minutul 84. Pentru român era al zecelea și ultimul derbi londonez Chelsea – Tottenham, în care a fost protagonist.
În campionat, lupta pentru locul 3 de Liga Campionilor a fost acerbă, dar în final, londonezii au pierdut lupta cu Liverpool și Leeds, ultima prinzând locul norocos. La final, Chelsea a terminat pe locul 5 cu 65 de puncte, la 26 de puncte sub campioana Manchester United și cu 12 mai mult decât rivala locală, Tottenham.
În Cupa Ligii Angliei, Chelsea a ieșit din turul trei – eliminată fiind de Huddesfield Town, față de Tottenham a fost scoasă în turul următor de o altă concitadină – Fulham. Ultimul trofeu câștigat de Petrescu a fost Cupa Angliei, pe care albaștrii au câștigat-o într-o finală cu Aston Villa, 1-0; Tottenham fusese eliminată timpuriu încă din turul trei al competiției.
Cum am menționat mai sus, sezonul european a fost unul memorabil pentru român, deoarece a fost singura dată când a participat în Liga Campionilor, ajungând cu londonezii până în sferturile competiției – unde au jucat cu FC Barcelona și au decis calificarea în prelungiri, după ce în primul meci au câștigat.
Cu cinci trofee câștigate și cu peste 200 de meciuri în tricoul lui Chelsea, Petrescu a atins apogeul carierei sale și a ales treptat să caute echipe cu obiective mai discrete și mai liniștite privind notorietatea și performanța, trecând la Bradford City, Southampton și în final la FC Național, unde a devenit antrenor secund-jucător în perioada lui Walter Zenga la club.
După începutul timid la FC Național, Petrescu a ales să fie antrenor principal cu acte în regulă la Sportul Studențesc în vara anului 2003, unde a antrenat în prima jumătate de sezon și a reușit să creeze fundația echipei care va promova un an mai târziu.
În iarna lui 2004 a urmat o perioadă foarte scurtă la Rapid, ca apoi să se întoarcă la Sportul Studențesc, creând într-un an și jumătate nucleul echipei ce avea să termine pe locul 3 sub Steaua și Rapid, luptându-se la titlu o bună perioadă din retur.
La începutul anului 2006 a ajuns în Polonia, unde a antrenat pe Wisla Cracovia, cu care a devenit vicecampion și a fost demis la începutul toamnei. Atunci a revenit în România, la echipa unde avea să facă istorie – Unirea Urziceni – și unde a antrenat cel mai mult – trei ani și jumătate – perioadă în care a câștigat în premieră titlul de campion.
După momentul Urziceni a ales farmecul străinătății, antrenând doi ani și jumătate pe Kuban Krasnodar – pe care a promovat-o în prima ligă și care după plecarea lui avea să participe în Europa League.
Petrescu a rămas încă doi ani în Rusia, la echipa de tradiție Dinamo Moscova, ca apoi să înceapă perioade scurte la cluburi precum Al Arabi, Târgu-Mureș, Jiangsu Siang, Kuban Krasnodar (din nou) și Al Nassr. Singurele trofee câștigate au fost Supercupa României cu Târgu-Mureș în singurul meci oficial la ardeleni și Cupa Federației Chineze în 2015.
În 2017 s-a întors pentru a doua oară în România la CFR Cluj, unde a repetat performanța izbutită la Unirea Urziceni, cu care a câștigat al doilea titlu din carieră. În vara lui 2018 a ales să se întoarcă în China, la o altă echipă, Guizhou Hengfeng, la care a stat până în primă vara lui 2019.
De atunci, a revenit din nou la CFR Cluj, cu care a câștigat al doilea titlu consecutiv și a avut un parcurs memorabil în cupele europene cu echipa sa – eliminând Celtic și fiind aproape de grupele Ligii Campionilor, trecând de grupele Europa League și fiind în primăvara europeană din 2020, plus rămânând un lider infailibil în campionatul românesc de fotbal.
La trei ani de la plecarea lui Petrescu, un nou român a intrat în galeria jucătorilor aduși de Chelsea. De alt profil și alt caracter, văzut de mulți ca pe cel mai talentat jucător român de la Hagi și cu siguranță cel mai scump la nivel de transferuri realizate, Adrian Mutu venea în vara lui 2003 din postura de vedetă și jucător cu potențial și mai mare de performanță, decât cel arătat deja în Italia la Inter, Verona sau Parma.
La doar 17 debuta la FC Argeș, unde se făcuse repede remarcat cât să fie luat și transferat de Dinamo – unde a reușit să marcheze aproape 30 de goluri într-un sezon și jumătate, fiind golgheterul clasamentului în prima ligă la momentul în care italienii l-au transferat în iarna lui 2000.
Interesant e că și după ce a plecat la Inter, nimeni nu l-a depășit în vârful marcatorilor. La doar 19 ani, Mutu ajungea la Internazionale Milano într-o echipă antrenată de Marcelo Lippi – campion mondial cu naționala Italiei în 2006 – și cu jucători ca Peruzzi, Panucci, Zanetti, Blanc, Ronaldo, Baggio, Seedorf, Zamorano, Recoba, Cordoba și Vieri.
După momentul Inter, pentru Mutu au urmat două borne importante în Italia – Hellas Verona și Parma, unde a evoluat în următorii trei ani și a reușit să înscrie 40 de goluri în 100 de meciuri, atrăgând atenția lui Chelsea – care l-a cumpărat pe o sumă de 22,5 milioane de euro pentru cinci sezoane.
În primul sezon – 2003-2004 – cu Ranieri antrenor care l-a observat temeinic în fotbalul italian, acesta l-a folosit pe Mutu doar într-un singur derbi londonez al lui Chelsea cu Tottenham. Se întâmpla pe 13 septembrie 2003, pe Stamford Bridge, iar italianul s-a dovedit inspirat prin alegerea făcută, echipa câștigând cu un scor de 4-2.
Piteșteanul a început titular și s-a făcut remarcat imediat, marcând în minutul 36 golul de 2-1 din pasa lui Damien Duff, după ce Lampard reușise egalarea două minute mai devreme. Acesta nu s-a oprit, mărind avantajul echipei la 3-1, din pasa lui Joe Cole în minutul 74, reușind să bifeze toate minutele pe teren fără a mai fi schimbat. Pentru român a fost prima și singura dublă reușită în Premier League la Chelsea.
Partida retur nu a prins-o, nefiind convocat în lot de Ranieri, Chelsea reușind totuși o victorie în deplasare cu 1-0. La finalul campionatului, echipa a terminat pe locul 2 în clasament, cu 79 de puncte, 11 mai puțin decât campioana și rivala locală neînvinsă în acel sezon – Arsenal Londra.
În Cupa Angliei, Chelsea a ieșit din optimi, eliminată fiind de rivala sus-menționată Arsenal, spre deosebire de Tottenham care a fost eliminată în turul precedent din cauza lui Manchester City. În Cupa Ligii Angliei, ambele echipe s-au oprit în sferturi, Chelsea fiind scoasă de Aston Villa și Tottenham de Middlesbrough, ultima câștigând acea ediție în premieră.
La nivel de Europa, Mutu l-a depășit pe Petrescu, ajungând până în semifinalele Ligii Campionilor cu Chelsea, pe un culoar în care a ieșit pozitiv în fața unor echipe ca Lazio, Beșiktaș, Arsenal sau Stuttgart, oprindu-se cu francezii de la Monaco.
Sezonul 2004-2005 a fost cel care i-a adus picajul în derivă și gol lui Mutu; el a început pata neagră din cariera lui – fiind depistat pozitiv și suspendat șapte luni pentru consum de cocaină. Ironic sau nu, această perioadă a venit odată cu venirea lui Jose Mourinho la clubul londonez, trecându-l pe linie moarte încă de când a venit și nu fusese depistat pozitiv.
Implicit, el nu a putut participa în nicunul din duelurile londoneze cu Tottenham, terminate fără gol primit pentru Chelsea, un 0-0 acasă și 0-2 în deplasare. În premieră după 50 de ani și fărăr Mutu în lot, londonezii au câștigat al doilea titlu din istorie cu 95 de puncte, la 37 de puncte distanță de Tottenham Hotspur.
În Cupa Angliei, albaștrii au ieșit în turul cinci din cauza lui Newcastle, care a întâlnit în faza următoarele din sferturi chiar pe Tottenham, eliminându-i și pe aceștia ajungând până în semifinale. În Cupa Ligii Angliei, Chelsea a câștigat trofeul în fața lui Liverpool, cormoranii fiind cei care i-au scos pe Tottenham în sferturile competiției.
În Liga Campionilor a reușit să repete performanța sezonului trecut, dar a ratat din nou finala – jucată în acea ediție la Istanbul – din cauza lui Liverpool (care s-au revanșat pentru rezultatele din Cupa Ligii Angliei și Premier League).
Ajutat de o formă bună la națională după revenire și de o susținere din partea celor de la Juventus, a revenit treptat în prim-plan, fiind apoi transferat la Fiorentina – unde și-a desăvârșit cea mai bună a formă a carierei – 70 de goluri în aproape 150 de meciuri în cinci sezoane.
Totuși nu a scăpat de fantoma suspendării antidoping, fiind depistat din nou pozitiv cu o substanță interzisă (dar nu cocaină) fiind suspendat în primă fază un an și la finalul judecării, șase luni. Finalul carierei a fost destul de haotic, trecând în ultimii patru ani ca jucător la cluburi precum Cesena, Ajaccio, Petrolul, Pune și Târgu-Mureș, unde a început cariera ca antrenor (deși nu era menționat în acte sau în foaia de joc).
Primul club care i-a acordat oficial încredere în noua postură a fost Voluntari în 2018, care a fost aproape să retrogradeze cu el pe bancă, iar acesta l-a urmat pe Reghecampf în Emiratele Arabe Unite, unde a antrenat până de curând echipa de tineret a clubului Al Wahda. De la începutul anului 2020, Mutu este selecționerul echipei naționale de tineret a României, urmându-i lui Mirel Rădoi – numit la echipa mare.
Ultimul exemplu este o nouă situație de moment bun, urmat de un moment prost. Vlad Chiricheș ajungea la Tottenham Hotspur în toamna anului 2013 la vârsta de aproape 24 de ani, după o carieră relativ scurtă, dar intensă petrecută în fotbalul românesc la echipe precum Internațional, Pandurii și Steaua, cu care a ieșit campion în acel an.
Ajuns la Londra la începutul sezonului 2013-2014, Chiricheș a avut parte de o integrare mai greoaie în lotul lui Tottenham la nivel de meciuri și jocuri, meciul cu Chelsea din tur fiind primul de pe teren propriu în care el a fost convocat de Villas-Boas, antrenorul din acea perioadă. Din păcate, la acea partidă din 28 septembrie 2013, terminată 1-1, Chiricheș a rămas pe banca de rezerve până la final.
Meciul retur jucat pe Stamford Bridge a fost câștigat categoric cu Chelsea, cu scorul de 4-0, fără Chiricheș în lot. În campionat, echipa a terminat pe locul 6, cu 69 de puncte, la 13 distanță de Chelsea, clasată pe locul 3. În Cupa Angliei, Tottenham a ieșit rapid în turul trei, fiind eliminată de Arsenal, față de Chelsea, care a ieșit în optimi din cauza lui Manchester City.
În Cupa Ligii Angliei, ambele echipe au ieșit în sferturile competiției, Tottenham eliminată de West Ham United și Chelsea de Sunderland, ultima reușind să ajungă până în finala competiției. Pe plan continental, Tottenham Hotspur a mers până în optimile Europa League, unde a fost eliminată de Benfica, echipă care avea să joace finala competiției cu Sevilla și s-o piardă după prelungiri și penaltiuri.
Sezonul următor – 2014-2015 – l-a găsit pe Vlad Chiricheș cu un nou antrenor – Mauricio Pochettino – argentinianul dispus să-i acorde șanse în plus, el având destui colegi români în trecut la Espanyol precum Răducioiu, Gâlcă sau Munteanu. De aceea, a prins ambele derbiuri londoneze din Premier League într-un fel sau altul.
Meciul din tur s-a jucat pe Stamford Bridge la data de 3 decembrie 2014, și a fost câștigat de Chelsea clar cu un scor de 3-0. Pocchetino a început cu Chiricheș titular pe banda dreaptă a defensivei, evoluând pănâ la finalul celor 90 de minute, perioadă în care a primit și un cartonaș galben în minutul 49.
În meciul retur, Tottenham și-a luat revanșa cu un scor de 5-3 (exact pe 1 ianuarie 2015 – Anul Nou), printr-o desfășurare spectaculoasă de goluri – Chelsea a deschis scorul, iar în ultimul sfert de oră, Tottenham a revenit și a marcat trei goluri. Chiricheș a fost convocat și a rămas rezervă nefolosită pe banca gazdelor – la prima victorie în fața lui Chelsea în cinci ani.
În campionat, Tottenham a terminat cu o poziție mai sus decât în sezonul precedent – locul 5 cu 64 de puncte, la 23 distanță de campioana și rivala locală – Chelsea, aflată la al cincilea campionat din istoria lor. În Cupa Angliei, ambele echipe au fost eliminate șaisprezecimi – Chelsea de Bradford City și Tottenham de Leicester City, competiția fiind câștigată de Arsenal.
În cealaltă competiție eliminatorie (Cupa Ligii), Tottenham a ajuns pănă în finală, unde a întâlnit-o chiar pe Chelsea și a pierdut cu 0-2, fără ca jucătorul român să participe sau să fie prezent pe banca de rezervă. Iar în Europa, drumul echipei lui Chiricheș a fost oprit încă din șaisprezecimile Europa League de italienii de la Fiorentina, care aveau să ajungă până în semifinalele competiției.
După episodul englezesc, Chiricheș s-a reorientat ajungând în Italia la Napoli, unde a evoluat patru sezoane, cu foarte multe accidentări și operații, nefiind niciodată o soluție sigură pentru echipa antrenată de Sarri și Ancelotti, ca apoi din vara lui 2019 să fie împrumutat la Sassuolo.
În paralel, el a devenit și este în continuare căpitanul naționalei de fotbal a României, preluând banderola de la Răzvan Raț – proaspăt retras. Singurul turneu final la care a participat cu selecționata galbenă a fost în 2016 – Campionatul European găzduit de Franța câștigat de Portugalia.
Luând fiecare exemplu unul câte unul, e ușor de creat un profil al jucătorilor protagoniști în acest derbi londonez. La momentul transferului la Tottenham sau Chelsea, jucătorii aveau anvengură internațională și erau la apogeul formei lor (Popescu, Dumitrescu și Petrescu – naționala în 1994 sau Mutu și Chiricheș – la echipele de club – Parma și Steaua).
După acel moment, ori s-au retras, ori au intrat în anonimat, ori au devenit soluții temporare, ori au devenit vedete la echipe mici. Singura excepție o reprezintă Gheorghe Popescu care a ajuns din Anglia tocmai în Catalunia la FC Barcelona. Probabil, excepția care confirmă regula.
Primul fotbalist român protagonist în derbiul londonez.
Gheorghe Popescu (Tottenham – Chelsea 0-0 – 23.11.1994 – prima ligă)
Primul fotbalist român marcator în derbiul londonez:
Dan Petrescu (Tottenham – Chelsea 1-6 – 06.12.1997 – prima ligă)
Fotbalistul român cu cele mai multe meciuri în derbiul londonez:
Dan Petrescu (Chelsea Londra – 10 derbiuri – toate în Premier League)
Fotbalistul român cu cele mai multe goluri în derbiul londonez:
Adrian Mutu (Chelsea Londra – 2 goluri – ambele în Premier League)
