Români în derbiuri europene: Ajax Amsterdam – PSV Eindhoven

Românii sunt un popor curios și fotbalul nu iese din sfera lor de interes. Din păcate, din cauza vicisitudinilor istorice care au lovit-o ca un buldozer scăpat de sub control, nu mulți au avut șansa aventurii personale în Europa pănă după 1989. Desigur, există excepții și acelea confirmă ambiția și dorința lor de a-și depăși propria situația – sau pur și simplu de a scăpa de prezentul monoton, complicat și gri.

Duminică se va juca derbiul De Topper din Olanda dintre echipele Ajax și PSV, cele mai performante echipe din fotbalul batav alături de Feyenoord. Duelul lor ține de aproape 100 de ani, prima dată întâlnindu-se pe 22 septembrie 1919, într-o perioadă în care țările se organizau în comitete și comiții la Versailles pentru a-și trasa noile granițe sau în alte cazuri, pentru a le fi impuse acele granițe după dorința învingătorilor.

În consecință, de atunci s-au înregistrat aproape 170 de derbiuri ale Olandei, cu Ajax având cele mai multe victorii și Willy van der Kuijlen cele mai multe prezențe și goluri în meciurile de acest profil. Totuși, s-au ivit ocazii în care să-și trecut numele pe casetele tehnice –  antrenori sau jucători din România, care au avut un impact mai mare sau mai mic asupra destinului clubului la care au fost legitimați.

Primul om angrenat în cel mai popular derbi al Olandei este posibil – cel mai reputat antrenor român al tuturor timpurilor – privind nivelul la care a ajuns și impactul avut asupra echipelor din Occident pe care le-a manageriat – Ștefan Kovacs. Născut la Timișoara, acesta a început fotbalul la 11 ani la CA Timișoara, trecând apoi la Oradea și remarcându-se până la 33 de ani în Cluj la U și CFR. După 10 ani ca jucător, au urmat alți zece ani ca antrenor în diferite rânduri la aceleași U și CFR Cluj.

Din 1962 a intrat în cercurile importante ale fotbalului românesc, fiind secundul echipei naționale cu selecționeri precum Silviu Ploeșteanu, Valentin Stănescu sau Ilie Oană, ca din 1967 să devină antrenorul echipei Steaua, unde s-a făcut remarcat câștigând un campionat și două cupe în cei patru ani petrecuți în Ghencea. Timișoreanul a ajuns la Ajax în vara anului 1971 pentru a-l înlocui pe Rinus Michels, ajuns la FC Barcelona.

Sezonul 1971-1972, primul pentru român la Amsterdam, a fost și cel mai fructuos la nivelul performanțelor. Kovacs a reușit să câștige alături cu echipa coordonată din teren de Johan Cruyff toate trofeele puse la dispoziție în acel an: campionatul, cupa, Cupa Campionilor Europeni, Supercupa Europei și Cupa Intercontinentală – fiind printre puținii antrenori care se pot mândri cu acest lucru.

La nivelul derbiului cu PSV, Ștefan Kovacs a rămas neînvins în cele două întâlniri din campionat: în tur – pe 25 septembrie 1971, a remizat în deplasare, 1-1 (având pe Johan Cruyff integralist) și în retur – pe 12 martie 1972, a învins pe teren propriu, cu 4-1 (din nou cu Johan Cruyff tot meciul pe teren). Campionatul l-a câștigat cu 63 de puncte la o diferență de 8 puncte de locul 2 și la 27 de PSV – clasată pe locul 8. În Cupă au avut o misiune relativ complicată, învingând greoi cu 3-2 pe Haga în finală.

În Europa, Kovacs a continuat parcursul istoric al anilor 70 pe care Ajax urma să-l ducă în legendă – cele trei trofee consecutive. După prima CCE câștigată în 1970, a venit rândul lui Kovacs să-i calce pe urme lui Michels și să reușească același lucru după o finală cu Internazionale Milano, câștigată cu 2-0 prin dubla lui Cruyff.

Același Cruyff a fost decisiv în dubla din finala Supercupei Europei, reușind să învingă pe Glasgow Rangers de fiecare dată. Tot el își va pune din nou amprenta în dubla manșă din finala Cupei Intercontinentale, pe care Ajax a reușit s-o câștige în fața lui Independiente, repetând performanță din urmă cu doi ani reușită de Feyenoord – care devenise primul club olandez campion mondial la nivel de cluburi.

Următorul sezon, 1972-1973, a fost unul mai strâns la nivel de rezultate, dar cu performanțe care au menținut Ajax la nivelul cu care s-a obișnuit – reușind să câștige dubla campionat – Cupa Campionilor Europeni, un obiectiv la care mulți antrenori din prezent și patronii lor speră să ajungă măcar la trei ani de la începutul proiectului.

Din nou, bănățeanul a rămas neînvins cu Ajax în derbiurile cu PSV din campionat: în tur – a învins în deplasare, pe 2 septembrie 1972, cu scorul de 3-0, prin tripla lui Piet Kiezler (la care Johan Cruyff a avut o pasă decisivă) și în retur – pe teren propriu, a învins din nou cu 3-1, pe 10 februarie 1973, Cruyff reușind să-și treacă într-un final și el numele pe lista marcatorilor – fiind titular în ambele partide.

Spre deosebire de sezonul de dinainte, în această ediție de campionat, Ajax a reușit să câștige titlul la o diferență de doar puncte în fața urmăritoarei – Feyenoord (aceeași din sezonul precedent), la o diferență din nou mare față de PSV – locul 6 – cu 38 de puncte. În Cupa Olandei, au fost eliminați rapid din competiție, încă din șaisprezecimi de echipa care urma să ia trofeul în acea ediție – NAC Breda.

Al treilea trofeu de CCE a venit aproape de casă, într-o finală jucată la Belgrad pe stadionul Stelei Roșii, unde Ajax s-a impus cu 1-0 în fața italienilor de la Juventus Torino; a devenit primul club în zece ani după Real Madrid care să câștige cel puțin trei trofee europene supreme consecutive – lucrat repetat doar de Bayern în anii 70 și din nou de Real în anii 2000.

După experiența de la Ajax, Kovacs a fost cooptat în cadrul Federației Franceze de Fotbal – al cărei prime reprezentative a fost selecționer între 1973 și 1975, punând bazele echipei care zece ani mai târziu urma să câștige Europeanul găzduit la ei acasă. După experiența din Hexagon, s-a întors în România unde a fost selecționerul naționalei, fără mare succes – ca apoi să aibă experiențe scurte la Panathinaikos și Monaco.

La doar 57 de ani a renunțat la cariera de antrenor și opt ani mai târziu pe 12 mai 1995 a murit, lăsând în urmă momente importante nu numai pentru fotbalul românesc, dar și pentru cel olandez și francez, urme care se văd și azi în echipe importante precum Ajax, Liverpool, Barcelona și orice echipă pasionată de fotbalul total – la care Kovacs nu a renunțat și a mizat la fel de mult, făcându-l pe Cruyff un lider mult mai prezent în teren.

La aproape 20 de ani de la momentul lui Piști Kovacs a venit momentul unui alt personaj istoric din fotbalul românesc – căpitanul naționalei generației 90 – Gheorghe Popescu – ajuns în Olanda la cea mai în vogă echipă din acea vreme – PSV Eindhoven – la vârsta de 23 de ani.

Fundașul născut la Calafat și-a început experiența fotbalistică la juniorii Dunării din localitatea natală la doar opt ani, debutând la 18 ani pentru Universitatea Craiova, echipă la care a jucat timp de cinci ani cu o scurtă întrerupere la Steaua. În paralel, și-a menținut o carieră solidă la echipa națională unde a devenit liderul selecțiilor aproape 10 ani – 125 de meciuri.

După momentul Cupei Mondiale din Italia, acesta a reușit un transfer important la PSV – vicecampioana Olandei în 1990, echipă la care a petrecut patru sezoane. Bobby Robson l-a adus la clubul olandez și acesta va fi un nume important în cariera lui Popescu, deoarece el îi va da banderola de căpitan în perioada când ambii vor fi sub contract cu FC Barcelona, iar Robson îl va avea ca secund-translator pe Mourinho.

În primul sezon la Eindhoven, 1990-1991, PSV a reușit să câștige titlul de campionă într-un duel cap-la-cap cu Ajax, ambele terminând stagiunea cu același număr de puncte – 53, dar cu PSV superioară la nivel de golaveraj. În ceea ce privește Cupa Olandei, PSV s-a oprit în semifinale în fața lui Feyenoord, iar Ajax în sferturi în fața Rodei. Iar nivel european, singura echipă care a putut participa a fost PSV – eliminată rapid din primul tur al Cupei Cupelor de Montpellier.

În ceea ce privește derbiurile cu Ajax, Popescu a prins ambele meciuri din campionat: în tur, PSV a pierdut cu 1-3 în deplasare pe 28 octombrie 1990 un meci în care Bobby Robson l-a introdus titular pe Gică Popescu alături de Gerets în echipă, ambii terminând ca integraliști.

În retur, PSV și-a luat revanșa pe teren propriu cu 4-1 la 7 aprilie 1991, într-un meci condus de Ajax aproape o repriză și întors total în a doua jumătate. Din nou, Popescu a început ca titular și a evoluat tot meciul alături de Romario, care a înscris două goluri.

Următorul sezon, 1991-1992, PSV a continuat cu Bobby Robson pe bancă și a reușit să-și apere titlul de campioană – câștigându-l cu 58 de puncte, cu trei mai mult decât urmăritoarea Ajax. În Cupa Olandei, cele două s-au întâlnit în optimi, Ajax reușind să se impună în prelungiri și oprindu-se doar în sferturi, eliminată fiind de Feyenoord. Iar în Europa, drumul a fost scurt – fiind scoasă de Anderlecht în primul sezon al Ligii Campionilor în noul format cu grupe.

În ceea ce privește derbiurile cu Ajax, Popescu a prins ambele meciuri din campionat, dar și duelul menționat mai sus din Cupa Olandei. Cronologic, primele derbiuri au fost în campionat. În consecință, în tur, PSV a învins cu 3-2 pe teren propriu la 20 octombrie 1991 – cu Popescu titular și integralist pe tot parcursul meciului, la fel ca Romario marcator al unui gol. La oaspeți, Van Gaal i-a folosit pe Frank de Boer, Danny Blind și Dennis Bergkamp, ultimul reușind să înscrie golul de 2-2.

În retur, pe 19 ianuarie 1992, Ajax și-a luat revanșa, cu o victorie scurtă de 1-0 pe teren propriu în fața a 48.000 de oameni adunați pe stadionul din Amsterdam; în acel meci, Gică Popescu a evoluat toate minutele ca titular la fel ca și Romario, Erwin Koeman sau Eric Gerets.

În meciul din optimile Cupei Olandei, jucat o lună mai târziu pe 9 februarie 1992, Ajax s-a calificat cu greu după ce PSV a dus meciul în prelungiri, terminându-se 2-1 în 120 de minute de joc. Popescu a început meciul ca titular și a evoluat până la final, inclusiv reprizele de prelungire, spre deosebire de Romario sau Koeman care au fost schimbați în a doua jumătate a meciului.

Sezonul 1992-1993 a adus cu sine o tranziție de la Bobby Robson la Hans Westerhof, care s-a văzut și la nivelul performanțelor din campionat, cupă și Europa. Singurul trofeu a venit la început – Supercupa Olandei – 1-0 cu Feyenoord (cu Popescu integralist). În campionat, PSV a terminat pe locul 2 la două puncte distanță de noua campioană Feyenoord și la două peste următoarea clasată – Ajax.

În Cupă, PSV a fost eliminat în sferturi de Heerenveen, iar Ajax a câștigat trofeul exact în fața aceleași echipe. În Europa, PSV a bifat prima prezența în grupele Ligii Campionilor, unde a terminat ultima sub Milan, Goteborg și Porto. Singurul rezultat pozitiv în acea ediție a fost o remiză în debutul competiției, 2-2 la Porto, cu Romario marcator al unei duble.

Pentru al treilea sezon la rând, olteanul a rămas un jucător de bază al echipei olandeze – fiind protagonist din nou în ambele derbiuri din campionat cu Ajax. În meciul tur, jucat pe 6 septembrie 1992, PSV a câștigat în deplasare cu 2-1, cu Gică Popescu titular și integralist în echipa antrenată de Wester Hof.

În returul jucat de Sf. Valentin – 14 februarie 1993, PSV a reușit să bifeze a doua victorie consecutivă împotriva lui Ajax pe teren propriu, un 2-1 reușit după ce Bergkamp a deschis scorul la oaspeți. În acel meci, Popescu a fost din nou titular și a rămas pe tot parcursul meciului, primind și un cartonaș galben pe parcurs – fiind important în jocul echipei după ce a rămas în inferioritate numerită din minutul 50.

Ultimul sezon al lui Popescu în Olanda – 1993-1994 – a fost la fel de greoi ca și precedentul – pentru că echipa nu se regăsea după plecarea lui Bobby Robson din postura de manager, iar Westerhof a fost înlocuit cu Aad de Mos, fost secund la Ajax și performer în Belgia cu echipe ca Mechelen sau Anderlecht. În plus, avea în față o generație îmbătrânită care și-a atins apogeul în era Hiddink și acum era nevoită să schimbe rândurile.

În consecință, rezultatele interne au fost dezamăgitoare – locul 3 cu 44 de puncte – la 7 puncte de locul 2 ocupat de Feyenoord și la 10 de noua campioană – Ajax Amsterdam. În Cupă, PSV s-a oprit în sferturile de finală, eliminată greoi de NAC Breda față de Ajax care a fost scoasă în semifinale de NEC Nijmegen. În Europa, drumul a fost scurt – eliminați în primul tur de germanii de la Karlsruher în Cupa UEFA – echipă care a atins semifinalele acelei ediții.

La ultimul sezon în Olanda, Popescu a prins din nou ambele derbiuri cu Ajax Amsterdam din campionat. În tur, pe 5 septembrie 1993, PSV a pierdut cu 0-2 în deplasare și Gică Popescu a fost folosit ca titular, evoluând toate minutele, iar în retur, pe teren propriu, PSV și-a luat revanșa cu un 4-1 reușit pe 6 februarie 1994, din nou cu olteanul născut la Calafat prezent toate minutele pe teren.

Recapitulând situația la general, Gheorghe Popescu a prins în cei patru ani la Eindhoven numai puțin de nouă derbiuri cu Ajax Amsterdam – începând ca titular în toate și evoluând toate minutele – primind un singur cartonaș galben (opt au fost în campionat și unul singur a fost în Cupă), fără să marcheze un gol în poarta celor de la Amsterdam; la nivel de trofee, acesta a câștigat două campionate și o supercupă în Olanda.

După momentul Campionatului Mondial din 1994, Popescu a atras atenția cluburilor importante – fiind achiziționat de Tottenham la finalul verii, după ce acesta a jucat câteva meciuri în debutul primei divizii olandeze. E interesant că l-a avut coleg la Londra pe Ilie Dumitrescu, lucru repetat apoi la Barcelona cu Hagi și apoi la Galatasaray, din nou cu Hagi.

Pe final de carieră a evoluat la Lecce, Dinamo și Hanovra, reprofilându-se pe activitatea de impresar și apoi de președinte de club – după ce în urmă cu aproape 15 ani a încercat să fie fără mare succes președintele Federației Române de Fotbal. În prezent, este președintele clubului Viitorul Constanța – marcând a patra colaborare între el și Hagi – care sunt cumetri – după experiențele comune la națională, Barcelona și Galatasaray.

La doi ani de la plecarea lui Gică Popescu de la PSV, la Eindhoven a fost adus din nou un căpitan al Universității Craiova – component al generației 91, care a luat ultimul campionat în România – Ovidiu Stângă. Originar din Craiova, acesta a debutat exact în acel și a jucat la Universitatea până în 1995, când a fost luat în Spania de Salamanca – unde a jucat 39 de meciuri din 42 în Primera.

Retrogradat cu echipa sa în Segunda, Stângă s-a văzut în fața unei oportunități unice – să evolueze pentru una din cele mai reputate echipe olandeze de fotbal – PSV Eindhoven. Se va dovedi clubul vieții, evoluând cinci sezoane – dintre care doar trei mai multe partide decât jumătate. De altfel, după ce s-a retras, a antrenat pentru o perioadă scurtă echipa de juniori și în prezent este antrenorul echipei feminine a clubului.

În primul sezon – 1996-1997 – olteanul nu a apucat să evolueze foarte mult fiind accidentat și oricum fiind a doua sau a treia variantă ca mijlocaș central după Cocu, Vink sau Zenden. În consecință, nu a prins niciun derbi important cu Ajax Amsterdam, ambele câștigate cu scorul de 2-0 în campionat. PSV a ieșit campioană la două puncte diferență de locul 2 ocupat de Feyenoord și la 16 puncte diferență de Ajax – locul 4.

În Cupa Olandei, Ajax a fost eliminată prematur încă din șaisprezecimi, iar PSV a ieșit din optimile de finală, eșuând în tentativa de-a-și apăra trofeul câștigat cu un an înainte. Iar în Cupa Cupelor a fost eliminată de norvegienii de la Brann în turul doi. Totuși PSV a reușit să înceapă sezonul relativ binișor cu Supercupa câștigată chiar într-un duel cu Ajax, terminat 3-0 chiar la Amsterdam.

Sezonul următor – 1997-1998 – a adus pentru Stângă și primele ocazii de a fi protagonist în derbiurile importante cu Ajax Amsterdam. În tur, într-un meci nebun jucat pe 21 decembrie 1997 la Amsterdam, PSV a învins cu 4-3 după ce până la finalul primei reprize, Ajax avea un avantaj de un gol. La acel meci, Ovidiu Stângă a început ca titular și a evoluat pe tot parcursul meciului, primind un cartonaș galben și avându-i colegi pe teren ca Jaap Stam, Zenden sau Philip Cocu.

În retur, PSV a remizat pe teren propriu, 1-1, la data de 15 februarie 1998, rămânând neînvinsă în acel sezon de campionat în fața rivalilor clasici. Advocaat l-a folosit din nou ca titular pe Stângă, care a fost decisiv pentru echipa sa prin pasa decisivă la golul din minutul 62 marcat de Zenden; olteanul a fost schimbat pe final de meci în minutul 79, un final cu emoții deoarece PSV a terminat derbiul cu doi jucători eliminați.

Cele două echipe au reușit să se întâlnească din nou în ultimul act al Cupei Olandei, pe 17 mai 1998, pe stadionul Amsterdam Arena în fața a 28.000 de spectatori. Ajax-ul a învins fără drept de apel cu un scor de 5-0 pe PSV, cu Litmanen într-o formă de zile mari – o triplă, având în echipă jucători precum Van der Sar, Litmanen, frații de Boer, Laudrup, Blind, Arveladzde. De partea cealaltă, Stângă a fost folosit de Advocaat de la început și a fost schimbat în minutul 64 la scorul de 4-0 pentru Ajax.

Sezonul a început bine cu o Supercupă a Olandei, câștigată în fața Rodei cu 3-1 – un meci fără Stângă și s-a terminat cu o poziție de vice-campioană, la o distanță de 15 puncte de noua campioană Ajax – care i-a permis o poziție în preliminariile Ligii Campionilor. În Europa, PSV a ajuns în grupele Ligii Campionilor unde a terminat pe locul 2 în spatele lui Dinamo Kiev, dar deasupra lui Newcastle și Barcelona, reușind 2 remize de 2-2 cu Barcelona și 2 victorii cu 2-0 cu Newcastle.

Cu două trofee pierdute într-o manieră umilitoare, dar suficient de convenbilă cât mai suporte o nouă șansă la luptă, sezonul 1998-1999 – avea premoniția necesară pentru a fi un sezon de revenire pentru PSV, având în vedere revenirea lui Bobby Robson; acest lucru nu s-a întâmplat, dar l-a scos în evidență pentru prima dată pe Ruud van Nistelrooy – golgheter cu 31 de reușite la 23 de ani.

Olteanul nu a fost folosit de englezul Robson în niciun derby cu Ajax din campionat, competiție în care a terminat pe locul 3 cu 61 de puncte, la 19 distanță de noua campioană Feyenoord; Ajax a terminat pe locul 5 acumulând cu patru puncte mai puțin decât PSV.

În Cupa Olandei, PSV s-a oprit în semifinale în fața Fortunei la care evolua van Bommel și Ajax a câștigat trofeul exact în fața acelei echipe din Sittard. Singura satisfacție din acest sezon a devenit în debutul acestuia, când PSV a reușit să câștige Supercupa Olandei în fața lui Ajax cu scorul de 2-0, fără Stângă pe teren.

Următorul sezon – 1999-2000 – cu un nou antrenor în persoana lui Eric Gerets și un lot omogenizat creat în ultimele două-trei sezoane, PSV a reușit să ia din nou campionatul, dar la o diferență apreciabilă față de locul 2 – ocupat de Heerenveen și la o diferență de 23 de puncte față de Ajax, care a terminat pe locul 5. Singurul derbi jucat de Stângă și ultimul de altfel în Olanda pentru oltean a fost în acel campionat, chiar împotriva unui alt co-național, venit de la Universitatea Craiova – Cristi Chivu.

Meciul retur din campionat jucat la Eindhoven, pe data de 10 februarie 2000, a adus o victorie categorică a lui PSV în derbiul cu Ajax, un 4-0 cu van Nistelrooy marcator de triplă. În acel meci, Ovidiu Stângă a fost folosit de Gerets pe tot parcursul celor 90 de minute, la fel ca și Cristi Chivu de Jan Wouters la Ajax Amsterdam – primind și un cartonaș galben.

Această partidă a fost prima din istoria derbiurilor PSV-Ajax cu cel puțin doi români pe teren și singura de până acum cu cel puțin jucător român prezent la fiecare echipă. Inedit e faptul că amândoi au avut începutul lor fotbalistic la Universitatea Craiova și notorietatea lor a crescut odată ajunși în Olanda.

La nivel de Cupa Olandei, ambele echipe s-au oprit în sferturile de finală ale competiției, iar în Europa – PSV s-a calificat în grupele Ligii Campionilor – unde a nimerit într-o serie cu Valencia, Bayern și Rangers, terminând pe ultimul loc, reușind totuși o remiză 1-1 la Valencia și o victorie cu 2-1 în fața lui Bayern Munchen.

În ultimul sezon, 2000-2001, Stângă nu a evoluat mai deloc, dar a primit să câștige două medalii de aur – una în Supercupa Olandei și una în campionat, ajungând la un număr de șase trofee (3 campioante și 3 supercupe). De altfel, la fel ca în sezonul trecut, campionatul a fost câștigat la o diferență lejeră de locul 2 ocupat de Feyenoord și la una de 22 de puncte de Ajax – care a terminat pe locul 3.

În Cupa Olandei, PSV a fost aproape să reușească eventul, care în finală a fost învinsă la loviturile de departajare de revelația anilor 2000 – FC Twente. În Europa, echipa antrenată de Gerets a avut un parcurs decent și interesant, terminând a treia în grupa G a Ligii Campionilor, sub Anderlecht și Man Utd, dar deasupra lui Dinamo Kiev (în fața căreia și-a luat revanșa față de sezonul trecut).

De remarcat un rezultat impresionant la Eindhoven – 3-1 în fața echipei lui Ferguson, după ce aceștia au deschis scorul. Sezonul european s-a încheiat în Cupa UEFA, unde PSV a fost eliminată în sferturile de finală ale competiției de Kaiserslautern.

După experiența PSV, s-a întors în România, jucând la Dinamo și Universitatea Craiova până în 2004, când s-a întors pentru o scurtă perioadă în Olanda la Helmond; apoi s-a întors din nou în România, unde a devenit antrenorul-jucător al echipei din Craiova, pe care a promovat-o din liga secundă după prima retrogradare în aproape patruzeci de ani.

De atunci, cariera sa fotbalistică s-a axat numai pe antrenorat, fiind stagiar în sezonul 2009-2010 la echipa D1 de juniori a lui PSV, și apoi selecționer între 2010 și 2012 la echipele naționale de juniori U-18 și U-19. Din nou, s-a întors pentru o scurtă perioadă la nou-formata CSU Craiova, ca din 2015 să se ocupe alături de echipa feminină a clubului PSV, din postura de antrenor de secund. Și greu de crezut sau nu, Stângă a reușit să bifeze mai multe derbiuri PSV-Ajax în această conjunctură decât a reușit ca jucător la fotbal masculin, fiind la al cincilea sezon cu echipa olandeză de profil.

În primul sezon (2015-2016) a prins trei meciuri în campionat: primul în noiembrie 2015, o înfrângere 0-1 pe terenul lui Ajax, al doilea – o remiză albă în martie 2016  la Eindhoven, al treilea o nouă înfrângere cu 0-1 pe terenul lui Ajax în aprilie 2016.  Al patrulea meci a fost în Cupa Olandei – unde Ajax a învins cu 5-1 pe PSV în semifinalele competiției. Campionatul l-a terminat pe locul 3 la o diferență de 11 puncte de Twente și Ajax, prima ieșind câștigătoare la goalveraj.

În al doilea sezon (2016-2017) a prins cinci meciuri în campionat: primul în septembrie 2016 – o înfrângere cu 1-2 pe teren propriu cu Ajax, al doilea în noiembrie 2016 – o nouă victorie a lui Ajax cu 2-1, dar la Amsaterdam, al treilea în martie 2017 – o victorie cu 1-0 pentru PSV acasă, al patrulea în aprilie 2017 – o victorie cu 1-0 pentru Ajax pe teren propriu și al cincilea în mai 2017 – o victorie a lui Ajax  cu cu 2-0 pe terenul lui PSV.

Un al șaselea meci a avut loc din nou în Cupa Olandei – unde Ajax a învins cu 2-0 în finala competiției pe PSV. La fel ca în sezonul precedent, PSV a terminat pe locul 3 – cu 23 de puncte la o diferență de 18 față de noua campioană – Ajax.

În al treilea sezon (2017-2018) a prins patru meciuri în campionat: primul în noiembrie 2017 – o victorie cu 2-1 a lui Ajax la Eindhoven, al doilea în februarie 2018 – o victorie cu 3-0 pentru PSV la Amsterdam, al treilea în aprilie 2018 – o victorie cu 6-2 a lui Ajax la Eindhoven și al patrulea în mai 2018 – o remiză 2-2 la Amsterdam.

Un al cincilea meci a venit din nou în Cupa Olandei, unde cele două rivale au repetat scenariul sezonului trecut, jucând din nou finala în luna iunie (2018), și cu Ajax din nou învingătoare după un scor de 3-1. În campionat, PSV a terminat pe locul 5 cu 16 puncte, cu 22 mai puține decât campioana Ajax – care și-a apărat titlul câștigat în urmă cu un sezon.

În al patrulea sezon (2018-2019), formatul competiției s-a schimbat – trecând de la formatul tur-retur-tur-retur la două faze – sezon regulamentar și play-off-play-out. În acel an, PSV a terminat sezonul regulamentar pe primul loc cu 40 de puncte, cu 9 mai mult decât Ajax, dar după înjumătățirea cauzată de sistemul de play-off și faza de play-off, PSV s-a trezit din nou în afara primului – locul 3 cu 31 de puncte cu unul mai puțin decât Ajax și cu patru mai puțin decât campioana Twente.

În acel sezon, Stângă a fost prezent ca secund la patru din aceste derbiuri din campionat: primul în noiembrie 2018, terminat cu o victorie acasă cu 1-0, al doilea în februarie 2019, terminat cu o victorie a lui Ajax la Amsterdam cu 2-0, al treilea în martie 2019, din nou la Amsterdam cu Ajax din nou câștigătoare cu 1-0 și al patrulea în aprilie 2019 cu o victorie la Eindhoven a lui Ajax cu 1-0.

În sezonul curent (2019-2020), PSV Eindhoven a jucat un singur meci în noiembrie 2019 împotriva lui Ajax în liga feminină de fotbal olandeză și a fost o victorie categorică cu 4-1 la Amsterdam, urmând ca meciul retur din sezonul regulamentar să aibă loc în martie 2020. Cumulând toate sezoanele adunate, Stângă a fost protagonist ca antrenor secund la 20 de derbiuri PSV – Ajax la fotbal feminin – 17 în campionat și 3 în cupă: 4 victorii – 2 egaluri – 14 înfrângeri – golaveraj 18-34.

După Gică Popescu și Ovidiu Stângă, un alt fost căpitan al Universității Craiova a luat drumul Olandei – de data asta la echipa care i-a făcut mari pe Cruyff, Van Basten, Rijkaard sau Gullit – Ajax Amsterdam. Un tânăr jucător – fiu de fotbalist decent de mijlocul clasamentului – Cristian Chivu – a început fotbalul la Reșița de unde a fost reperat și apoi scos în lume de Universitatea Craiova.

După doar un sezon în Oltenia, Chivu a fost transferat la Ajax Amsterdam, unde în patru ani a devenit unul dintre liderii echipei ce reușea sferturile de finală în Liga Campionilor, fiind cel mai apreciat jucător al echipei în 2000, 2001 și 2003. La doar 18 ani, reșițeanul începea aventura vieții lui care avea apoi să-l propulseze în campionatul Italiei – unde a făcut istorie mai bine de 10 ani.

În primul sezon, 1999-2000, Chivu a venit la Amsterdam după începutul sezonului, ratând meciul de Supercupa Olandei, pierdut oricum în fața lui Feyenoord. În campionat, Ajax a terminat pe locul 5 cu 61 de puncte la o diferență de 24 de puncte de campioana PSV, iar în Cupa Olandei, ambele au fost eliminate în faza optimilor de finală. În Europa, Ajax a fost eliminată încă din toamnă de Mallorca.

Bănățeanul a prins ambele derbiuri din campionat ale lui Ajax cu PSV – pierdute și cu patru goluri marcate în meci. Primul meci a venit în tur pe 15 decembrie 1999, la Amsterdam, unde Ajax a fost învinsă cu 1-3 de PSV, un meci în care van Nistelrooy a marcat o triplă și Chivu a început ca titular, evoluând toate minutele pe teren la echipa antrenat de Jan Wouters, primind și un galben în minutul 54.

Meciul retur jucat pe 10 februarie 2000 în deplasare a adus din nou a victorie a celor de la PSV, cu un 4-0 categoric marcat din nou de o triplă a lui van Nistelrooy și un gol al lui Van Bommel; Chivu a început din nou ca titular și a evoluat pe tot parcursul meciului, primind și un cartonaș galben întretimp. De asemenea, la gazdele – Stângă a fost și el prezent pe tot parcursul partidei, marcând prima și singura dată când fiecare echipă avea pe teren cel puțin un jucător român activ.

Următorul sezon – 2000-2001 – i-a adus lui Chivu un nou antrenor – Co Adriaanse și un coleg de națională la club – portarul Bogdan Lobonț venit de la Rapid București. Era pentru prima dată când una din cele două mari rivale olandeze aveau cel puțin doi jucători români, chiar dacă nu au reușit să evolueze împreună în acest derbi.

În campionat, Ajax a terminat pe locul 3 cu 61 de puncte la o distanță de 22 față de campioana PSV, iar în Cupă – Ajax a fost eliminată timpuriy încă din optimi despre deosebire de PSV care a atins finala, pierdută la loviturile de departajare în fața celor de la Twente. În Europa, la fel ca în sezonul precedent, cei de la Amsterdam au fost eliminați în turul doi de elvețienii de la Lausanne.

Din păcate, Chivu a fost singurul român protagonist în derbiul Ajax – PSV și doar o singură dată – în meciul tur de la Eindhoven, jucat pe 29 octombrie 2000, unde cele două echipe au terminat la egalitate, 1-1. La acea partidă, reșițeanul a început ca titular și a fost schimbat în minutul 69 de antrenorul Co Adriaanse.

Sezonul 2001-2002 a fost primul sezon în care Chivu s-a remarcat ca lider al echipei, fiindu-i încredințată banderola de căpitan după venirea lui Ronald Koeman în luna decembrie în locul lui Co Adriaanse. Și probabil a fost o decizie mai mult decât inspirată, ținând cont că Ajax a câștigat în acel an primul event/dublă cupă-campionat după cel din 1998. De asemenea, el și cu Lobonț deveneau primii români care reușeau acest lucru de la Ștefan Kovacs, care fix cu 30 de ani în urmă câștiga ambele trofee interne cu echipa lui Cruyff.

Însuși Chivu e de părere că un episod delicat cu Ibrahimovic i-ar fi adus această onoare – la un antrenament din decembrie 2001, după o intrare violentă a lui Zlatan și clinciuri constante, cei doi au intrat în conflict și atmosfera era încordată. Evident, suedezul a reacționat primul, dar românul i-a răspuns cu aceeași măsură, impunându-se în fața colegilor pentru a evita alte conflicte inutile pe terenul de joc.

Fiind căpitan de echipă, prezența e mai mult decât obligatorie – fiind protagonist în derbiurile din campionat, dar și în cel apărut în Cupa Olandei. Din păcate în campionat pentru Chivu, PSV a rămas neînvinsă în duelurile directe, reușind o victorie și un egal. Meciul tur jucat pe 25 noiembrie 2001 la Amsterdam a adus o victorie cu 3-1 pentru PSV, în care românul a fost titular și a jucat toate minutele, la fel ca și Zlatan Ibrahimovic.

Meciul retur, din deplasare, jucat pe 24 martie 2002, a adus o nouă remiză la Eindhoven, între PSV și Ajax, cu Ronald Koeman la primul derby de acest gen – folosindu-l pe Chivu din primul până în ultimul minut. Derbiul din Cupă a avut loc în semifinalele competiției pe terenul celor de la Ajax, care a câștigat cu 3-0; Chivu a fost titular și a evoluat toate minutele în echipa antrenată de Koeman.

Sezonul intern a compensat evoluția pe plan european – unde au ieșit rapid din competițiile importante – eliminați de Celtic în preliminariile Ligii și eliminați de Copenhaga în turul doi din Cupa UEFA. Totuși, acest lucru avea să se schimbe în sezonul imediat următor.

Ultimul sezon al lui Chivu la Amsterdam – 2002-2003 – a fost și cel mai aventuros la nivelul cupelor europene – reușind să atingă sferturile de finală ale competiției după ce a depăși două faze grele ale grupelor Ligii Campionilor. În continuare căpitan, acesta a fost pe teren la majoritatea meciurilor de campionat, terminând pe locul 2 cu 83 de puncte, la unul diferență de PSV, iar în Cupa Olandei s-a oprit în semifinale, la fel ca și PSV.

Sezonul competițional a început cu meciul de Supercupă a Olandei, care a fost din nou un derbi între Ajax și PSV disputat pe 11 august 2002, pe stadionul din Amsterdam. Echipa antrenată de Koeman a câștigat cu 3-0 și Chivu a evoluat pe tot parcursul meciului, purtând banderola de căpitan de la început și luând un cartonaș galben în minutul 74.

Pentru român a fost al treilea și ultimul trofeu câștigat cu echipa batavă într-un an 2002 – care i-a adus de altfel și primul premiu de Cel Mai Bun Fotbalist Român din partea GSP.

În meciurile de campionat, PSV și-a menținut din nou invincibilitatea în derbiurile cu Ajax, câștigând atât pe teren propriu, cât și în deplasare. În meciul tur, disputat la Amsterdam pe 15 decembrie 2002, Ajax a pierdut cu 2-4; Chivu a fost început ca titular și cu banderolă, dar a fost schimbat în minutul 8 din cauza unei accidentări la scorul de 0-0.

În meciul retur de la Eindhoven jucat pe 23 martie 2003, PSV s-a impus cu 2-0 prin dubla lui Kezman, care marcase un gol și în prima jumătate de campionat. La acel meci, Cristi Chivu a început ca titular și cu banderolă alături de colegul său de națională, Bogdan Lobonț – care bifa astfel primul derbi PSV – Ajax din carieră și marca primul meci în care doi români au fost pe teren în același timp la una din cele două echipe. Din păcate pentru Chivu, acesta a fost eliminat în minutul 70 pentru cumul de cartonaș galbene.

În Europa, Ajax a reușit să obțină cea mai bună performanță din 1997 până la acea vreme, ajungând în sferturile competiției Ligii Campionilor – unde a fost eliminată de AC Milan. Interesant e că în perioada aceea cele mai bune performanțe în Ligă au venit în compania echipelor italiene (1995 – finala câștigată cu Milan, 1996 – finala pierdută cu Juventus, 1997 – semifinala pierdută cu Juventus).

Integralist în meciul din grupe cu Roma din decembrie 2002, terminat 1-1, Chivu a atras atenția oficialilor italieni care au decis să-l transfere pe jucătorul bănățean la echipa romană pentru suma de 18 milioane de euro, o sumă record la acea vreme pentru gruparea din Amsterdam.

După transferul în Italia, Chivu a rămas unul dintre cei mai reputați jucători români din străinătate, evoluând până în 2014 în Peninsulă și reușind să câștige toate trofeele interne cu Internazionale, echipă la care antrenează în prezent la juniori.

Transferat în 2000 după Europeanul din Benelux, Bogdan Lobonț i-a urmat lui Cristi Chivu la Ajax Amsterdam, devenind al doilea jucător român din lot și o soluție de rezervă pentru postul de portar – ocupat fără probleme de Fred Grim.

Născut la Hunedoara, acesta a început fotbalul la 13 ani în localitate la echipa Corvinul, unde a debutat apoi la echipa mare în 1995 și apoi a fost transferat de Rapid în 1997, unde a câștige primele trofee importante din carieră – cupa, campionatul și supercupa cu Rapid. În 2000, a fost selecționat la 22 de ani de Emeric Ienei în lotul de 23 de jucători prezent la campionatul european din Belgia și Olanda.

În primul sezon, 2000-2001, Lobonț nu a fost folosit aproape deloc, ratând astfel derbiurile PSV-Ajax. În campionat, Ajax a terminat pe locul 3 cu 61 de puncte la o distanță de 22 față de campioana PSV, iar în Cupă – Ajax a fost eliminată timpuri încă din optimi despre deosebire de PSV care a atins finala, pierdută la loviturile de departajare în fața celor de la Twente. În Europa, la fel ca în sezonul precedent, cei de la Amsterdam au fost eliminați în turul doi de elvețienii de la Lausanne.

Fără multe meciuri la activ și cu un potențial încă nefolosit, Ajax s-a orientat să-l împrumute pe Lobonț la Dinamo București pentru un sezon, reușind în 2001-2002 să devină din nou campion – fiind aproape de event, deoarece a fost prezent în finala Cupei în fața fostei sale echipe, care a reușit să câștige – Rapid. Cu peste 20 de meciuri jucate la Dinamo, părea că Lobonț a reintrat în forma care l-a adus la Ajax în urmă cu doi ani.

Revenit în același sezon în care Stekelenburg debuta și era potențial viitor portar titular al clubului și naționalei batavilor, Lobonț părea că va continua să aibă o concurență inabordabilă în 2002-2003. Totuși, a reușit să joace aproape jumătate din meciurile din campionat, fiind protagonist și la performanța europeană din sferturile Ligii Campionilor. Singurul trofeu câștigat a fost cel din debut – Supercupa Olandei, în care nu a apucat să evolueze.

În campionat, Pisica a prins un singur derby cu PSV în acel sezon: în meciul retur – de pe 23 martie 2003, jucat la Eindhoven, unde PSV a ieșit învingătoare cu 2-0. Interesant e că pentru Lobonț a fost primul meci ca titular într-un astfel de derby (evoluând tot meciul), spre deosebire de Chivu – căpitanul echipei – era la ultimul derbi olandez din carieră, el luând calea Italiei în vara acelui an.

În Europa, Ajax a reușit să obțină cea mai bună performanță din 1997 până la acea vreme, ajungând în sferturile competiției Ligii Campionilor – unde a fost eliminată de AC Milan. Interesant e că în perioada aceea cele mai bune performanțe în Ligă au venit în compania echipelor italiene (1995 – finala câștigată cu Milan, 1996 – finala pierdută cu Juventus, 1997 – semifinala pierdută cu Juventus).

Lobonț a fost prezent în toate meciurile din anul calendaristic 2003 al acelui sezon european, incluzând aici duelurile cu Arsenal (1-1, 0-0), Valencia (1-1), Roma (1-1) și Milan (0-0, 2-3). Echipa din Amsterdam antrenată de Ronald Koeman mai avea jucători precum Maxwell, Litmanen, Ibrahimovic, Nigel de Jong, Galasek, van der Vaart, van Demme, van der Meyde, Pienaar, Yakubu sau Sneijder.

La al treilea sezon la Amsterdam și cu meciuri constante în anul 2003, părea pentru Lobonț că va continua pe aceeași linie și în sezonul 2003-2004; în plus a beneficiat de apariția unui alt coechipier din România – Nicolae Mitea – venit și el de la Dinamo unde a jucat relativ puțin înainte să fie semnat de olandezi.

În campionat, Lobonț a fost din nou prezent doar un singur derbi împotriva lui PSV: în tur, pe 26 octombrie 2003, Ajax a remizat la Eindhoven – scor 2-2, meci în care hunedoreanul a fost titular și integralist. Totuși, se poate mândri că în acel an a câștigat campionatul olandez, terminând deasupra locului 2 ocupat de PSV cu șase puncte în plus.

În Cupa Olandei, Ajax a fost eliminată rapid – ieșind din optimile de finală spre deosebire de PSV care a fost scoasă în sferturi, iar în Europa – olandezii s-au potignit într-o grupă a Ligii Campionilor, unde au terminat ultimii sub Milan, Celta Vigo și Brugge.

Ultimul sezon pentru Lobonț la Ajax – 2004-2005 – a fost și cel mai ciudat, deoarece a însumat multe situații interesante. După aproape patru ani, Koeman a fost schimbat în mijlocul campionatului cu Danny Blind, echipa a fost aproape de trofee, dar totuși au terminat departe, iar el a bifat în premieră două derbiuri cu PSV în același sezon, deși era a treia variantă după Vonk și Stekelenburg.

În meciul tur de pe 24 octombrie 2004, jucat la Eindhoven, Ajax a pierdut cu 0-2 în fața lui PSV, avându-l pe Lobonț titular în poartă. Din cauza unei accidentări – fractură în partea superioară a tibiei – venită în urma unei aterizări greșite, Koeman a fost nevoit să-l înlocuiască în minutul 56, când scorul era deja 2-0 pentru PSV.

În retur, la Amsterdam, pe 20 martie 2005, PSV a învins fără drept de apel pe Ajax cu un scor de 4-0, în care căpitanul acestora, Mark van Bommel a înscris trei goluri în doar 15 minute. Din păcate, pentru Lobonț el a fost prezent din primul până în ultimul minutla această seară nefericită – având o vină la fel de mare la fel ca și fundașii din fața lui, visători la marcaj.

La finalul campionatului, Ajax a terminat pe locul 2 cu 77 de puncte, la o distanță de 10 puncte față de noua campioană PSV. Meciul din debutul sezonului de Supercupă l-a pierdut în fața lui Utrecht, iar în Cupă a ajuns până în semifinale, unde a fost scoasă de Willem II Tilburg, față de PSV care a câștigat finala și a reușit eventul dubla cupă-campionat.

În Europa, Ajax a terminat pe locul 3 în grupa C din Liga Campionilor sub Juventus și Bayern, prinzând un culoar secundar în Cupa UEFA – cel mai bun rezultat fiind o remiză la Amsterdam cu bavarezii – un 2-2 în care Mitea a marcat golul de 2-1. Ajunși în Cupa UEFA, au fost eliminați imediat de francezii de la Auxerre care au avansat până în sferturile competiției – fiind scoși de câștigătoarea acelei ediții – CSKA Moscova.

După era Amsterdam, cariera lui Lobonț s-a reorientat în două direcții – România și Italia. Prima echipă la care a mers a fost Fiorentina, unde a fost soluția pe termen scurt în lipsa lui Sebastian Frey, ca apoi să fie împrumutat la Dinamo pentru ultimul titlu câștigat din istoria lor. Fiind titularul naționalei și un jucător cu experiență, ca portar avea nevoie de meciuri, așa că s-a reorientat spre Dinamo unde a semnat până în 2009, ca apoi să fie luat liber de contract de Roma.

Fiind un lider extraordinar în vestiar, el a fost sub contract cu romanii aproape 10 ani, perioadă în care a jucat puțin, dar a avut timp să se pregătească pentru meseria de antrenor, debutând în 2018 la Universitatea Cluj cu care a ratat –la mustață- promovarea și apoi a ajuns secundul lui Contra la echipa națională.

După Chivu și Lobonț, a venit rândul unui nou jucător talentat român să ajungă la Ajax la doar 18 ani după ce a fost reperat în câteva meciuri la Dinamo București – Nicolae Mitea. Acesta a început fotbalul la 9 ani, trecând de la echipe de cartier ca Titan sau Juventus la juniorii unor cluburi titrate ca Rapid și Dinamo.

În primul sezon, 2003-2004, bucureșteanul a prins un singur derbi împotriva clor de la PSV Eindhoven. Și a fost unul memorabil. Se întâmpla în retur pe 8 februarie 2004, pe teren propriu, unde Ajax învingea cu 2-1 rivala lor clasică.

În acel meci, Mitea început ca rezervă, ca apoi să fie introdus de Koeman în minutul 54 și șase minute mai târziu să marcheze golul victoriei, de 2-1, după ce echipa fusese condusă la pauză cu 0-1 prin golul lui Hesselink. Pentru prima și singura dată, un român a marcat (și într-o manieră decisivă) într-un derbi PSV-Ajax.

Pentru român a fost un sezon mai mult decât bun fiind unul din golgheterii echipei cu 7 goluri – la fel ca van der Vaart sub Sneijder, Sonck și Ibrahimovic – aflat la ultimul sezon la Amsterdam. În plus, a reușit să câștige campionatul olandez cu un avans de șase puncte în fața rivalilor de la PSV.

În Cupa Olandei, Ajax a ieșit rapid în optimile de finală, față de PSV care a mai avansat un tur până în sferturi, iar în Europa – olandezii s-au potignit într-o grupă a Ligii Campionilor, unde au terminat ultimii sub Milan, Celta Vigo și Brugge.

Sezonul 2004-2005 a adus o tranziție în cadrul clubului, lucru care s-a schimbat atât la nivelul antrenorilor, cât și la jucători, care făceau schimbul de generații, Mitea regăsindu-se în lotul cu potențial și talent pe care Ajax părea că urma să se bazeze pe termen lung. De asemenea, a fost și ultimul sezon când l-a avut coleg la club pe coechipierul său de la națională, Bogdan Lobonț.

Privind derbiurile cu PSV, Mitea le-a prins pe amândouă în campionat: în tur – în deplasare, pe 24 octombrie 2004, în deplasare, unde PSV a învins cu 2-0 – Mitea a început ca rezervă și Koeman l-a introdus în minutul 58, evoluând până la finalul meciului. Apoi, în retur, pe teren propriu, pe 20 martie 2005, când Ajax a fost învinsă cu 0-4 – bucureșteanul a fost din nou rezervă și a fost introdus de Danny Blind – acum antrenor – în minutul 63, până la final – fără impact important în joc.

La finalul campionatului, Ajax a terminat pe locul 2 cu 77 de puncte, la o distanță de 10 puncte față de noua campioană PSV. Meciul din debutul sezonului de Supercupă l-a pierdut în fața lui Utrecht, iar în Cupă a ajuns până în semifinale, unde a fost scoasă de Willem II Tilburg, față de PSV care a câștigat finala și a reușit eventul dubla cupă-campionat.

În Europa, Ajax a terminat pe locul 3 în grupa C din Liga Campionilor sub Juventus și Bayern, prinzând un culoar secundar în Cupa UEFA – cel mai bun rezultat fiind o remiză la Amsterdam cu bavarezii – un 2-2 în care românuș a marcat golul de 2-1. Ajunși în Cupa UEFA, au fost eliminați imediat de francezii de la Auxerre care au avansat până în sferturile competiției – fiind scoși de câștigătoarea acelei ediții – CSKA Moscova.

Sezonul 2005-2006 se poate spune că a fost începutul sfârșitului pentru talentul care a sfârșit speranță. După o formă bună arătată în meciurile amicale – 5 goluri în 9 meciuri, acesta a suferit o accidentare gravă la genunchiul drept într-un meci amical cu Boca Juniors, o problemă care inițial ar fi ținut șase luni, dar s-a prelungit într-o problemă continuă la nivel fizic și la nivel sportiv pentru Mitea.

În consecință, nu a putut juca decât un singur meci în tot sezonul, iar acela nu a fost un derbi cu PSV, dar asta nu l-a împiedicat să primească o medalie de aur după câștigarea Supercupei Olandei de către Ajax în fața rivalilor clasici, cu 2-1. În campionat au continuat evoluția șubrezită, terminând pe locul 4 – cu 60 de puncte, cu 24 mai puține decât campioana PSV, prinzând play-off-ul pentru Liga Campionilor.

Revenit fizic după accidentare, dar insuficient de apt pentru a susține un efort fizic considerabil, Mitea a prins totuși un derbi cu PSV de pe banca de rezervă. Se întâmpla în finala Cupei Olandei, al patrulea derbi într-un sezon cu unul în Supercupă și două clasice în campionat, care i-au adus celor de la Amsterdam un nou trofeu – după o victorie cu 2-1 prin dubla lui Huntelaar.

Cu două trofee în palmares fără prea mult efort la Ajax – Cupa și Supercupa, Mitea părea că și-a salvat un sezon aproape de neamintit din cauza accidentări, plus că în Europa echipa sa a reușit să atingă optimile Ligii Campionilor, eliminată greu din nou de o echipă din Milano, Internazionale, după ce a terminat pe locul 2 într-o grupă cu Arsenal, Thun și Sparta Praga.

Ultimele două sezoane – 2006-2007 și 2007-2008 au adus apariții meteorice pentru Mitea, acesta ducându-se spre o direcție clară – abisul scufundat de haosul unei vieți extrasportive incerte. Cu timpul a ajuns o vedetă a presei mondene și o fantomă a terenului de joc, lucru care l-a adus în atenția jurnaliștilor care l-au transformat dintr-un potențial talent într-un subiect clasic de satiră.

Totuși, acesta a mai bifat un singur derbi înainte să părăsească Amsterdamul. Se întâmpla pe 12 noiembrie 2006, pe teren propriu, unde Ajax era învinsă cu 0-1 de liderul de atunci – PSV. Fostul secund al lui Rijkaard la Barcelona și acum principal la olandezi, Henk ten Cate l-a introdus pe final de meci în minutul 83, jucând toate minutele rămase.

Sezonul 2006-2007 i-a adus o Supercupă (chiar în fața lui PSV) și o Cupă a Olandei (o competiție unde PSV s-a oprit în sferturi), iar campionatul a fost pierdut la golaveraj – mai exact – o diferență de un singur gol între golaverajele celor două echipe – clasate pe primele locuri cu câte 75 puncte. În Europa, Ajax a ieșit repede din Liga Campionilor și a avansat până în șaisprezecimile Cupei UEFA, unde a fost scoasă de Werder.

Sezonul 2007-2008 a fost mult mai dezamăgitor, aducându-i lui Mitea doar o Supercupă, a treia din palmares cu Ajax, din nou după un duel cu PSV la care nu a luat parte, o eliminare rapidă în optimile Cupei Olandei și alte două eliminari scurte și simple în Europa – Liga Campionilor (de Slavia Praga) și Cupa UEFA (de Dinamo Zagreb). În campionat, a terminat pe locul 2, cu 69 de puncte la 3 distanță de campioana PSV, care și-a apărat titlul.

După această experiență, Mitea a avut șase ani în care a pendulat între incertitudine și haos, jucând doar 28 de meciuri și marcând de două ori la două din cele patru cluburi la care a fost legitimat – Ionikos, Dinamo, Petrolul și Concordia Chiajna. Din fericire, viața extrasportivă s-a liniștit devenind șot și tată de fetiță, în paralel cu activitatea de dezvoltator imobiliar, domeniu în care s-a reprofilat și are prosperitate.

Mitea se poate mândri totuși cu două lucruri importante pe lângă campionatul, două cupe și trei supercupe câștigate multe in-absentia cu Ajax. Până la această oră, rămâne primul și singurul român care a marcat într-un derbi PSV-Ajax, iar Lobonț l-a ales în echipa celor mai buni jucători cu care acesta a evoluat de-a lungul carierei de jucători.

De la o extremă la altă, trecem la George Ogăraru – probabil cel mai –perfect- jucător la nivel de aparență publică și sportivă, deoarece nu prea există presă negativă în ceea ce îl privește, pe lângă faptul că pare că duce o viață perfectă – o carieră simplă și bogată, o familie frumoasă, înrudit cu părintele spiritual al fanilor steliști – Marius Lăcătuș. Ce-și poate dori mai mult o asemenea persoană. Fotbal total, probabil.

Născut și crescut în București la fel ca Mitea, Ogăraru a luat un alt drum – cel al Stelei de la 11 ani până la 18 ani, când a debutat la echipa mare a Stelei. Un fundaș dreapta de perspectivă, acesta a fost împrumutat pentru a-și face rodajul de joc la Reșița și Oțelul, între 2000 și 2002, când ajunsese la o maturitate suficientă cât să-l facă o piesă indispensabilă în echipa Stelei.

De altfel, performanța din 2006 când alături de colegii săi de la Steaua a ajuns până în semifinalele Cupei UEFA – foarte aproape de finală – le-a atras atenția celor de la Ajax care au văzut în român un potențial jucător de valoare pentru fotbalul olandez; în plus, era recunoscut în România pentru loviturile lui de la margine, când își lua un elan similar celor care execută un corner clasic.

În sezonul 2006-2007, Ogăraru a început sezonul pozitiv, câștigând Supercupa Olandei chiar într-un derby cu PSV, după o victorie cu 3-1 pe 13 august 2006; în acel meci, Henk ten Cate l-a introdus ca titular și l-a schimbat imediat după pauză cu Heitinga – polivalent, atât pe banda dreaptă cât și pe centru.

În campionat, a prins un singur derbi, pe cel din retur de pe 15 martie 2007, de pe terenul lui PSV, unde Ajax a învins cu 5-1 fără drept de apel. Henk ten Cate l-a introdus din nou ca titular după meciul din Supercupă, dar de data asta l-a menținut până la sfârșit, un lucru de ajutor fiind și scorul. Campionatul l-a terminat pe locul 2 și implicit a fost pierdut la golaveraj – mai exact – o diferență de un singur gol între golaverajele lor și a lui PSV – clasate pe primele locuri cu câte 75 puncte.

După Supercupa Olandei a urmat un nou trofeu pentru Ajax – Cupa Olandei, câștigată într-o finală cu AZ Alkmaar la penaltiuri, unde Ogăraru a jucat toate cele 120 de minute și a înscris una din loviturile decisive de departajare; PSV a ieșit repede în sferturi. În Europa, Ajax a ieșit repede din Liga Campionilor și a avansat până în șaisprezecimile Cupei UEFA, unde a fost scoasă de Werder.

Următorul sezon – 2007-2008 – a fost unul similar cu cel de dinainte, rezultate incerte, dar trofeul de început al sezonului adjudecat. Din nou, Ogăraru a câștigat o Supercupă a Olandei într-un derbi cu PSV, jucat pe 11 august 2006, decis de un simplu 1-0; în acel meci, românul a început titular și a fost schimbat în minutul 26, fiind înlocuit cu van der Wiel. Bucureșteanul ajungea deja la trei trofee în doi ani și părea că are o istorie destul de decentă pentru un fotbalist român la o echipă mare.

În campionat nu a prins niciun derbi între PSV și Ajax, fiind în cel mai bun caz doar rezervă la meciul din retur, martie 2008, o remiză albă disputată la Eindhoven. În campionat, a terminat pe locul 2, cu 69 de puncte la 3 distanță de campioana PSV, care și-a apărat titlul. În Cupa Olandei a suferit eliminare rapidă în optimile competiției și apoi și alte două eliminari scurte și simple în Europa – Liga Campionilor (de Slavia Praga) și Cupa UEFA (de Dinamo Zagreb).

În sezonul următor, Ogăraru a fost împrumutat la Steaua București, unde a reușit – ironic – ceea ce credea că va reuși în primă fază la Ajax și nu putea la momentul plecării – să facă la Steaua – calificarea în grupele Ligii Campionilor. Avându-l pe nașul său de cununie ca antrenor, Lăcătuș, a beneficiat de acces la prima echipă în mod constant, fiind alături de Golanski soluțiile pe partea dreaptă a defensivei Stelei.

La fel ca în cazul lui Lobonț și Mitea, ultimul sezon al lui Ogăraru – 2009-2010 – a fost unul dureros din punctul de vedere al meciurilor jucate – puține și insuficiente pentru a bifa un derbi cu PSV. La fel ca Mitea, și în cazul lui au început să-și simtă facă simțit efectul accidentările dese (dar nu așa de grave).

În campionat, Ajax a terminat pe locul 2 cu 85 de puncte, cu unul mai puțin decât noua campioană – Twente și cu cinci mai mult decât rivala PSG, clasată pe locul 3. În Cupa Olandei, Ajax a ajuns până în finala competiției, pe care a și câștigat-o în fața celor de la Feyenoord în dublă manșă, după ce aceștia eliminaseră pe PSV din sferturi. În Europa League a fost scoasă în șaisprezecimi de Juventus.

După experiența de la Amsterdam, Ogăraru s-a reorientat spre Elveția, unde și-a petrecut ultimii ani ca jucător profesionist la FC Sion – cu care a câștigat și cupa țării respective. La un an după ce s-a retras, a început activitatea de antrenor la același club care l-a învățat multe lucruri despre fotbalul occidental, Ajax Amsterdam.

Prima echipă din cadrul clubului care l-a cooptat a fost cea de tineret, Jong Ajax, în sezonul 2013-2014 pe postul de secund al lui Alfons Groenendijk – un antrenor cu licență PRO – un detaliu important pe mai departe. Acel sezon a fost primul în care echipa de rezerve a celor de la Amsterdam a jucat în liga secundă de fotbal din Olanda – una profesionistă – diferită de cele în care jucase anterior ca și echipă de tineret, rezerve, juniori.

În cele două derbiuri din campionat cu reprezentativa similară a celor de la Eindhoven, Jong PSV, Ajax a rămas neînvinsă: un 4-2 în tur în deplasare, pe 2 septembrie 2013 și un 2-2 în retur pe teren propriu, pe 9 decembrie 2014. Echipa antrenată de Ogăraru a terminat la fel ca și cea a lui PSV în a doua jumătate a clasamentului, Ajax ocupând locul 14 cu 50 de puncte, cu patru mai puțin decât locul 10 – PSV.

În toamna anului 2014 s-a întors în România, ca antrenor al Universității Cluj, alături de Groenedijk – deoarece acesta avea licență PRO și era necesar pe foaia de joc – la prima experiență ca principal, aducând jucători de la tineretul lui Ajax precum Gravenberch, Castillion – dar fără prea mari reușite – echipa retrogradând la finalul sezonului de pe locul 15 – în ultima ediție cu 18 echipe.

În vara lui 2015 și-a pus la punct propria academie de fotbal, introducând lucrul cu copii și juniorii în circuit privat folosindu-se de metodologia aplicată de cei de la Ajax, club la care s-a întors să conducă una din echipe de juniori U-18 în paralel; din ianuarie până în august a fost promovat la Ajax 2, ca apoi să revină în postul de secund la Jong Ajax pentru sezonul 2016-2017.

De data asta, Ogăraru a avut un alt colaborator pe banca tehnică a lui Ajax Amsterdam – Marcel Kaizer. În sezonul 2016-2017, echipa a avut un parcus impresionant în liga secundă olandeză, terminând pe locul 2 – neavând drept de promovare – cu 76 de puncte, 4 mai puține decât VVV Venlo, care au promovat de pe primul loc și cu șapte mai mult decât Jong PSV, locul 4.

În cele două meciuri din campionat, cele două rivale și-au împărțit victoriile pe teren propriu: în tur, Ajax a învins la Amsterdam cu 1-0 (pe 9 decembrie 2016) și în retur, PSV a învins la Eindhoven cu 3-1 (pe 17 aprilie 2017). La finalul sezonului, Kaiser a fost promovat ca principal la prima echipă, dar atât el cât și clubul nu l-au cooptat pe Ogăraru la pachet, care avea experiența și longevitatea ideală pentru a-i fi secund, cel puțin.

Dezamăgit de modul cum l-au tratat cei de la Ajax, acesta nu a mai continuat să antreneze la Amsterdam, rămânând totuși un consultant și ambasador al Academiei lor (din ianuarie 2018). Un an mai târziu a fost cooptat de Hagi în conducerea clubului Viitorul, fiind director de scouting – aducându-l pe Kuipers – pe care l-a antrenat la Jong Ajax – ca după un an – ianuarie 2020 – să se retragă din cadrul clubului.

Ultimul jucător de pe lista acestui derbi este unul tânăr – care are potențialul de a se remarca pe termen mediu și lung ca unul dintre cei mai constanți jucători de fotbal români în următorii 10 ani – Răzvan Marin. Fiul unui jucător muncitor și longeviv ca Petre Marin, Răzvan s-a născut și a crescut în București la Luceafărul până în 2009, când a fost reperat de Academia lui Gheorghe Hagi.

Patru ani a fost pregătit în academie, perioadă în care a avut timp să prindă încrederea necesară în jocul său de mijlocaș central, debutând la 17 ani, chiar într-un meci cu Steaua (pierdut 0-4) în octombrie 2013. Timp de patru ani a evoluat la clubul lui Hagi, cu care a reușit să câștige un titlu de campion în 2017 și să prindă un transfer la Standard Liege.

Cei doi ani petrecuți în Belgia l-au făcut pe Răzvan Marin interesant pentru cluburile importante și medaliat cu o Cupă a Beldiei, fiind apoi transferat de Ajax în aprilie 2019 și a dus în vara aceluiași an.

Până acum, a prins un singur derbi cu PSV Eindhoven, cel din Supercupa Olandei, de pe 27 iulie 2009, câștigat cu 2-0, în care a evoluat ca titular toate cele 90 de minute. La meciul din tur din campionat, a rămas pe banca de rezerve, echipa sa terminând la egalitate, 1-1 cu PSV, pe 22 septembrie 2009.

Cu un antrenor și șapte jucători (dintre care doi ajunși antrenori la aceleași cluburi – dar la alte niveluri), derbiul PSV-Ajax a reprezentat și va reprezenta un punct de interes pentru fotbalul românesc, deoarece Europa continuă să avanseze și să exploreze mai mult față de celelalte țări sau civilizații.