
Un adevărat simbol național în perioada interbelică, Ripensia Timișoara a revenit în fotbal după o absență de 64 de ani în stil de mare campionă, așa cum a rămas cunoscută în mințile iubitorilor de fotbal. Cu un nume care obligă la performanță, Ripi s-a impus fără probleme în campionatul municipal timișorean în primul an de la înființare și a reușit promovarea în Liga a 5-a en fanfare.
Acum, Ripensia Timișoara se află în fața celei mai mari performanțe de la revenire: a ajuns în turul 5 al Cupei României beneficiind de o tragere la sorți favorabilă. În turul 4, timișorenii ar fi trebuit să joace împotriva fostei divizionare de primă ligă, CS Turnu Severin care s-a deființat în această vară. Ripensia devine astfel singura echipă din Liga a 5-a care va juca în al cincilea al Cupei României, act în care vor intra ultimele 9 echipe din Liga a 2-a. Dacă ajunge în turul 6, Ripi ar putea da peste o echipă din primul eșalon, performanță record în fotbalul românesc.
După primul trofeu, câștigarea fazei județene a Cupei României (1-0 cu CS Ghiroda), Ripensia a avut următorul parcurs:
Turul 1: Ripensia 3-0 Flacăra Făget
Turul 2: Ripensia 3-2 Millenium Giarmata
Turul 3: Ripensia 1-0 Muncitorul Reșița
Turul 4: Ripensia 3-0 CS Turnu Severin (la masa verde)
Ripensia Timișoara a câștigat două Cupe ale României (1934 și 1936) și a fost de două ori finalistă (edițiile 1937, respectiv 1938).
În câțiva ani se va adeveri și profeția lui Meme. Proasta nu știe ce-și dorește.
http://www.digisport.ro/Sport/FOTBAL/Competitii/Liga+1/VIDEO+Varianta+cu+20+de+echipe+in+Liga+1+nu+prinde+in+Ghencea+As