RINUS ISRAËL
(19 martie 1942 – 1 iulie 2025)
Pe 1 iulie 2025 s-a stins din viață Rinus Israël, primul antrenor străin din istoria “câinilor roșii”, la venerabila vârstă de 83 de ani. Olandezul a scris istorie în Ștefan cel Mare fiind un pionier al fotbalului românesc post-revoluționar.
Marinus David “Rinus” Israël s-a născut pe 19 martie 1942 în Amsterdam. Supranumit “Rinus de Fier” pentru stilul său de joc nemilos și tenacitatea exemplară, fundașul central își câștigase această poreclă prin combinația perfectă între agresivitate și perspicacitatea tactică.
Cariera sa de jucător a fost una de excepție. La Feyenoord Rotterdam, alături de Theo “Tanku” Laseroms, a format unul dintre cele mai redutabile duo-uri defensive din istoria fotbalului olandez. Apogeul carierei sale a survenit în 1970, când Feyenoord câștiga prima Cupă a Campionilor Europeni pentru fotbalul olandez. În finala cu Celtic de la Milano, Israël, în calitate de căpitan, a marcat golul egalizator și a oferit pasa decisivă pentru reușita de 2-1 a lui Ove Kindvall.
Cu 47 de selecții și 3 goluri pentru naționala Olandei, Rinus Israël a participat la Cupa Mondială din 1974, unde “Portocala Mecanică” a ajuns în finală. Era primul jucător olandez care câștigase cel puțin zece meciuri consecutive în tricoul naționalei, înregistrând 12 victorii la rând între decembrie 1970 și iulie 1974.
În toamna anului 1991, fotbalul românesc se afla într-o perioadă de tranziție. Revoluția din decembrie 1989 deschisese granițele, iar președintele Dinamo de atunci, Vasile Ianul, avea o viziune îndrăzneață: să aducă primul antrenor străin din istoria clubului. Consiliat de Mircea Petescu, stabilit în Olanda încă din 1972, Ianul identificase în Rinus Israël omul potrivit pentru a conduce revoluția tactică de la Dinamo.
Israël nu a venit în România cu statutul de antrenor principal, ci cu cel de director tehnic. În acel sezon 1991-1992, structura tehnică a lui Dinamo era una complexă: Florin Halagian ocupa funcția de antrenor principal, Viorel Hizo și Florin Cheran erau antrenori secunzi, iar olandezul deținea rolul de director tehnic.
Această colaborare nu fusese lipsită de tensiuni. Se zvonea că relația dintre Israël și Halagian era ca între “șoarecele și pisica“. Olandezul îl caracterizase pe român drept “un comunist”, în timp ce Halagian susținuse că Rinus Israël “a fost adus de Ianul să fie și el pe acolo”. Cu toate acestea, rezultatele extraordinare ale sezonului au arătat că, în ciuda fricțiunilor personale, colaborarea profesională funcționase perfect.
Sezonul 1991-1992 rămâne în istoria fotbalului românesc drept unul dintre cele mai dominante din toate timpurile. Dinamo terminase campionatul neînvinsă, cu un bilanț de 21 de victorii și 13 egaluri în 34 de meciuri. Performanța statistică era copleșitoare: cele mai multe victorii (21), cele mai multe goluri marcate (76), cele mai puține goluri primite (23) și o diferență de șapte puncte față de marea rivală Steaua.
Dinamo conducea în clasament din prima etapă până la final, cu excepția rundei a doua, când obținuse un singur punct. Echipa fusese de o constanță robotică, demonstrând o maturitate tactică și o disciplină exemplară pe tot parcursul sezonului.
În acest context, Rinus Israël aducea cu sine nu doar experiența internațională, ci și o mentalitate profesionistă specifică fotbalului occidental. Primul cantonament, desfășurat la Câmpina, cu trei antrenamente pe zi, fusese “ceva total nou” pentru jucători, după cum mărturisea Sulejman Demollari. Această pregătire serioasă îi ajutase pe dinamoviști “să defileze apoi în campionat”.
Sosirea lui Rinus Israël coincidea cu o revoluție în lotul lui Dinamo. Sezonul 1991-1992 marca debutul primului jucător străin din istoria clubului, albanezul Sulejman Demollari, venit de la Dinamo Tirana. Totodată, se impuneau nume care aveau să devină legende: Gábor Gerstenmájer, care termina sezonul ca golgheter al campionatului cu 21 de goluri, și tinerii Dorinel Munteanu sau Ioan Sebastian Moga.
Demollari, remarcat de Halagian la un meci U21 Germania – Albania, devenise rapid favoritul tribunelor. Atacantul albanez, care primise 70.000 de dolari la sosirea în Ștefan cel Mare, se adaptase rapid la specificul fotbalului românesc și la atmosfera unică din Ștefan cel Mare.
Gerstenmájer, de origine germano-svabă din Satu Mare, aducea o combinație perfectă între tehnică și determinare necesară pentru a reuși în campionatul românesc. Cei 21 de goluri marcați în primul său sezon îl propulsau în elita marcatorilor români.
Sub îndrumarea tehnică a lui Rinus Israël, Dinamo reușea și o performanță notabilă în UEFA Cup. În primul tur, “câinii” eliminau Sporting Lisabona cu 2-1 la general (0-1 în deplasare, 2-0 acasă). Era o victorie cu atât mai valoroasă cu cât lusitanii aveau în lot jucători precum Luis Figo, Krasimir Balakov sau Paulo Cadete.
România nu îi era deloc străină lui Israël. Fostul căpitan al lui Feyenoord fusese prezent în dubla UTA – Feyenoord din 1970-1971, când arădenii reușiseră să treacă mai departe după două remize (0-0 în România, 1-1 în Olanda), profitând de regula golului marcat în deplasare.
După triumful din 1992, Rinus Israël părăsea România pentru a prelua naționala U21 a Olandei, funcție pe care o ocupa până în 1997. Prin mâinile sale treceau mari nume ale fotbalului olandez: Seedorf, Davids, Van Nistelrooy, Overmars, Reiziger și Kluivert. Ulterior, își continua cariera în țările arabe, apoi între 2006 și 2010 lucra ca scout pentru Feyenoord Rotterdam.
Ca antrenor, Israël mai cucerea titluri cu Al-Wahda din Emiratele Arabe Unite în 2001 și cu ADO Den Haag în liga a doua olandeză în 2003. Însă realizarea sa din România rămânea cea mai spectaculoasă: primul străin de pe banca tehnică care câștiga campionatul României după Revoluție, cu o echipă neînvinsă.
Impactul său asupra fotbalului românesc depășea rezultatele sportive. Israël deschisese calea pentru internaționalizarea tehnicii românești, arătând că profesionalismul occidental putea fi adaptat cu succes la realitățile europene. Chiar dacă “experiența Rinus Israël” nu a fost imediat urmată – următorul antrenor străin a ajuns în România abia în 1998 – pionieratul său rămânea un moment de referință.
La 83 de ani, retras în liniștea satului Landsmeer, la 10 kilometri de Amsterdam, Rinus Israël și-a petrecut ultimii ani urmărind antrenamentele nepotului său la o echipă de amatori. Ciclismul zilnic și vizitele ocazionale la meciurile lui Feyenoord îi umplea timpul, dar amintirile din România au rămas vii.
