Retrospectiva anului 2012 în tenis : Anul celor 4 gladiatori

0
1141

 

Anul 2012 în circuitul masculin, ATP,  a fost unul aşteptat cu  mult interes de toată lumea şi nu a lăsat pe nimeni dezamăgit.

Va reuşi sârbul cu voinţă de fier, Novak Djokovic să îşi continue supremaţia, va mai reveni vreodată Federer pe primul loc mondial sau va caştiga vreodata Andy Murray un titlu de Grand Slam, au fost doar câteva din întrebările cu care am intrat în 2012 şi la care am aflat răspunsul.

Anul competiţional a început la Brisbane, acasă la colegul nostru @adriano_qld, unde Andy Murray şi-a adjudecat primul titlu al anului şi al 22-lea al carierei după  o finală cu Dolgopolov.

A urmat primul turneu de Grand Slam al anului, cel de la Melbourne, unul aşteptat cu mare interes de toată lumea.

Primii 4 favoriţi ai lumii şi-au confirmat statutul şi au avansat în semifinale, acolo unde Rafael Nadal l-a învins pe Roger Federer în 4 seturi, iar Novak Djokovic pe Andy Murray în 5 seturi. A urmat o finală de poveste, cea mai lungă partidă din istoria Australian Open,  iar după 5 ore şi 53 de minute, Djokovic s-a impus scor  5–7, 6–4, 6–2, 6–7(5-7), 7–5 . Era al 3-lea turneu consecutiv de Grand Slam pentru sârb, iar tenisul părea să intre tot mai clar în era Djokovic.

Au urmat Mastersurile Americane, de la Indian Wells şi Miami care au fost adjudecate de Federer, iar mai apoi Novak Djokovic.

Odată cu începerea sezonului de zgura, regele acestei suprafeţe, Rafael Nadal, a revenit în forţă şi a câştigat Masters-ul de la Monte Carlo. Iar apoi mult aşteptatul Roland Garros, locul în care Rafael Nadal a pierdut o singură dată în cariera lui, împotriva suedezului Robin Soderling. Cu o concurenţă mai acerbă ca nici când, Rafa şi-a adjudecat făra probleme cel de-al 7-lea trofeu pe zgura pariziană, din 8 participări. A fost o revanşă în finală, în faţa sârbului Novak Djokovic, scor 6–4, 6–3, 2–6, 7–5 . Finala s-a disputat pe parcursul a 2 zile datorită vremii.

Pe iarba de la Wimbledon, a fost un nou turneu în care s-a scris istorie . Una dintrecele mai mari surprize din istoria tenisului, a avut loc în turul 2 al turneului, când cehul Lukas Rosol l-a eliminat pe Rafael Nadal, scor 6–7(9–11), 6–4, 6–4, 2–6, 6–4 . Acesta a fost din păcate ultimul meci al sezonului pentru Nadal, care a decis să-şi trateze o problemă medicală care îl afecta de o anumită perioadă.

Trecând cu greu peste acest şoc, publicul Britanic a avut parte de finala de vis, dintre favoritul lor, Andy Murray şi probabil cel mai iubit jucător din lume la Londra, Roger Federer. Părea să fie turneul lui Murray, acesta câştigând primul set şi conducând cu break în cel de-al 2-lea, dar n-a fost de ajuns. Britanicii aşteptau de 76 de ani un titlu de Grand Slam, dar n-a fost să fie nici de data asta, deoarece Roger Federer s-a dovedit prea puternic şi s-a impus scor 4–6, 7–5, 6–3, 6–4.

În urma acestei victorii, Roger Federer a redevenit pe primul loc mondial şi a  devenit primul jucător din lume care a deţinut acest statut timp de peste 300 de săptamâni. Mai exact, Roger Federer a fost  primul jucător în lume, timp de 302 săptamâni de-a lungul carierei sale !

A urmat Olimpiada, tot la Wimbledon, un turneu fenomenal în pofida absenţei lui Rafael Nadal . Într-o vară superbă pentru sportul Britanic, nu putea fi altfel decât “Hometown Glory” pentru Andy Murray, care s-a impus în faţa lui Federer scor 6-2, 6-1, 6-4. Medalia de bronz a revenit Argentinei, prin Juan Martin Del Potro, după ce acesta l-a învins în finala mică pe Novak Djokovic.

Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open a fost poate cel mai emoţionant dintre toate. Multe lacrimi s-au vărsat odată cu retragerea lui Andy Roddick din tenisul profesionist. Aflat la ultimul turneu al carierei, Andy Roddick a fost învins de către Del Potro în optimile de finală ale competiţiei şi a părăsit scena primind un Standing Ovation de la întregul Flushing Meadows.

A urmat victoria surpriză a lui Tomas Berdych în faţa lui Roger Federer în aceeaşi fază a optimilor de finală.

După o nouă finală de poveste, Andy Murray s-a impus în faţa lui Novak Djokovic, scor 7–6(12–10), 7–5, 2–6, 3–6, 6–2. Murray a devenit primul britanic care şi-a adjudecat un turneu de Grand Slam din 1936, când Fred Perry s-a impus.

Anul competiţional s-a încheiat într-o notă festivă, în moderna O2 din Londra unde cei mai buni 8 tenismeni din lume au disputat Turneul Campionilor. A fost sârbul Novak Djokovic care a încheiat sezonul aşa cum l-a şi început. S-a impus în finală în faţa lui Roger Federer scor 7-6 7-5 şi a redevenit numărul 1 Mondial.

Deşi pentru majoritatea jucătorilor, anul competiţional a luat sfârşit, Cehia şi Spania au avut de disputat finala Cupei Davis. În lipsa lui Rafael Nadal şi având avantajul terenului propriu, cehii porneau de la egal la egal cu mult mai titrata echipă a Spaniei. A fost 1-1 după prima zi, Ferrer a trecut de Stepanek iar Berdych de Almagro. A urmat o victorie uriaşă la dublu, unde cuplul Berdych/Stepanek a trecut în 4 seturi de experţii acestei probe, Marcel Granollers şi Marc Lopez. Ferrer a trecut de Almagro şi a egalat scorul la 2. În meciul decisiv, Radek Stepanek a trecut în 4 seturi de Nicolas Almagro, iar cehii au sarbătorit pe străzi câştigarea Cupei Davis, în cea de a 101-a ediţie a sa.

De sfârşit de an, se cuvine să acordăm şi menţiunile necesare celor care au excelat, dar şi celor care au dezamăgit în acest sezon.

Jucătorul anului : Pentru prima dată, după mulţi ani, cei 4 coloşi nu pot fi separaţi. Fiecare au adjudecat câte un trofeu de Grand Slam şi au împarţit în mod egal onorurile în aces sezon. Aşadar, 4 jucători clasaţi pe primul loc : Novak Djokovic, Roger Federer, Andy Murray, Rafael Nadal

Dezamăgirea anului : Deşi a fost o concurenţa acerbă, acest premiu îi este acordat spaniolului Fernando Verdasco. Unul dintre cele mai mari talente din circuitul profesionist şi-a continuat decăderea, ajungând să ia parte la turnee Challenger, unde a şi fost învins de Marej Semjan, numărul 1126 mondial.Menţiuni speciale la această categorie pentru australianul Bernard Tomic şi bulgarul Grigor Dimitrov

Revenirea anului : Tommy Haas. Revenit în circuitul profesionist în 2010, după o carieră plină de accidentări, anul 2012 a fost unul de excepţie pentru jucătorul german.La 35 de ani, Tommy Haas trăieşte o a 2-a tinereţe pe terenul de tenis, reuşind să revină în primii 20 de jucători ai lumii.El s-a impus în turneul Gerry Weber, după  o finală câştigată în faţa lui Roger Federer. Brian Baker este un alt nume demn de acest titlu, după revenirea sa fabuloasă.

Retragerea anului : Din păcate  a fost un an care a marcat retragerea mai multor jucători de top. Notabilă retragerea fostului lider mondial Juan Carlos Ferrero, precum şi cea a chileanului Fernando Gonzalez.Dar cea mai importantă retragere a anului a fost cea a lui Andy Roddick, jucător care a marcat tenisul mondial în deceniul trecut prin performanţele sale.

Ascensiunea anului : Jerzy Janowicz. Jucătorul polonez a început anul competiţional pe locul 221 mondial şi l-a terminat pe 26 ! După ce nu a participat la Australian Open din lipsa fondurilor, Janowicz a ajuns în turul 2 la Wimbledon pentru ca mai apoi să ajungă  în finala Mastersului de la  Paris. El i-a învins în drumul său spre finală pe Kohlschreiber, Andy Murray, Simon şi Tipsarevic, pentru ca mai apoi să  fie învins de David Ferrer.

3 jucători de urmărit pe 2013 : Guido Pella, Guillaume Rufin şi Tobias Kamke

Despre circuitul feminin, într-un articol următor.

Articolul precedentVIDEO! Ploaie de goluri pe Stamford Bridge! Chelsea 8-0 Aston Villa!
Articolul următorAnkaragucu – Konyaspor întrerupt după ce fanii celor două echipe au intrat pe teren!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here