Repriza a doua a finalei Cupei Sudamericane nu s-a mai jucat. Tigre a refuzat să mai iasă pe gazon

0
744

Finala Cupei Sudamericane dintre Sao Paulo(Brazilia) și Tigre( Argentina ) a avut un final cu totul neașteptat, arbitrul fluierând sfârșitul meciului înainte de începutul celei de-a doua reprize din cauza refuzului jucătorilor argentinieni de a mai ieși pe gazon, motivând carențe grave de securitate.

Fotbalul sud-american și-a arătat încă o dată fața urâtă, iar dacă ne gândim că Brazilia va găzdui în anii imediat următori Cupa Confederațiilor, evenimentele petrecute miercuri noapte pe stadionul Morumbi din Sao Paulo ar trebui îi îngrijoreze cât se poate de serios pe conducătorii forurilor organizatoare.

Ce s-a întâmplat? În pauza finalei Cupei Sudamericane dintre Sao Paulo și Tigre, jucătorii oaspeți au fost atacați la vestiare de către angajații firmei de pază care ar fi trebui să asigure ordinea pe stadion.Cel puțin, așa susțin jucătorii echipei argentiniene. Gazdele conduceau cu scorul de 2-0, însă fotbalul trecea într-un plan secund. Televiziunile incercau să reconstituie cele întâmplate într-o stare generală de confuzie, iar jucătorii și corpul tehnic al celor de la Tigre și-au arătat vănătăile și urmele de lovituri de pe corp. Erau filmate pete de sânge pe pereți și chiar mobilier distrus, rezultat al scenelor de violență petrecute în pauză. Nestor Gorosito, antrenorul argentinian, a fost cel care a anunțat că echipa sa nu va mai ieși pe gazon în cea de-a doua repriză: ”Au scos pistoalele. Așa nu vom mai juca

Unul dintre jucătorii argentineni declară: A fost o ambuscadă. În jur de 30 de persoane au venit peste noi în vestiar și au început să ne lovească sub amenințarea pistolului. Au venit polițiștii, și de parcă nu era de ajuns, au început să ne lovească și ei cu bastoanele. A fost o nebunie greu de descris.

Arbitrul meciului are propria sa versiune: Nu am văzut acele incidente.Am auzit zgomote și am văzut unele răni ale jucătorilor de la Tigre însă nu știm cine le-a provocat” Ireal, se fluieră finalul meciului iar trofeul li se acordă celor de la Sao Paulo.

Ce se știe? Se pare că scânteia care a aprins scandalul a fost o serie de îmbrânceli între jucători pe finalul primei reprize.
Deocamdată că Tigre s-a întors în Argentina cu o puternică escortă a poliției, că Conmebol ( Confederația Sudamericană de fotbal ) va deschide o anchetă care să clarifice incidentele și că titlul de campion in Copa Sudamerica le revine celor de la Sao Paulo.

În cele din urmă, fotbalul sud-american și-a mai scris unul dintre episoadele triste din zbuciumata sa istorie. Seara se încheia cu echipa campioană bucurându-se pe teren, în timp ce, din vestiare, învinșii își arătau vânătăile televiziunilor.

La meci au fost prezenți 65 000 de spectatori, iar golurile din prima repriză și care au dat victoria celor de la Sao Paulo au fost marcate de Lucas ( viitor jucător PSG ) în minutul 22 și Osvaldo în min. 27.

Articolul precedentVeron, director sportiv la Estudiantes
Articolul următorBundesliga: Conceptul de securitate pe stadioane a fost adoptat, fanii nemultumiti vor sa continue protestele

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here