Fosta și actuala echipă a lui Jose Mourinho; Real Madrid, respectiv Chelsea s-au întâlnit în această dimineată în finala celui mai puternic turneu amical al verii desfășurat în SUA, Guinness International Champion’s Cup. Finala de pe Sun Life Stadium din Miami a fost decisă de o dublă semnată de Cristiano Ronaldo. Marcelo a deschis scorul în minutul 14 pentru madrileni, dar Ramires a egalat după doar 2 minute în urma unei faze de exceție.
Ronaldo a executat perfect o lovitură liberă de la marginea careului de 16 metri în minutul 31 și a adus-o pe Real Madrid din nou în avantaj. Același Ronaldo a dus scorul la 3-1 pentru formația lui Ancelotti după ce a trimis cu capul mingea centrată ca la carte de către Isco.
Acesta este primul trofeu al sezonului câștigat de Real Madrid.